Credință

Evoluţia teistă nu reprezintă soluţia pentru aparentele conflicte dintre interpretările biblice și cele știinţifice ale originii vieţii. Iată de ce.

Într-o lume marcată de nedreptăţi și indiferenţă, exemplul lui Iisus Hristos definește iubirea aproapelui și rămâne reperul iubirii active, care se apleacă asupra celor marginalizaţi, restabilind demnitatea și valoarea fiecărei fiinţe.

Fără a căuta vreodată îndoiala, am întâmpinat-o adesea cu interes și recunoștinţă. Nu am fugit de ea, ci mai degrabă i-am căutat astâmpăr.

Credinţa este un concept des folosit, dar rar înţeles în bogăţia semanticii sale și a implicaţiilor sale filosofice. Pentru a-i fi reprezentate fidel natura și conţinutul, credinţa creștină trebuie să depășească în mintea comunicatorului stadiul definirii prin intermediul listelor de doctrine, de crezuri, de principii morale, porunci și de ritualuri liturgice.

Dacă America ar fi o ţară din vestul Europei, tablouri precum imaginea lui Trump acoperit de mâinile pioase ale liderilor creștini born-again care se rugau pentru succesul lui la eventuala cârmă a ţării ar fi o icoană a oportunismului, blamată de societate.

Adesea suntem afectaţi mai intens și mai rapid de evenimentele neplăcute. Cum ne putem proteja bucuria de a trăi în ciuda problemelor care ne dau peste cap?

Sfârșitul secolului trecut a creat contextul perfect în care postmodernismul să-și aroge dreptul de veto în toate dilemele etice ale momentului. În consecinţă, astăzi, observăm cum, pe măsură ce fertilizarea in vitro, avortul, eutanasia sau căsătoriile homosexuale intră pe agenda legislativă a tot mai multor ţări, corectitudinea politică se impune în faţa moralei religioase.

Credinţa generaţiei Z este o noutate a ultimelor decenii. Cel puţin în Statele Unite, acolo unde tinerii frecventează biserica cu o frecvenţă mai mare decât generaţiile mai în vârstă. Această schimbare semnalează oportunităţi uriașe pentru biserică. Însă tabloul este departe de a fi complet.

„Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine, și eu nu sunt vrednic să-I duc încălţămintea. El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc.” (Matei 3:11)

Pentru înlănţuit mai existau acum doar două opţiuni: supunere fără rezerve în faţa conciliului sau condamnare. Retractare sau moarte. Afară, rugul era deja pregătit.

Una dintre cele mai des auzite povești de adormit antreprenorii ambiţioși din zilele noastre este aceea că, dacă muncești mult, vei avea mult.

Îmi amintesc cu precizie momentul și locul în care am realizat că sunt liberă să aleg ce fel de persoană vreau să fiu. Construcţia aceasta cere însă curaj, materiale potrivite și perseverenţa de a nu lăsa proiectul în ruină când apar divagări de la plan.

Mult mai cumplită decât persecuţiile, ideologiile şi păgânismul militant la un loc ar putea fi forţa ascunsă în spatele expresiei aparent inofensive: „Nu ai nevoie de Dumnezeu!”

A cere iertare este unul dintre cele mai demne lucruri pe care le poate face un om care a greșit.

Într-una din serile în care verifica starea pacienţilor dintr-un centru de îngrijire paliativă, terapeutul a riscat o întrebare derutantă pentru o persoană al cărei univers se micșorase până la dimensiunea patului de suferinţă: „Care a fost bucuria pe ziua de astăzi”? Iar răspunsul nu a întârziat să vină: „Că trăiesc.”

În primăvara anului 2022, l-am intervievat pentru a doua oară pe venerabilul profesor de exegeză ebraică Jacques Doukhan. În urmă cu zece ani, în primul interviu, am parcurs viaţa sa.

Curajul nu este opusul fricii, nici al precauţiei. Adevăratul curaj este ceea ce faci chiar în mijlocul fricii.

Știinţa și credinţa, ca instrumente importante în demersul cunoașterii, sunt percepute adesea într-o relaţie tensionată, din pricina cosmoviziunilor fundamental diferite care le caracterizează. Implicaţiile asupra marilor întrebări ale vieţii sunt evidente și suficiente în a-i răpi cuiva confortul indiferenţei faţă de o miză așa de mare.

Doug Jacobs a fost martor nedorit la un incident armat care i-a schimbat perspectiva asupra vieţii și a morţii. Acum, el povestește lecţiile învăţate.

O rochie neagră, un ruj roșu aprins și un anumit tatuaj pe mână. Doar de aceste trei lucruri aș fi avut nevoie pentru a participa la petrecerea de lansare a cosmeticelor Kat Von D, care a avut loc acum câteva zile în Biserica Anglicană din București.

Undeva deasupra ecuatorului, la câteva ore după lansarea de la Kennedy Space Center, astronauţii Reid Wiseman, Victor Glover, Christina Koch și canadianul Jeremy Hansen au văzut pentru prima dată ceea ce puţini ochi omenești au contemplat vreodată nemijlocit: Pământul întreg, mic, luminos, suspendat în întunericul absolut al spaţiului cosmic.