Referendumul invalidat, în oglindă – vezi HARTA și concluziile votului

Dincolo de interpretările subiective, rezultatele aproape finale de la referendum, comparate cu cele de la alegerile locale din iunie 2012, permit formularea câtorva concluzii despre reacţiile românilor faţă de evenimentele de pe scena politică internă.

Siria: Avem arme chimice și le vom folosi!

Purtătorul de cuvânt al ministerului de Externe sirian a făcut luni o declaraţie care a răspuns mai multor întrebări asupra cărora s-a speculat în ultimele luni. Siria deţine arme de distrugere în masă, arme chimice și biologice, care vor fi folosite în caz de intervenţie militară străină, conform avertizărilor oficialului.

Ofertă pentru retragerea lui Assad de la putere

Primul ministru al Qatarului, şeicul Hamad Ben Jassam Al-Thani, a declarat presei că „există o înţelegere asupra unei demisii rapide a preşedintelui Bashar al-Assad pentru o ieşire sigură".

Dezvăluirile unui locotenent sirian refugiat în România

În ultimele luni, mai mulţi membri de top ai armatei siriene au dezertat, fiecare fugind cât mai departe de regimul Assad. Un fost locotenent a ajuns în România și a dezvăluit adevărul despre evenimentele sângeroase de acolo. Povestea lui nu poate fi verificată deoarece este sub protecţia anonimatului.

94 de ani: Drumul lung al lui Nelson Mandela

La împlinirea vârstei de 94 de ani de către Nelson Mandela, lumea sărbătorește un exemplu de reușită, voinţă, democraţie, toleranţă și non-violenţă. Mandela este un om unic în istoria universală, dar după cum spune chiar el, „nu am fost un mesia, ci un om simplu care a devenit un lider datorită unor circumstanţe extraordinare".

Românul care a fraudat Partamentul European cu 436.000 euro

Scandalul Adrian Severin a început de la o sumă de 12.000 de euro și a ajuns în prezent la suma de 436.000 de euro, demostrându-se că europarlamentarul român a pus la cale o adevărată scemă prin care a delapidat Paralmentul European (PE).

Egiptenii au aruncat cu roșii după Hillary Clinton

Vizita secretarului general de stat Hillary Clinton nu a fost deloc bine primită de egipteni care au aruncat cu roșii, pantofi și sticle de apă în convoiul care se deplasa spre consulatul Statelor Unite din Alexandria, pe care aceasta l-a vizitat cu ocazia redeschiderii. Consulatul a fost închis din 1993.

File de război: cea mai sângeroasă zi în Siria

Trupele siriene au masacrat mai mult de 150 de oameni în provincia Hama, conform Observatorului sirian pentru Drepturile Omului. Un lider al rebelilor susţine însă, că numărul victimelor din satul Tremesh trece de 200.

50% dintre palestinieni nu vor recunoaşte niciodată statul Israel

Aceasta este concluzia unui sondaj de opinie realizat luna trecută de Centrul Palestinian de Cercetare a Politicilor, în rândul palestinienilor.

Germania: destituirea preşedintelui Băsescu este „inacceptabilă”

„Demersurile guvernului român al premierului (Victor) Ponta şi procedura de destituire a preşedintelui (Traian) Băsescu sunt inacceptabile", a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert, relatează AFP.

Se va ajunge la suspendare?

În câteva ore, Parlamentul ar putea da votul pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, după ce ieri documentul a fost citit şi dezbătut ieri, în plenul reunit al celor două camere. În cazul în care Parlamentul votează suspendarea, se va organiza un referendum privitor la demiterea conducătorului ţării în cel mult două săptămâni,...

Michelle Obama: Biserica, un loc bun pentru discutat chestiuni politice

Biserica este cel mai bun loc pentru a discuta chestiuni politice şi principalul catalizator civic al oamenilor, a declarat prima doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama, într-un discurs susţinut la sfârşitul lunii iunie la Biserica Episcopală a Africanilor Metodişti (AME).

Parlamentul European a respins definitiv ACTA

Parlamentul European a respins definitiv ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement), anulând astfel posibilitatea ca Uniunea Europeană să ratifice tratatul despre care s-a spus că ar ameninţa drepturi individuale, precum libertatea în activităţile online.

Presa internaţională despre războiul Ponta-Băsescu

Presa internaţională dedică spaţii importante în calupul de ştiri pentru a comenta „războiul" dintre Ponta şi Traian Băsescu, sau USL şi PDL, după ce au fost revocaţi preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, un vot contestat şi calificat drept „lovitură de stat" de opoziţie, scrie AFP.

Șeful ONU vrea abolirea pedepsei cu moartea

Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ban Ki-Moon, a făcut un apel internaţional pentru abolirea pedepsei cu moartea. informează USA Today.

Rezolvarea instituţională a unei probleme politice

Discuţiile între preşedinte şi premier, via Curtea Constituţională privind reprezentarea României la Consiliul European ce are loc în perioada 28-29 iunie 2012 este doar picătura care a umplut paharul. În esenţă însă, problema este una politică.

Preşedintele Assad recunoaşte : Siria e în război

Preşedintele Siriei a declarat pe 26 iunie că ţara sa se află „într-o veritabilă situaţie de război", şi că este hotărât să o încheie, potrivit agenţiei oficiale Sana.

Presa internaţională despre transferul lui Năstase la penitenciar

Presa internaţională relatează despre faptul că Adrian Năstase a fost transferat marţi seara de la spitalul Floreasca, unde a fost internat în urma unei tentative de suicid, la Penitenciarul Rahova, la secţia de terapie intensivă, deşi conform ultimelor declaraţii ale medicilor, starea de sănătate a fostului premier este „foarte bună".

Adrian Năstase pe prima pagină în presa internaţională

Din Statele Unite până în Rusia, cele mai importante site-uri de ştiri au avut azi pe prima pagină articole despre tentativa de suicid a fostului premier Adrian Năstase.

De ce a încercat Adrian Năstase să se sinucidă?

Unii l-au numit un „gest de o extraordinară demnitate”, alţii îl consideră orgoliu sau chiar fugă de asumarea responsabilităţii. Totuși, începând de azi-noapte, cazul lui Adrian Năstase nu mai este exclusiv juridic, ci a căpătat valenţe de dramă și va cere atenţia publicului în dreptul aspectelor umane, psihologice și emoţionale ale situaţiei.

Oameni politici români care s-au sinucis

Tentativa de sinucidere a fostului premier Adrian Năstase are un corespondent istoric. O altă figură marcantă a scenei politice românești a folosit o armă pentru a-și lua viaţa. Gestul său, controversat încă, a avut însă o finalitate tragică.