„Ca la noi, la nimenea” – preocuparea României pentru unicitatea ei

Tradiţional, românii sunt capabili să își identifice (uneori chiar să își inventeze) o paletă infinită a defectelor de neam. Singura condiţie pentru pătrunderea acestui infinit este ca accesul să fie iniţiat doar de români și defectele menţionate să nu facă atingere la vreuna dintre calităţile de suflet ale neamului: frumuseţea ţării și a femeilor, savoarea...

Pasul înapoi al Europei – Danemarca a introdus controlul la frontiere

Începând de marţi, 5 iulie, Danemarca a reintrodus controlul de frontieră la graniţele cu Germania și Suedia. Presa germană afirmă că, odată cu reintroducerea controlului la frontiere Danemarca pune sub semnul întrebării una dintre cele mai mari realizări ale Europei.

România, în topul european al sclaviei moderne

În cinci state UE, ameninţarea sclaviei moderne a crescut, printre ele fiind menţionată și România.

Traducătorii turci schimbă Biblia ca să nu-i irite pe musulmani

O traducere a Evangheliei după Matei realizată de Wycliffe Bible Translators naște controverse în Turcia. Autorii traducerii adaptate pentru turcii musulmani au eliminat cuvinte şi expresii cum sunt „Dumnezeu Tatăl" sau „Fiul lui Dumnezeu", care ar putea fi înţelese greşit de către musulmani. ...

„Europa unită”, mută și oarbă la ce se întâmplă în Spania

Duminică dimineaţa, la ora 10:25, poliţia începea să tragă cu gloanţe de cauciuc în mulţimea care stătea la coadă să voteze pentru referendumul din Catalonia. López Rodríguez era în faţa secţiei de vot cu soţia și copiii când a început să se tragă. „M-am enervat, dar totodată speram că oamenii din Europa și din lume...

Scriptură ţinută secretă, timp de 1.500 de ani, expusă în Turcia

O scriptură secretă, veche de 1500 de ani, care susţine că Iisus Christos a profetizat venirea profetului Mohamed urmează să fie expusă în Turcia.

România va fi lovită de Brexit?

Lumea așteaptă cu înfrigurare o eventuală decizie a britanicilor de ieșire din Uniunea Europeană. Cum va fi afectată România dacă, mâine, britanicii vor decide să încheie socotelile cu UE?

Este Grecia gata să îmbrăţișeze comunismul?

Victoria partidului radical de stânga Syriza a accentuat temerile Occidentului cu privire la situaţia politico-economică din Grecia. Unul dintre punctele de pe agenda îngrijorărilor occidentale este că Grecia ar putea deveni comunistă.

Norvegia se întoarce spre Dumnezeu

După masacrul de vineri Norvegia s-a întors spre biserică și Dumnezeu, lideri creștini, oameni simpli sau rudele victimelor și supravieţuitorii apelând la spiritualitate pentru găsirea liniștii.

Noua axă Ankara-Moscova trimite România în corzi

„Nu mă interesează ce spune UE” este una dintre ultimele declaraţii cu adresă precisă ale sultanului Erdogan, care demonstrează starea de iritare din Turcia. Între timp, un amplu marș în favoarea democraţiei a avut loc în celebra piaţă Taksim. În mod clar, în Turcia jocurile încă nu s-au încheiat, iar dictatura prezidenţială care se profilează...

Câţi bani sunt necesari unui român pentru un trai decent

Potrivit datelor Eurostat, 90% din populaţia României nu are banii necesari pentru un trai minim decent, a declarat Victoria Stoicioiu, reprezentantul Friedrich Ebert Stiftung (FES) România, în cadrul unei conferinţe ce a avut loc miercuri, când a fost prezentat un studiu despre coșul minim de consum.

Polonia își închide magazinele duminica

Andrzej Duda, preşedintele Poloniei, a semnat vineri, 30 ianuarie, un proiect de lege care limitează în mare măsură comerţul în zilele de duminică, argumentând că această mişcare va aduce beneficii, îmbunătăţind calitatea vieţii de familie a angajaţilor.

Sondaj UE: Evreii nu se mai simt în siguranţă în Europa

Mai mult de o treime din evreii care locuiesc de generaţii într-un stat UE au luat în considerare posibilitatea de a emigra, pentru că nu se mai simt în siguranţă în locul în care trăiesc, arată un studiu realizat de Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA).

Cum se simte (ne)fericirea la români

Multe organizaţii pretind că știu ce este fericirea și cum se măsoară și termină prin a alcătui topuri cu cele mai fericite ţări din lume. Problema noastră este că indiferent de indicii folosiţi, definiţiile aplicate și metodele de calcul preferate, România iese veșnic nefericită.

O „greșeală” a rușilor pune gaz pe focul ucrainean

Conflictul ucrainean a revenit în atenţia internaţională, însă interesele care îl menţin activ par încă insuficient conturate pentru a duce într-o direcţie sigură. Oricare ar fi aceasta.

Războiul pentru opinia publică. Ce să facem cu protestele în democraţie?

Abia a început anul 2017 și discursul public a luat-o razna. Din Statele Unite și până în România a ieșit la lumina zilei un trend îngrijorător – puterea se declară grav alergică la opinii contrare și tratamentul presupune impunerea asupra opiniei publice a unei realităţi „alternative”.

Decizie istorică – Biserica Ortodoxă Ucraineană s-a separat de Moscova

După mai bine de trei secole în care s-a aflat sub tutela Patriarhiei Moscovei, Biserica Ortodoxă Ucraineană s-a declarat independentă și autocefală.

Unde este România în topul ţărilor cu cei mai mulţi oameni graşi

Conform unui grafic realizat de compania Visual, specializată în analiză şi prelucrare de date, România stă destul de bine pe lista ţărilor în care oamenii au cel mai mare indice de masă corporală, calculat ca medie, pe ambele sexe.

România își revine, dar nu și românii

Conform unei statistici ONU recente, România se află pe locul al doilea în lume ca ritm al creșterii emigraţiei, cu 7,3% pe an. În mod surprinzător, ne situăm imediat după Siria.

Putin spune adevărul despre anexarea Crimeei

Iată ce știm în momentul de faţă despre momentul în care Rusia a anexat Crimeea: pe 16 martie 2014 s-a organizat un referendum din care a reieșit că 97% dintre locuitorii peninsulei doresc să fie preluaţi de Rusia. Prin urmare, pe 18 martie 2014, Putin semnează acordul de anexare, care i-a atras condamnarea internaţională.

În Europa trăiesc mai puţini musulmani decât credem

În Europa trăiesc mai puţini musulmani decât credem, susţine un studiu realizat de Ipsos Mori.