8 motive pentru care bisericile nu cresc
The Christian Post a publicat o listă de 8 motive majore pentru care dezvoltarea unei biserici poate stagna. Autorul listei este Perry Noble, fondatorul şi pastorul Bisericii NewSpring în Anderson, Columbia, Florence şi Greenvilee (SUA).
Vest-europenii neafiliaţi plătesc totuși impozit pentru biserică
În Europa occidentală și secularizată, oamenii care finanţează biserica sunt mai numeroși decât cei care participă la slujbe. Aceasta este concluzia unui raport Pew privind adeziunea vest-europenilor la plata impozitelor direcţionate spre biserici.
Fricile din cauza cărora creștinii nu vorbesc despre Iisus
Dumnezeu le-a dat creștinilor un mesaj pe care aceștia să îl răspândească. Întreaga Biblie vorbește despre creaţie, despre căderea lumii în păcat, dar și despre existenţa unui Mântuitor, în persoana lui Iisus Hristos.
Canada va închide 9.000 de biserici în următorul deceniu
Aproape o treime dintre bisericile Canadei vor fi închise, vândute sau demolate în viitorii 10 ani, estimează organizaţia caritabilă National Trust for Canada. Deja multe biserici au fost transformate în galerii de artă, biblioteci, săli de concerte, adăposturi pentru persoane în nevoie sau chiar în mici fabrici de bere.
Biserica ateistă „Adunarea de Duminică”, la primul sinod
În urmă cu 16 luni, doi comedianţi au organizat o întâlnire denumită „Adunarea de Duminică”, în clădirea unei foste biserici din Londra. Acum se laudă cu peste 100 de congregaţii pe 5 continente, până la sfârșitul anului, și cu prima Adunare Generală, ce va avea loc în acest sfârșit de săptămână.
S-a deschis un nou studio TV adventist în Suedia
Liderii Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea globale s-au alăturat celor câtorva sute de invitaţi, în Suedia, pentru a participa la deschiderea unui nou sediu al LifeStyleTV, un centru de presă media adventist, dar și pentru a sărbători modul remarcabil în care fondatorul său a transformat conacul unui cântăreţ de operă într-un studio de televiziune.
Vatican: Evanghelia prosperităţii este o pseudoevanghelie
Teologia prosperităţii „umbrește Evanghelia lui Hristos” și Îl prezintă pe Dumnezeu „după chipul și asemănarea oamenilor”, au avertizat recent consilierii pentru comunicare ai papei Francisc. Această falsă Evanghelie prezintă distorsionat sărăcia, boala și nefericirea, ca un semn al lipsei credinţei autentice, aducând în prim-plan exemple de succes, ca o dovadă a favorii divine, scriu Antonio...
De ce avem nevoie de biserică?
„Mă interesează Iisus, nu o biserică.” Am auzit acest lucru de multe ori și chiar m-am surprins vorbind astfel în anumite perioade din viaţa mea.
Muntele interior
Dr. Herta von Stiegel trasează legături fascinante între Nadeș, New York, Londra și Nairobi, între dealurile Ardealului și Kilimanjaro, între lecţiile de viaţă ale copilăriei și o carieră remarcabilă la instituţii bancare importante, între posibilităţile de dezvoltare ale planetei și proiectul divin de edificare de caractere.
O biserică refuză să boteze copilul unui cuplu gay
O biserică din Florida a anulat botezul unui copil după ce membrii congregaţiei și-au exprimat opoziţia pentru că părinţii copilului sunt homosexuali. Cu doar trei zile înainte ca evenimentul să aibă loc, biserica a anunţat că nu mai este de acord cu solicitarea lor, deși iniţial preotul agrease ideea.
Studiu: Creşterea bisericii nu este determinată de doctrină
Un studiu recent arată că implicarea membrilor în viaţa bisericii, relaţile cu ceilalţi enoriași, precum şi planurile evanghelistice ale unei biserici sunt de două ori mai importante pentru creșterea numerică a comunităţii, decât ortodoxia (dreapta credinţă) ei.
Curajul libertăţii
„S-ar fi zis că trăiam ca într-o poveste cu zâne. Şi lucrul cel mai minunat era că ştiam, oricât de greu de crezut ar...
Tragicul divorţ
Nu mediul sau circumstanţele, ci concepţia cu privire la semnificaţia vieţii este fundamentală pentru cursul vieţii pe care o trăim. Viaţa rămâne tributară valorii pe care o are în oglinda minţii. Modul în care trăim este mesagerul vizibil al omului interior, invizibil. Orice formă de faptă se naște din credinţă și orice formă de credinţă...
Teroarea din biserică – Cazul Texas
Duminica trecută, 26 de persoane au murit într-o biserică baptistă dintr-un mic orășel din Texas, după ce un tânăr înarmat cu armă semiautomată a intrat în mijlocul serviciului divin și a început să tragă în stânga și în dreapta.
Paradox românesc: biserici multe, etică puţină
Oamenii care merg în mod regulat la biserică comit mai puţine infracţiuni, având mai puţine tendinţe spre un comportament delicvent. Potrivit unui studiu efectuat de Universitatea Manchester, există o strânsă legătură între frecventarea unui lăcaş de cult și rata infracţionalităţii. Dacă e corelăm aceste rezultate cu statisticile religioase din România ar trebui să constatăm în...
Studiu: A merge sau nu la biserică – ce face diferenţa
Un studiu Pew Research Center care a explorat motivele pentru care americanii nu se duc la biserică a descoperit că cei mai mulţi invocă motive practice sau personale pentru absenţa lor, nicidecum o lipsă a credinţei.
Eu cu cine votez?
Umorul de situaţie al lui Ion Luca Caragiale, descris prin replica cetăţeanului turmentat „Eu cu cine votez?“1, capătă în societatea recentă un caracter tragico-dramatic. Întrebarea care o precedă interoghează sensul actului electiv manifestat prin vot liber, universal, egal și secret: De ce să votez?
Avem sau nu nevoie de biserică?
Biserica se referă la nevoia noastră de comuniune, de a învăţa să avem părtășie cât încă suntem aici pe pământ și la slujirea celor din jurul nostru.
Influenţele morale ale bisericii asupra societăţii: modele
Separarea bisericii de stat este întâmpinată cu entuziasm de către cei care apreciază libertatea de conștiinţă. Dar această separare poate avea și ramificaţii mai puţin fericite.
Adevărul în secolul al XX-lea, sau certitudinea incertitudinii
În anul 1961, Londra este locul de debut al piesei de teatru „Luther”, scrisă de John Osborne (1929-1994). Autorul nu-şi propune redarea vieţii lui Luther din punct de vedere istoric, iar întreaga piesă e doar un pretext pentru promovarea ideilor ce frământau mintea de căutător disperat a lui Osborne.
Interesul tinerilor pentru închinare | Atașament sau reguli?
Modul în care este crescut un copil din perspectiva educaţiei religioase poate avea impact asupra practicării închinării. De aceea se vorbește astăzi despre problema neimplicării tinerilor în viaţa religioasă sau despre bisericile lipsite de copii și tineri. Fundamentul pe care se așază religia în viaţa unui copil sau a unui tânăr este esenţial. Rezumarea strict...





























