O manifestaţie anti-islam a atras mii de participanţi
Câteva mii de membri și simpatizanţi ai English Defence League, o organizaţie de extremă dreaptă din Marea Britanie, au participat sâmbătă, la Luton, la o manifestaţie anti-islam.
Musulmanii vor o schimbare la Hollywood
O organizaţie musulmană face eforturi susţinute pentru a combate tendinţa Hollywood-ului de a portretiza musulmanii ca teroriști.
În 2030 vor fi de două ori mai mulţi musulmani în lume
Numărul credincioșilor musulmani se va dubla la nivel global în următorii douăzeci de ani, faţă de nivelul din anii '90, arată o analiză a Pew Forum on Religion & Public Life.
Nightrunner, partenerul lui Batman, e musulman
Eroul de benzi desenate Nightrunner a stârnit controverse datorită faptului că este musulman, originar din Algeria.
5.000 de britanici trec anual la islamism
Numărul britanicilor care s-au convertit la islamism s-a dublat în ultimii 10 ani. Numărul convertiţilor musulmani din Marea Britanie se ridică la 100.000, iar numărul celor care se convertesc anual este de cca. 5.000.
Cea mai mare moschee din V Europei, în Olanda
Cea mai mare moschee din Europa Occidentală a fost inaugurată vineri în oraşul olandez Rotterdam, cu o întârziere de cinci ani faţă de termenul iniţial de finalizare cauzată, potrivit AFP, de obiecţiile aduse de politicienii de extremă dreaptă.
Fostă musulmană: islamul nu este o religie tolerantă
Autoarea şi activista Ayaan Hirsi Ali, fostă musulmană de origine somaleză, a susţinut în cadrul unei conferinţe a Clubului Naţional de Presă din Washington că deşi cei mai mulţi musulmani sunt toleranţi şi preţuiesc pacea, religia islamică în sine nu este o religie a păcii.
Imigranţii musulmani sunt nemulţumiţi de sistemul francez de învăţământ
Elevii şi părinţii musulmani au un număr tot mai mare de cereri adresate sistemului public de învăţământ din Franţa. Înaltul Consiliu francez pentru Integrare (ICI) îi încurajează pe educatori şi profesori să le explice acestora că în Franţa există o separare oficială între biserică şi stat.
Legea împotriva vălului islamic este constituţională și definitivă în Franţa
Legea care interzice ascunderea feţei unei persoane în spaţiile publice a obţinut ieri votul Consiliului Constituţional din Franţa. Acesta a fost ultimul pas legal înaintea promulgării controversatei legii.
Europa păgână va fi cucerită de credincioşii musulmani
Europa va deveni un continent tot mai „islamizat" în cazul în care creştinii europeni nu vor face mai mulţi copii şi nu vor merge mai des la biserică, a declarat un oficial al Vaticanului. Populaţia indigenă a Europei nu numai că a abandonat creştinismul, ci devine chiar păgână, susţine monseniorul Piero Gheddo, de la Institutul...
Franţa a votat definitiv împotriva vălului islamic
Parlamentul francez a adoptat ieri legea care interzice femeilor portul vălului integral în spaţiile publice. AP notează că în textul legii nu apar cuvintele „femeie", „văl", „musulman" sau „Islam". Cu toate acestea ţinta principală este vălul purtat de adeptele celei de-a doua religii din Franţa.
Pagini din Coran au fost rupte de 9/11 în faţa Casei Albe
Câţiva militanţi creştini prezenţi în faţa Casei Albe, la ceremonia de comemorare a atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001 au rupt câteva pagini dintr-un Coran pentru a "denunţa minciunile islamului", relatează Mediafax.
Copii ale Coranului, distribuite pe 11 septembrie
Pastorul Terry Jones a anunţat că nu este dispus să renunţe la planul anunţat saptămâna trecută de a arde circa 200 de exemplare ale Coranului. Ca răspuns, Consiliul pentru Relaţii Americano-Islamice (CAIR) a anunţat că va distribui 200.000 de copii ale Coranului, „pentru a înlocui cele 200 de cărţi pe care biserica din Florida vrea...
Acuzată de discurs al urii pentru că a criticat Coranul
Criticile la adresa Islamului pot deveni, în Europa, motive de punere sub acuzare. Este cazul unei femei din Austria, acuzată de discurs al urii pentru că a criticat Coranul. Anii petrecuţi în lumea islamică, întrucât tatăl său era diplomat, au familiarizat-o pe Elisabeth Sabaditsch-Wolff, încă din copilărie, cu religia musulmană şi Coranul, notează CBN.com. Întoarsă...
Lideri religioşi şi politici împotriva arderii Coranului
Vaticanul a calificat intenţiile pastorului din Florida de a arde în public copii ale Coranului, cu ocazia comemorării evenimentelor de la 11 septembrie 2001, ca fiind „ruşinoase şi grave", notează Associated Press. Consiliul Pontifical pentru Dialog Interreligios a declarat că regretă atentatele...
Arderea Coranului ar pune în pericol soldaţii din Afganistan
Mai mulţi lideri creştini, liberali şi conservatori, se opun iniţiativei unui grup din Florida de a arde în public mai multe copii ale Coranului, cu prilejul comemorării evenimentelor nefericite de la 11 septembrie 2001. „Induşi în eroare sau confuzi cu privire la ...
Vaticanul nu ia în serios apelul la islamizarea Europei
Vaticanul nu ia în serios declaraţiile făcute de liderul libian, Muammar Gaddafi care a declarat că „islamul ar trebui să devină religia întregii Europe”, relatează Christian Today şi HotNews.
Musulmanii ar împărţi cu creştinii moscheea din Cordoba
"Nu cred că este important pentru musulmani. Cred că este important pentru omenire", spune Mansur Escudero, spaniol convertit la islamism, referindu-se la planurile de a le permite musulmanilor să se închine împreună cu creştinii în catedrala catolică amenajată în moscheea de la Cordoba. "Credem că aceasta este o paradigmă frumoasă a toleranţei, a înţelepciunii, a...
„Maradona din Asia” a fost concediat pentru refuzul de a posti de Ramadan
Jucătorul Ali Karimi a fost eliminat din cadrul clubului Steel Azin, în urma incidentelor cu oficialii clubului și ai federaţiei pe marginea respectării postului de Ramadan, informează agenţia France24.
Filmul „Mesia”, realizat de musulmani, a fost interzis în Liban
Două posturi libaneze de televiziune au anunţat că vor înceta difuzarea unui serial despre persoana lui Iisus Christos. Show-ul cu titlul „Mesia" a fost realizat în Iran în 2008. Adaptat pentru televiziune, el conţine acum 17 episoade. În cadrul lui, Iisus Christos este prezentat din perspectiva musulmană: este un profet, dar...
Libertarienii din Maroc nu vor să postească de Ramadan
Musulmanii libertarieni din Maroc ar vrea să poată fi liberi să nu ţină Ramadanul, scrie The Economist. Contextul doleanţei lor este cel al aplicării unei prevederi care presupune că oricine va călca postul în public să fie amendat sau chiar pedepsit cu lovituri de bici.










