Expoziţia care va dezvălui secretele Vaticanului

Din februarie până în septembrie 2012, muzeele capitoline din Roma vor găzdui o colecţie de 100 de documente din Arhivele Secrete ale Vaticanului, într-o expoziţie inedită organizată de Vatican. Scrisori ale papilor sau altor personalităţi, și documente cu informaţii despre vieţile lui Martin Luther sau Galileo Galilei, vor fi scoase la lumina zilei.

Creștinii nigerieni îi păzesc pe musulmani cât se roagă

În timp ce Nigeria se luptă în continuare cu atacurile violente ale grupului terorist Boko Haram, responsabil pentru atentatele din ziua de Crăciun, comunităţile de creştini şi musulmani încep să coopereze pentru a ţine piept atacurilor.

Cuvintele „Tatăl” și „Fiul” scoase din Biblie de frica musulmanilor

Trei organizaţii creştine importante au eliminat cuvintele „Tatăl", „Fiul" şi „Fiul lui Dumnezeu" din majoritatea traducerilor în limba arabă a Bibliilor pe care le folosesc de teama de a nu jigni comunitatea musulmană.

Dezastrele naturale – acte ale umanităţii sau acte ale lui Dumnezeu?

Uraganul Florence, care se îndreaptă vertiginos spre Statele Unite, se preconizează a fi „furtuna vieţii” pentru locuitorii din Carolina. În timp ce oamenii își strâng bagajele, creștinii americani fac deja apeluri de tipul „#PrayforCarolina”. Credinţa este plasată din nou în centrul fenomenului, unii făcând apel la Dumnezeu să îndepărteze furtuna, alţii susţinând că furtuna este...

Gallup: Bunăstarea şi religiozitatea merg mână în mână

Bunăstarea merge mână în mână cu religiozitatea, relevă rezultatele unui sondaj al organizaţiei Gallup din SUA.

Stephen Hawking răspunde la 10 întrebări fundamentale ale omenirii

Pe 16 octombrie s-a lansat ultima carte semnată de astrofizicianul Stephen Hawking – Răspunsuri scurte la marile întrebări, un volum postum care evidenţiază ultimele reflecţii ale savantului asupra lumii.

Egiptenii copţi îşi iau rămas bun de la Papa Shenouda al III-lea

Creştinii copţi egipteni s-au adunat cu zecile de mii pentru a-şi lua rămas bun de la Papa Shenouda al III-lea al Alexandriei, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Copte din Egipt.

Un istoric agnostic demonstrează existenţa lui Iisus

Într-o societate în care unii încă neagă holocaustul şi alţii se îndoiesc de originile preşedintelui american, un istoric agnostic demonstrează existenţa lui Iisus Christos.

Vatican: Libertatea religioasă, pusă în pericol de „noile drepturi umane”

Secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin, prezent la un simpozion pe tema libertăţii religioase organizat în cadrul ambasadei Statelor Unite la Vatican, a avertizat că „în ciuda atâtor eforturi depuse pentru promovarea și reîntărirea dreptului fudamental la libertate religioasă, ceea ce vedem este o continuă degradare a acestui drept în lume”.

Alabama interzice prin lege avortul, inclusiv în caz de viol sau incest

Statul american Alabama s-a alăturat celorlalte patru state care au semnat anul acesta legi care interzic avortul în aproape toate circumstanţele. Legea din Alabama include avortul în caz de viol sau de incest.

Dezbatere aprinsă despre un argument inedit împotriva evoluţiei

O lecţie de biologie dintr-un manual şcolar de clasa a IX-a a stârnit ample controverse, după ce elevii dintr-o şcoală privată din Statele Unite ale Americii au fost învăţaţi că monstrul legendar din Loch Ness este un dinozaur.

COVID-19 și marea întrebare: De ce?

Pericolul major pe care îl prezintă noul coronavirus ne impune reflecţii. În calitate de credincioși creștini, în afară de faptul că ne rugăm, ne punem întrebări de toate felurile și căutăm răspunsuri care nu pot evita perspectiva Sfintei Scripturi.

„Singurul evreu greu de acceptat în America este evreul care crede în Iisus.“

Mark Kellner s-a născut și a crescut în New York, fiind unicul copil într-o familie de evrei, credincioși mozaici. Și-a descoperit pasiunea pentru jurnalism în perioada adolescenţei, când urma cursurile unui liceu particular din cartierul Manhattan.

Avem sau nu nevoie de biserică?

Biserica se referă la nevoia noastră de comuniune, de a învăţa să avem părtășie cât încă suntem aici pe pământ și la slujirea celor din jurul nostru.

Încrederea în Dumnezeu și imensul pas mic

Încrederea în Dumnezeu oferă limpezime gândirii, de aceea, Dumnezeu ne cere să nu fim obsedaţi de dreptate, ci preocupaţi și încântaţi de har.

Propuneri legislative ce influenţează peisajul religios contemporan al Americii

Simultan cu alegerea preşedintelui, americanii au mai votat săptămâna aceasta, în fiecare stat, o serie de propuneri legislative legate de pedeapsa cu moartea, consumul de droguri, eutanasie şi căsătoriile homosexuale, poziţii pro sau contra care influenţează peisajul religios american.

CS Lewis va avea un loc în Colţul Poeţilor din Westminster Abbey

Apologetul creştin CS Lewis va fi onorat anul viitor prin plasarea unei pietre comemorative în catedrala londoneză Westminster.

Postul este benefic pentru creier şi poate proteja împotriva bolilor

A ţine post prezintă beneficii pentru suflet, dar cercetări de ultimă oră arată că postul este benefic pentru creier şi poate încetini evoluţia unor boli cronice precum diabetul, cancerul şi astmul şi poate vindeca alte boli.

Constrângerile care ne fac fericiţi

Studiul contraintuitiv al psihologului american Barry Schwartz argumentează incomod de similar cu filosofia comunistă, oferind simultan o uimitoare apologie a creștinismului, dușmanul comunismului.

10.000$ oricui poate dovedi că Geneza e greșită

Un creaţionist din California e dispus să ofere 10.000$ oricui poate dovedi în faţa unui judecător că știinţa contrazice interpretarea literală a Genezei, prima carte a Bibliei, scrie The Guardian.

Crucea, temeiul salvării noastre

Atunci când am devenit adventist de ziua a șaptea, cu ani în urmă, cea mai puternică motivaţie pentru această schimbare a fost iminenţa revenirii lui Iisus. Îmi amintesc încă primele predici pe care le-am auzit despre acest subiect. Diagramele profetice, expunerile despre parusie mi-au înlăturat orice îndoială că viaţa mea tânără ar mai fi avut...