Secrete ale longevităţii

Durata și calitatea vieţii tale depind, într-o mare măsură, de tine și de obiceiurile adoptate care te pot ajuta să ai un trai lung și să îţi păstrezi vitalitatea și sănătatea „până la adânci bătrâneţi". Află câteva dintre secretele care te ajută să trăiești mai mult și să câștigi astfel timp valoros pentru a te...

De la ostatici la îmblânzitori de frică

„Nu-i așa că sunt încă om dacă mi-e frică?” Întrebarea unui cunoscut personaj fictiv poate fi punctul de plecare al reflecţiei asupra modului în care (învăţăm să) trăim cu temerile noastre. 

Nu există așa ceva

Se spune des că circumstanţele nu sunt determinante pentru succes sau împlinire sufletească, dar acest lucru pare atât de departe de realitatea noastră imediată, încât și-a pierdut credibilitatea. Poate tocmai de aceea ne uimesc oameni precum Anna Jarmics, care a reușit să privească și să se bucure de partea luminoasă a vieţii, în ciuda tragediilor...

Mai mult decât un simplu tâmplar | Recenzie de carte

„Mai mult decât un simplu tâmplar“ e numără printre cele 150 de cărţi scrise de Josh McDowell și a fost publicată pentru prima dată în 1977.

Raţiuni ale inimii de Clifford Goldstein | Ai motive să crezi

Clifford Goldstein, s-a aventurat să dezbată întrebările cele mai grandioase: Există adevărul? Îl putem cunoaște? Există Dumnezeu și are El de-a face cu mine? Are viaţa vreun sens?

Retrospectiva marilor gesturi mici

Articolul de faţă conţine poveşti despre bunătate, curaj şi generozitate, care au demonstrat, prin simplitatea lor, că pentru a face bine nu este nevoie decât de o inimă deschisă la nevoile celorlalţi.

ONU: Gazele cu efect de seră au atins nivelul maxim istoric

Organizaţia Naţiunilor Unite a tras un puternic semnal de alarmă cu privire la impactul „distructiv și ireversibil” al gazelor cu efect de seră, răspunzătoare de schimbările climatice, de creșterea nivelului mării, de vremea extremă și de creșterea acidităţii apelor oceanelor.

Tesca Fitzgerald: cum să intri la facultate la 12 ani

A intrat la facultate la 12 ani, iar în prezent, la 16, se pregătește să se înscrie la un doctorat în informatică, la prestigioasa universitate americană Georgia Tech. Aceasta este povestea tinerei Tesca Fitzgerald.

Cum să păstrezi 14 ani buni din viaţă

O stare de sănătate cardiovasculară bună la vârsta mijlocie, poate garanta până la încă 14 ani de viaţă lipsiţi de boli cardiovasculare, conform unui nou studiu publicat în Journal of American Medical Association.

Cum să combaţi eficient stresul

Chiar şi fără a şti cu exactitate definiţia din dicţionar a stresului, cu toţii cunoaştem pe propria piele efectele acestui „duşman" comun care se infiltrează în viaţa de zi cu zi.

Asistentul medical care l-a tratat a vrut ca atacatorul din Pittsburgh „să simtă ce înseamnă compasiunea”

Un asistent medical de religie iudaică a ajuns în paginile marilor publicaţii anglofone după ce l-a tratat pe Robert Bowers, bărbatul acuzat că a ucis 11 persoane într-o sinagogă din Pittsburgh, cu aceeași empatie și grijă cu care își tratează toţi pacienţii.

Deslușind „Zvonurile altei lumi”

Cartea Zvonurile altei lumi a fost scrisă, potrivit autorului ei, pentru cei care sunt blocaţi în „zonele de frontieră ale credinţei”: fie neagă existenţa supranaturalului, deși uneori tânjesc după ceva mai mult decât le oferă viaţa lor încorsetată în rutină, fie simt că nu știu cum să trăiască simultan în cele două lumi, vizibilă și...

„Către toate direcţiile… Cum vei ști încotro s-o apuci?”

Cartea scriitorului John Ortberg „Către toate direcţiile... Cum vei ști încotro s-o apuci?” propune ca temă de reflecţie discernerea voii lui Dumnezeu cu privire la viaţa noastră.

Nimeni nu este complet rău și nevrednic de iertare

„Nimeni nu este virtuos, curat și pur – și nimeni nu este complet rău și nevrednic de iertare. Viaţa mea este o expresie a acestui lucru.“

Despre motivaţie, confort și amânare…

Am acceptat provocarea de a scrie despre motivaţie gândindu-mă că este o sarcină ușoară, după atâtea discursuri motivaţionale citite, ascultate sau rostite.

Viaţa ca un fluviu (interviu posibil)

Acest interviu imaginar vrea să transmită că viaţa și sensurile ei sunt supuse unui demers permanent în schimbare și că noi, oamenii, avem o datorie sfântă să descifrăm acest puzzle dinamic și să ne jucăm rolurile cu toată bucuria și seriozitatea.

Premieră: islandezii au reușit să transforme emisii de carbon în piatră

Hellisheidi, numele celei mai mari centrale geotermale din lume, care asigură energia capitalei Islandei, Reykjavik, a devenit recent sinonim cu cea mai inovatoare metodă de protecţie a mediului descoperită în ultimii ani. Centrala a găzduit un experiment revoluţionar, în timpul căruia dioxidul de carbon a fost transformat în piatră, în doar câteva luni.

Sud-coreenii se relaxează la „închisori”

Sud-coreenii s-au dovedit a fi destul de inventivi atunci când s-au gândit la modalităţi de evadare din stresul cotidian.

Ofrandă durerii

„Privesc durerea ca pe una dintre cele mai remarcabile trăsături ale corpului omenesc… Dacă aș putea alege un dar pentru bolnavii mei de lepră, acela ar fi darul durerii.“ (Paul Brand)

„Nu voi muri!”

Pastorul portughez Mario Brito activează de mulţi ani în foruri de conducere bisericească, dar rămâne un om prietenos și modest. De curând, fiica sa Estela s-a îmbolnăvit de o boală misterioasă și a fost la un pas de moarte. Titlul anticipează felul în care s-a încheiat această criză. Iată povestea pe larg.

Cum poţi face din 2017 „anul altruismului”

Luna ianuarie este perioada celor mai ambiţioase ţeluri. Proverbial, cele mai multe dintre ele nu se vor realiza, însă la fel de verificat este că, dacă ceva contează cu adevărat pentru noi, vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a duce acel plan la îndeplinire.