Recep Erdogan: Al treilea război mondial ar putea fi un conflict religios între „cruciaţi și Semilună”

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a făcut aluzie la un război religios în critica sa vehementă faţă de decizia Austriei de a închide moschei, în cadrul unui efort de combatere a „islamului politic”.

De unde aprindem speranţa în vreme de război

Dacă ne vom găsi sfârșitul într-un război, fie el și nuclear, ar fi de dorit ca acest moment să ne găsească implicaţi în lucruri firești: rugându-ne, muncind, citind, îmbăind copiii, vorbind cu prietenii, scria C.S. Lewis. Știm cum să facem toate aceste lucruri în timp de pace, dar cum să ne continuăm viaţa și să...

Două zile în tabăra de refugiaţi yazidiţi din Petra Olympou (FOTO-REPORTAJ)

În 2015, când Europa se configura strategic pentru a răspunde eficient crizei migranţilor, România trecea prin propria criză, una de isterie. Doar un an mai târziu, tabloidele de căpătâi care titrau cu litere de-o șchioapă „Vin teroriștii!” s-au întors la mizeriile mondene, lăsând ca soluţionarea crizei migranţilor să continue departe de ochii mulţimilor, în locuri...

Sondaje: Israelul și Palestina nu pot coexista

Doar unu din trei palestinieni (34%) acceptă coexistenţa a două state ca soluţie a conflictului iasraeliano-palestinian, conform unui sondaj. Un alt sondaj, printre israelieni, arată că majoritatea se așteaptă la izbucnirea celei de-a treia intifade după votul ONU din septembrie.

Ce schimbă protestele din Rusia?

Războiul din Ucraina se prelungește și devine tot mai sângeros, iar regimul de la Kremlin intensifică represiunea împotriva oricărei forme de dizidenţă, ceea ce nu împiedică protestele din Rusia să continue. Reprimate dur și cu un număr relativ mic de participanţi, ar putea schimba ceva aceste proteste în ecuaţia unei crize care ţine în șah...

Gaza, făcută una cu pământul

„Nivel de distrugere fără precedent.” Acesta este diagnosticul pe care ONU îl dă situaţiei din Fâşia Gaza, unde peste 30.000 de persoane au rămas fără locuinţă.

Războiul din Iran și victoria care poate distruge pacea

Atacurile Statelor Unite și ale Israelului asupra Iranului au fost prezentate drept o acţiune strategică inevitabilă. Ultimii douăzeci de ani au demonstrat însă că, deși războaiele pot fi câștigate rapid, stabilitatea politică ulterioară este mult mai greu de construit. Irakul din 2003 rămâne lecţia cea mai clară. O va reproduce și Iranul?

Luptă între Israel și Gaza pe aplicaţiile de mobil

Războiul la sol dintre Israel și Fâșia Gaza a creat un alt tip de război, purtat de această dată pe aplicaţiile de telefon mobil.

11 medalii și niciun foc de armă

În mijlocul tensiunii și confuziei legate de posibilul summit SUA – Coreea de Nord, o istorie incredibilă de eroism și credinţă, petrecută în războiul coreean de acum aproape 7 decenii, iese la suprafaţă și impresionează o lume întreagă.

Drama musulmanilor rohingya, refugiaţii apatrizi

La un an de la declanșarea a ceea ce Naţiunile Unite au numit „o epurare etnică de manual”, aproape un milion de refugiaţi musulmani rohingya, potrivit UN Women, încă se află la graniţa de sud-est a Bangladeshului.

Europa dorește să redevină măreaţă

„Trebuie să ne luptăm pentru viitorul nostru, ca europeni, pentru propriul nostru destin”, a spus cancelarul german Angela Merkel, făcând aluzie la discuţiile de la summitul G7, pe care le calificase deja drept „deloc satisfăcătoare”, mai ales din cauza omisiunii președintelui american Donald Trump de a preciza explicit angajamentul apărării colective din Articolul 5 al...

Când tunurile tac, propaganda își drege glasul (II)

Rusia de astăzi visează să redevină o mare putere globală. Iar regimul de la Kremlin pare să-și fi reamintit că, pentru a ajunge ce a fost cândva URSS-ul, trebuie să folosească nu doar propaganda, ci și agresiunea militară.

După 75 de ani: Moment istoric sub cerul de la Pearl Harbour

Chiar și cele mai întunecate momente ale istoriei pot fi depășite, ura reușind să fie detronată. După zeci de ani, vizita surprinzătoare a unui premier japonez la Pearl Harbour întoarce o nouă filă a istoriei.

Armistiţiu în Gaza. Ce urmează?

Acordul de încetare a focului pe o perioadă nedeterminată semnat marţi de Israel și Hamas, la intermedierea Egiptului, a pus capăt unui haos care a durat șapte săptămâni. Însă termenii păcii, despre care și o tabără, și cealaltă pretind că ar constitui propria victorie, nu soluţionează niciuna dintre problemele care au generat conflictul.

Aproximativ 600.000 de copii ar putea muri de foame în zonele de război

În cele mai fierbinţi zone de conflict ale lumii, 4,5 milioane de copii sub 5 ani necesită tratament pentru malnutriţie, cu 20% mai mulţi comparativ cu anul 2016.

2016, cel mai negru an pentru copiii sirieni

Anul 2016 a înregistrat cel mai mare număr de copii sirieni mutilaţi, omorâţi, torturaţi sau recrutaţi pentru a lupta.

Urma roșie a propagandei rusești în Europa

Propaganda rusească este pe cai mari. Din fericire, acest lucru a început să devină evident și deranjant și pentru noi, europenii. Din nefericire, nu prea știm ce să facem în această privinţă.

Un nou conflict dezgheţat în foste republici sovietice

Conflictul îngheţat din enclava Nagorno-Karabakh a reizbucnit între Armenia și Azerbaidjan. Au fost câteva zeci de ore de confruntări, în urma cărora s-au înregistrat, oficial, 30 de morţi în rândul civililor.

24 februarie 2022. Noaptea care a schimbat totul (II)

Este greu să ne refacem cu adevărat vieţile în timp ce oamenii dragi au rămas în Ucraina, în mijlocul războiului.

Netanyahu: Conflictul israeliano-palestinian nu are caracter teritorial

Reactivarea de către Liga Arabă a unei iniţiative de pace cu Israelul a fost un prilej pentru ca Papa Francisc să ia poziţie faţă de conflictul israeliano-arab, dar și pentru ca premierul israelian Beniamin Netanyahu să afirme că nu teritoriul este obiectul disputei între israelieni și palestinieni, ci „existenţa unui stat...

Macron: Europa revine la ingredientele politice din perioada interbelică

Politicile privind imigraţia continuă să producă dezacorduri în mediul politic internaţional privind cele mai echilibrate abordări asupra chestiunii imigrării legale și clandestine. În timp ce unii politicieni constată că situaţia curentă are un corespondent ameninţător în marea istorie, alţi lideri politici își reduc termenii de comparaţie la istoria naţională recentă.