Umaniștii atei candidează la parlamentare în Elveţia

Electoratul elveţian are, pentru prima dată luna aceasta, ocazia să voteze ca membrii în parlament o pleiadă de liber-cugetători, informează Reuters.

Fără geamandură. Cine nu are repere, să nu-şi inventeze

Niciun alt lider de stat nu a militat vreodată pentru drepturile homosexualilor aşa cum a militat fostul preşedinte american, Barack Obama.

În ce fel răspunde Dumnezeu la rugăciuni?

„M-am dus la locul meu de strajă și stăteam pe turn ca să veghez și să văd ce are să-mi spună Domnul” (Habacuc 2:1).

„Toţi sunt normali până ajungi să-i cunoști” | Recenzie de carte

Lumea noastră ferfeniţită de păcat seamănă cu un raion uriaș cu produse care au defecte și cu cât înţelegem mai repede acest adevăr, cu atât mai bine va fi pentru noi și pentru relaţiile noastre. În cartea sa Toţi sunt normali până ajungi să-i cunoști, John Ortberg ne invită să descoperim dragostea tangibilă a lui...

Manualele despre evoluţionism, tot mai cerute în home schooling

Deşi numărul este încă necunoscut, în Statele Unite ale Americii se observă o tendinţă tot mai pronunţată ca părinţii evanghelici care au decis să îşi educe acasă copiii (home schooling) să solicite manuale care să prezinte teoria evoluţionistă, şi nu pe cea creaţionistă.

Creştină coptă nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace

„Mama Maggie" Gobran este nominalizată anul acesta la Premiul Nobel pentru Pace de câţiva membrii ai Congresului American. Este este fondatoarea organizaţiei creştine copte "Stephen's children" şi este cunoscută pentru acţiunile ei de ajutorare a oamenilor nevoiaşi din cartierele mărginaşe ale oraşului Cairo.

Televiziunea americană ABC lansează serialul biblic „Despre regi și profeţi”

Postul de televiziune ABC anunţă premiera serialului „Despre regi și profeţi” (Of Kings and Profets), o saga biblică despre credinţă, ambiţie și trădare, văzută prin ochii unui rege obosit de lupte, ai unui profet plin de resentimente și ai unui tânăr păstor plin de resurse.

Istorie, adevăr și istoria adevărului

Ideea că Iisus cel istoric poate fi descoperit doar prin metodologia istorico-criticismului impune textului biblic un tipar limitativ de analiză.

Enigma răului

Răul este un intrus în creaţia desăvârșită a lui Dumnezeu. Folosim termenul de „căzut” pentru a descrie starea omenirii după ce și-a folosit libertatea de alegere pentru a comite răul și folosim termenul de „păcat” pentru a descrie starea fiinţelor umane care sunt despărţite de Dumnezeu. Ne putem opune consecinţelor acestei situaţii, dar nu avem...

Bradul de Crăciun poate dăuna grav sănătăţii

Nu mai e frigul de vină pentru semnele de boală tipice sezonului rece, precum nas înfundat sau tuse, ci bradul de Crăciun, spun cercetătorii în medicină de la Universitatea de stat New York.

Krötke: Germanii din est vor să trăiască fără religie

Germania de Est rămâne, la mai bine de două decenii de la căderea comunismului, o regiune în care predomină ateismul. Oamenii de aici vor să trăiască „fără religie, fără biserică şi fără credinţa în Dumnezeu", susţine teologul german Wolf Krötke.

Conducerea Egiptului, acuzată de uciderea planificată a creștinilor

Mohamed Hamd el-Gamal, fostul șef al Curţii Administrative egiptene, a afirmat că Ministrul de Interne și Frăţia Musulmană au adoptat un plan prin care să elimine creștinii copţi și personalităţile din mass-media egipteană care susţin copţii, scrie Christian Post.

Cea mai mare statuie a lui Iisus a fost ridicată în Polonia (galerie foto)

Ieri a fost ridicată în Polonia o statuie a lui Iisus despre care iniţiatorii proiectului afirmă că este cea mai mare din lume.

O fetiţă torturată din cauza religiei poate merge din nou

O creştină de 15 ani din vestul Ugandei care şi-a pierdut capacitatea de a merge, după ce tatăl ei a închis-o într-o cameră timp de 6 luni fără apă şi mâncare pentru că s-a lepădat de islam, a reînceput să meargă.

O Biblie pentru fiecare

Micuţa galeză Mary Jones a mers pe jos cei 40 de kilometri cu sufletul la gură. Abia aștepta ca, din economiile ei de 6 ani, să-și poată cumpăra o Biblie în limba ei. Dar, în prăvălioara domnului Charles, pastorul și învăţătorul ei, a constatat cu disperare că toate Bibliile erau fie vândute, fie amanetate deja.

Ateii apreciază Biblia King James

Ateul Christopher Hitchens şi-a exprimat aprecierea faţă de Biblia King James, cu prilejul apropiatei aniversări a 400 de ani de la publicarea primei ediţii.

Cum ne ajută rugăciunea de calmare în gestionarea emoţiilor vulcanice?

„Eu locuiesc în locuri înalte și în sfinţenie, dar sunt cu omul zdrobit și smerit ca să înviorez duhurile smerite și să îmbărbătez inimile zdrobite.” (Isaia 57:15)

Mlaștina nesiguranţei

Dintre toate dovezile că generaţiile mai tinere trăiesc sub imperiul nesiguranţei, depresia e cea mai convingătoare. Anxietatea care, unui număr record de tineri, le însoţește trăirile zilnice conturează tabloul unei generaţii care simte o lipsă de control cvasipermanentă. În familie, la școală sau la serviciu, în relaţiile interpersonale sau romantice, tinerii simt gheara incertitudinii, care...

Lider religios chinez: creștinismul trebuie să demonstreze că este potrivit unei societăţi socialiste

Cel mai înalt lider al alianţei bisericilor protestante din China a declarat recent că forţele occidentale încearcă să se folosească de creștinism pentru a influenţa societatea chineză și a „submina” guvernul, ambele strategii putând fi combătute doar dacă creștinii chinezi vor adera la o formă chineză a religiei.

Religia nu este împotriva donării de organe

Atunci când sunt puși în faţa deciziei de a dona organe, foarte mulţi oameni își justifică poziţia apelând la religie. Cei implicaţi - medici, teologi, experţi - resping mitul conform căruia religia îţi interzice donarea de organe.

Dezbatere furtunoasă: educaţia religioasă școlară convertită în catehizare

„A nu ști Biblia, în speţă Vechiul Testament și Noul Testament, este un fapt de incultură îngrozitoare pentru un european.” Aceasta este poziţia exprimată de filosoful Gabriel Liiceanu în cadrul unei dezbateri în premieră în societatea românească, în cadrul căreia a fost semnalat analfabetismul religios generat chiar de orele de religie.