Istoria atlasului anatomic realizat de naziști, care continuă să fie folosit de chirurgi

Cel mai bun atlas anatomic ilustrat din lume, Anatomia topografică a omului, de Eduard Pernkopf, are o istorie atât de dură, încât chirurgi din lumea întreagă și-au pus problema dacă să îl mai folosească sau nu. Mai mult de jumătate din ilustraţiile care prezintă, strat cu strat, structura anatomică a omului, spun unii specialiști, au...

Discriminarea religioasă, la modă în Anglia

Un nou caz de discriminare religioasă va fi dezbătut în tribunalele din Londra. Sarah Mbuyi și-a dat în judecată angajatorul, după ce a fost concediată pentru că a refuzat să citească povești despre cupluri gay copiilor pe care îi îngrijea.

Credinţa la români, în cifre

Mulţumitoare sau nu pentru credincioși, cercetarea STISOC arată importanţa religiei în societatea românească și raportul ei cu știinţa. Profilul românului religios a fost identificat în patru caracteristici majore: femeie, cu nivel scăzut de cunoaștere știinţifică, superstiţios și în vârstă.

Cum poate fi resuscitată România rurală?

În copilărie, dar și în studenţie, mă gândeam că viitorul meu n-ar putea avea decât siluetă urbană. Nu puteam ști cât de adânc mi se dăltuise în suflet scânteierea muntelui din faţa casei, nici cât de îndrăgostită eram, în cotloanele sufletului, de ţârâitul somnoros al greierilor, de serile cu parfum de caprifoi, de uliţele străjuite...

Rusaliile, o sărbătoare a depășirii barierelor

Duminică, pe 27 mai, creștinii ortodocși din România sărbătoresc Rusaliile, la o săptămână distanţă faţă de sărbătoarea catolică. Luni, 28 mai, va fi zi liberă de la stat, așa că topul căutărilor Google legate de sărbătoare oferă preponderent idei de călătorii. Însă, mai mult decât a oferi prilej pentru încă o minivacanţă, această sărbătoare ne...

Refugiaţi sirieni, adulţi și copii, exploataţi în fabrici de confecţii din Turcia

Bangladesh, Thailanda, China și Turcia sunt părtașe la un păcat colectiv: cel al exploatării săracilor în industria confecţiilor. Însă Turcia a dus lucrurile și...

Cum a învins comunismul România

Prima generaţie de români care a văzut comunismul sosind pe șenilele Armatei Roșii nu a avut nevoie de prea mult pentru a-și da seama că viaţa nu mai poate fi reînnodată din punctul în care o întrerupsese al Doilea Război Mondial. Ideologia roșie a adus zvonuri de sfârșit pentru toţi cei care, la final de...

Paradis fără claxoane – cum arată orașul care a interzis circulaţia mașinilor

Dacă trebuie să vă imaginaţi un oraș în care mașinile nu circulă pe arterele principale, veţi face acest exerciţiu fie din postura pietonului, fie din cea a șoferului, în funcţie de rolul cu care vă identificaţi cel mai bine. Locuitorii orașului spaniol Pontevedra sunt martorii transpunerii acestui scenariu în realitate – de câţiva ani, în...

Românii au bani puţini, dar și o educaţie financiară precară

„E destul să te gândești ce poţi face cu banii, ca să și guști bucuria lucrului pe care nu l-ai cumpărat. Ai simţit bucuria? De ce să-l mai cumperi?”.

Efectele dăunătoare ale toleranţei „made in Europe”

Cardinalul Vincent Nichols, arhiepiscop de Westminster, a făcut recent afirmaţii care nu sunt deloc banale. Se poate ghici dincolo de spusele sale o carenţă majoră a fundamentului pe care stă toată construcţia europeană. Una care demonstrează tot mai mult că navigăm în derivă.

Norvegia: ţara în care se trăiește cel mai bine

Norvegia este ţara în care este cel mai bine să trăiești, arată un raport ONU publicat joia trecută. La polul opus se află Zimbabwe, ţara în care se trăiește cel mai rău.

Europa în stand-by: Marea Britanie a dat lovitura de graţie?

„Marea Britanie rămâne în Uniunea Europeană! Entuziasmul este mai mult de faţadă”, comentează RFI pe marginea eforturilor politicienilor europeni depuse pentru a păstra uniunea în viaţă. Ameninţarea este reală: britanicii vor vota peste câteva luni menţinerea sau ieșirea din Uniunea Europeană. Între timp, Londra și partenerii săi europeni au convenit asupra unui compromis. Nu este...

Marea Neagră ascunde cea mai veche epavă intactă din lume

O echipă de arheologi britanici și bulgari au făcut o descoperire surprinzătoare pe fundul Mării Negre, în apropierea ţărmului bulgar. Aceștia au descoperit ceea ce pare a fi o navă de transport din Grecia antică, prima de felul ei descoperită până acum. Totodată corabia pare intactă, ceea ce o face să fie cea mai veche...

Bulgaria renunţă la restricţionarea libertăţii religioase

Încă din toamna anului 2018, majoritatea cultelor religioase din Bulgaria au început să protesteze pașnic faţă de introducerea unor amendamente la Legea Cultelor, care le-ar fi restricţionar sever activitatea. Din fericire, rugăciunile le-au fost ascultate.

În România: Arsenie Boca, mai popular ca Iisus Hristos?!

Nu este nicio noutate că, la români, „credinţa este un hibrid de devoţiune și superstiţie”, după cum a scris Alina Kartman analizând un sondaj INSCOP din 2015 pe această temă. Însă un recent sondaj IRES aruncă în lumină în mod special veneraţia românilor pentru sfinţi.

Puciul din Turcia, explicat în patru scenarii

Situaţia politică pe scena internaţională se destabilizează vizibil pe zi ce trece. După ce ne-am trezit doar acum câteva zile cu o tragedie în Nisa de natură să dea peste cap ce credeam că știm despre teroriști, sâmbătă dimineaţa ne-am trezit cu știri despre o tentativă de lovitură de stat care era în derulare în...

Simona Halep desenată de Charlie Hebdo: „Fier vechi! Fier vechi!”

Revista franceză de satiră Charlie Hebdo a publicat o caricatură care o înfăţișează pe Simona Halep, cu trofeul de la Roland Garros ridicat deasupra capului, strigând „Fier vechi! Fier vechi!”. Descrierea desenului dublează mesajul: „o româncă a câștigat Roland Garros-ul”.

Limba română, în topul limbilor lumii

De multe lucruri putem, în mod legitim, să ne plângem ca români. Dar nu și de limba noastră, care a dat atâtea opere renumite la nivel internaţional. Dacă ar fi să le punem laolaltă, cuvintele românești ar ocupa 19 volume, câte are noua ediţie a „Marelui Dicţionar al Limbii Române”, finalizat de curând de Academia...

Donald Trump în Polonia: „Îl vrem pe Dumnezeu”

Președintele american este la a doua sa vizită în Europa, după ce prima a fost catalogată de analiști drept un dezastru. Este însă la prima sa vizită în Polonia, unde a ţinut un discurs croit pe măsura ţării care i-a lansat invitaţia specială.

Lecţiile pe care (nu) le-am învăţat, la 30 de ani de la căderea Cortinei de Fier

„O cortină de fier s-a prăbușit de-a curmezișul ţării noastre și nu mai reușim să prindem nicio știre despre ce se întâmplă dincolo” (Grigore Gafencu, într-o telegramă trimisă lui Winston Churchill).

Riscurile unei Românii scoase la vânzare cu bucata

Pe zi ce trece, România nu le mai aparţine românilor. Cu alte cuvinte, riscăm să ajungem străini pe propriile pământuri. Aceasta ar fi o concluzie extremă, dar nu lipsită de valoare de adevăr, dacă se iau în calcul statisticile, și care poate duce la o accentuare a ostilităţii faţă de străinii care ne „invadează” pământurile....