Orientul Mijlociu

Orientul Mijlociu

Nuntă sub ploaie de bombe, în Israel

Ziua nunţii este unică în viaţa oricărui om care decide să se căsătorească. Multe resurse, timp și stres se investesc pentru a găsi soluţii la toate problemele. Desigur, există întotdeauna riscul ca în ziua cu pricina să intervină ceva din senin: florile s-au ofilit sau o bombă a căzut peste restaurant, în cazul unor locaţii...

100.000 de participanţi în taberele de copii ale Hamasului

Aproximativ 100.000 de copii au participat la taberele de vară organizate de Hamas în Fâşia Gaza, relatează Jerusalem Post, comparând această rată de participare cu cea a taberelor organizate de ONU, la care au luat parte alte 250.000 de copii.

De ce nu se poate apăra Europa? Răspunsuri dure de la experţi evrei

Ceea ce surprinde cel mai mult în cazul atentatului din Bruxelles nu este faptul că au murit din nou oameni nevinovaţi, ci cât de nepregătite sunt forţele de securitate în prevenirea unor situaţii de acest gen. Dacă în locul serviciilor speciale belgiene ar fi fost alte structuri de ordine, situaţia ar fi fost diferită? De...

Drumul politic al lui Trump, de la Tel Aviv la Ierusalim

La 6 decembrie 2017, președintele Donald Trump a făcut ceva ce nu a mai făcut nicio altă putere politică majoră – a anunţat că intenţionează să mute ambasada SUA din Tel Aviv la Ierusalim, o acţiune de recunoaștere a faptului că Ierusalimul este capitala de drept a Israelului. Liderii lumii, de la Vatican până la Teheran,...

Monede din timpul lui Ezra, descoperite la Ierusalim

Cinci monede din epoca profetului Ezra au fost descoperite la Ierusalim, eveniment catalogat de un expert drept o descoperire rară.

Reacţii premature faţă de acţiunea Israelului împotriva convoiului umanitar

Atacul israelienilor împotriva flotilei umanitare este similar cu atacul Statelor Unite împotriva Germaniei naziste, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, susţine Michael Oren, ambasadorul Israelului în SUA. Acţiunea soldată cu uciderea a nouă persoane a fost „perfect legală, perfect umană şi foarte responsabilă", a declarat Oren pentru Fox News.

Israelul respinge poziţia UE asupra graniţelor ţării

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat într-o conferinţă de presă că străinii nu îi pot dicta unde începe și unde se termină Israelul. Reacţia sa vine în urma unor noi reglementări UE cu privire la finanţarea zonei.

Marş la Ierusalim pentru eliberarea Palestinei

Vineri va avea loc un marş pentru eliberarea Ierusalimului de sub „ocupaţia ilegală Sionistă", o expresie care se referă la tot teritoriul „ocupat" al Palestinei.

O apreciată formaţie israeliană se retrage de la Eurovision ca să nu concureze în Sabat

Shalva Band, un grup alcătuit din artiști cu diferite dizabilităţi a anunţat că nu va concura la Eurovision, fiindcă una dintre etapele concursului este programată în timpul Sabatului. Zeci de mii de fani au scris organizatorilor Eurovision să reprogrameze, însă nu au primit un răspuns favorabil.

Premieră arheologică: un oraş fortificat din timpul regelui David

Profesorul Yosef Garfinkel, arheolog la Universitatea Ebraică din Ierusalim, a anunţat că a decoperit altare de cult care datează de pe vremea regelui David, menţionat în Vechiul Testament, descoperire ce confirmă autenticitatea referinţelor biblice.

Creștini uitaţi de lume

Persecuţia religioasă este în creștere în Africa și în Orientul Mijlociu, forţând milioane de creștini să își părăsească locuinţele pentru a se refugia în tabere supraaglomerate, potrivit unui raport recent dat publicităţii de The Guardian.

Mutarea ambasadei americane la Ierusalim – împlinirea unei profeţii?

După cum Donald Trump promisese în 2016, în campanie, şi reiterase în 2017, ambasada SUA în Israel a fost mutată de la Tel Aviv la Ierusalim pe data de 14 mai 2018, de ziua independenţei Israelului. Mesajul este foarte clar și alte state îi urmează exemplul. Israelienii au sărbătorit evenimentul, iar lumea arabă, cum era...

Israelul a fost atacat pe trei dintre graniţele sale

Focuri de armă israeliene au ucis 12 persoane și au rănit sute de protestatari duminică, 15 mai, când mulţimi de palestinieni au mărșăluit la graniţele Israelului cu Liban, Siria și Fâșia Gaza. Aniversarea constituirii statului Israel este considerată de palestinieni drept o „catastrofă".

O biserică protestantă contruieşte un sanctuar după model biblic

Biserica Centrală Manmin din Coreea de Sud doreşte să sărbătorească cele trei decenii de existenţă prin construirea unui sanctuar universal, în care toate naţiunile să se poată ruga. Sanctuarul va fi realizat după planurile templului Noului Ierusalim, descris în Biblie.

Metodiştii din Marea Britanie au decis să boicoteze produsele israeliene

Biserica Metodistă din Marea Britanie a decis ieri să boicoteze produsele şi serviciile israeliene din cauza „ocupării ilegale de către Israel a teritoriilor palestiniene", notează The Jerusalem Post. „O majoritate de guverne recunoaşte că ocupaţia israeliană a teritoriilor palestiniene este nelegitimă, conform legilor internaţionale", au declarat reprezentanţii Bisericii Metodiste, reuniţi la conferinţa anuală de la...

Concert din muzica Holocaustului, la Atlanta

Marţi a avut loc, în Atlanta (SUA) premiera concertului "Testamente pentru inimă" o colecţie de piese compuse de prizonieri ai lagărelor de concentrare din timpul Holocaustului, şi culese de-a lungul a 20 de ani de către pianistul şi dirijorul italian Francesco Lotoro. "Testamente pentru inimă" este un proiect care în vedere păstrarea şi transmiterea...

Esenţiale de weekend

Președintele Klaus Iohannis a demis-o pe Laura Codruţa Koveși

Israelul ia măsuri după aderarea Palestinei la UNESCO

Israelul a hotărât să grăbească proiectul de construcţie a 2.000 de locuinţe în Ierusalimul de Est şi totodată să blocheze temporar transferul de fonduri către Autoritatea Palestiniană, ca răspuns la admiterea "Palestinei" în UNESCO, anunţă Mediafax.

Evreii și musulmanii francezi avertizează împotriva radicalizării

Liderii religioși islamici și mozaici din Franţa au protestat luni, la Paris, pentru a atrage atenţia cu privire la creșterea incidentelor de anti-semitism printre tinerii musulmani. Protestul a venit la două zile după ce poliţia a arestat 11 bărbaţi și a împușcat fatal unul, în mai multe raiduri menite să captureze...

Proiect contra-cronometru: Identificarea victimelor Holocaustului

Cine au fost cele 6 milioane de victime ale Holocaustului? La câteva decenii după tragicele evenimente, cercetătorii din Israel au reușit să creeze o bază de date cu numele a doar 4,2 milioane din cele 6 milioane de evrei uciși de naziști în cel de-al Doilea Război Mondial.

Video: Cercetător NASA, distins cu World Food Prize

O metodă inovatoare de a iriga regiunile aride ale Orientului Mijlociu a fost premiată la nivel internaţional. Cercetătorul Daniel Hillel a primit distincţia World Food Prize pentru conceptul „micro-irigaţiei", o metodă care, în prezent, este folosită în peste 30 de ţări.