Credință

Una dintre dilemele contemporane discută, în spirit dialectic, realitatea complexă a Bibliei și modul secular de a privi „teroarea istoriei”: Este Dumnezeu o sursă de moralitate superioară umanismului sau nu?

S-a întâmplat în anul 1979 și niciodată nu a regretat că a făcut-o. În termenii aceștia vorbește astăzi autorul american Clifford Goldstein despre momentul în care a decis să dea foc manuscrisului la care muncise 2 ani și jumătate din viaţa lui, dar care ajunsese să îi macine întreaga existenţă.

Imaginaţi-vă conversaţia dintre Dumnezeu și Adam, după ce acesta a păcătuit, s-a văzut gol (în mai mult de un sens) și s-a ascuns. La întrebarea sfredelitoare: „De ce te-ai ascuns?” Adam răspunde: „Pentru că sunt gol.” Și, printre rânduri, citiţi și: „M-am ascuns, pentru că nu poţi să vii înaintea lui Dumnezeu gol.”

Armata Salvării oferă ajutor, hrană şi adăpost orfanilor, vârstnicilor, persoanelor cu handicap, foştilor deţinuţi, dependenţilor de droguri şi nu numai.

„- Te lepezi de Satana? - Mă lepăd de Satana!” Cum ar fi dacă Biserica Ortodoxă ar anunţa într-o zi că a înlocuit bine cunoscuta formulă utilizată la botezul pruncilor cu una mai „corectă politic”: „- Te lepezi de rău?”. Exact asta a făcut Biserica Anglicană.

Nu există niciun argument ultim, raţional, care să poată dovedi, de unul singur, existenţa vreunui lucru din domeniul spiritual.

Sunt momente când mă întreb cum aș arăta dacă aș semăna mai mult cu Iisus. Și, mai ales, cum ar proceda El în situaţia în care mă aflu. Trebuie să admit că aceste întrebări mă pun uneori în încurcătură.

Conceptul de „selfcare”, înţeles ca totalitatea metodelor prin care fiecare înţelege să își rezolve singur problemele emoţionale și să își gestioneze anxietăţile, a devenit o adevărată mișcare în ultimii doi ani, ce are în spate o întreagă industrie pregătită să ne facă viaţa mai ușoară și mai confortabilă. Pentru creștini, această tendinţă s-a dovedit a...

În copilărie am fost păgân. Nu a fost o alegere, ci o consecinţă a lipsei Cuvântului lui Dumnezeu. Apoi am ajuns să cred.

Un Dumnezeu care iartă orice păcat, oricât de monstruos, poate fi o pricină de poticnire pentru cei care cred că trebuie să existe niște limite rezonabile ale iertării. Dar este și motiv de speranţă vie pentru cei care se simt prea păcătoși ca să-L mai caute.

Prima parte a vieţii mele a fost marcată de multiple bariere care mă plasau într-un statut minoritar.

Premierul britanic, David Cameron, a declarat recent că Marea Britanie este o ţară creștină, care ar trebui să își declare fără rușine misiunea de a proteja creștinii împotriva persecuţiilor și de a evangheliza. Ateii însă au ţinut să-i reamintească că acestea sunt doar vorbe goale.

Să redescopăr binecuvântarea care pulsează în lucrurile mici ale vieţii a fost una dintre provocările fiecărui anotimp pe care l-am traversat. Aceasta este concluzia la care ajung mereu, ori de câte ori îmi iau răgazul unui moment de bilanţ.

În teorie, știm ce ar trebui să credem nu doar despre alţi credincioși, ci și despre orice alt grup social. În practică însă, lucrurile sunt mai complicate. Pew Research a realizat un studiu care arată cum se apreciază de fapt grupurile religioase între ele și cum sunt văzute de publicul american.

Să te scufunzi în întuneric, după ce 14 ani te-ai bucurat de tot spectacolul de har și de frumuseţe în care e scăldată lumea noastră, poate fi debutul unei tragedii. Sau poate fi momentul în care începi să deslușești, nuanţă cu nuanţă, splendoarea unei realităţi pe care ochii sănătoși o ratează atât de frecvent.

Se întâmplă uneori ca atunci când cerem ceva de la Dumnezeu nu doar să nu primim ceea ce cerem, ci ne lovim de o mare tăcere, în care pare că Dumnezeu nici măcar nu ne mai aude rugăciunile. Acela este momentul în care începem să avem îndoieli, dar aceasta este doar o capcană pe care...

Sociologul și psihologul german Erich Fromm a caracterizat istoria recentă a relaţiei dintre societăţile umane și Dumnezeu astfel: „Dacă în secolul al XIX-lea problema a fost că Dumnezeu este mort, în secolul al XX-lea problema este că omul e mort.”1

Fundaţia „John Templeton” a desemnat anul acesta laureatul valorosului Premiu Templeton, acordat unei personalităţi marcante din rândul intelectualilor lumii care a contribuit semnificativ la concilierea religiei cu știinţa. Cercetătorul distins la începutul săptămânii cu premiul în valoare de 1,45 milioane de dolari este profesorul de fizică, astonomie și filosofie naturală Marcelo Gleiser, de origine braziliană.

Mark Kellner s-a născut și a crescut în New York, fiind unicul copil într-o familie de evrei, credincioși mozaici. Și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism în perioada adolescenţei, când urma cursurile unui liceu particular din cartierul Manhattan.

A fi religios nu echivalează cu a fi lipsit de incertitudini. Nici a fi creștin nu echivalează cu a fi sigur de orice cred. Incertitudinile creștine se compară sau sunt măsurate adesea cu certitudinile știinţei.

„Toţi au nevoie de Tine, chiar cei ce nu știu: cei ce nu știu mai amarnic ca cei ce știu. Flămândul își închipuie că umblă după pâine: dar îi e foame de Tine; însetatul crede că vrea să bea apă: dar îi e sete de Tine; bolnavul se mângâie că râvnește sănătate: dar boala lui...