Băiat de 9 ani protestează pentru Dumnezeu

Miles Josef, în vârstă de 9 ani, se plimba împreună cu mama sa, în jurul campusului Universităţii Washburn din Topeka, Kansas, când a văzut un grup de protestatari în faţa bisericii baptiste Westboro, toţi înarmaţi cu pancarte.

Urmându-L pe Iisus fără nicio rezervă

Instituţiile de învăţământ superior ne atrag cu promisiunea excelenţei și a oportunităţii de a schimba lumea prin dobândirea de cunoștinţe. Chemarea pe care ne-o face Iisus este cu totul diferită.

Când un fost președinte are cancer

Cel de-al 39-lea președinte al Statelor Unite, Jimmy Carter, a ales o cale neumblată de alţi foști președinţi pentru a anunţa că suferă de o boală gravă: a mărturisit totul transparent, într-o conferinţă de presă.

Femeile musulmane, obligate să renunţe la vălul burqa, în public

    Silvana Koch-Mehrin, vicepreşedinta Parlamentului European, a cerut ieri, 2 mai, interzicerea purtării vălului musulman în ţările UE. Tradiţionalul văl burqa pe care îl poartă femeile musulmane este, în opinia vicepreşedintei, „o închisoare mobilă" şi o formă de încălcare...

Lumea de azi și ne-sfintele războaie sfinte

„Eu am o misiune din partea lui Dumnezeu. Dumnezeu mi-a spus: «George, du-te și luptă-te cu acești teroriști din Afganistan.» Și așa am făcut. Apoi Dumnezeu mi-a zis: «George, mergi și pune capăt tiraniei din Irak.» Și așa am făcut...”

Sondaj Gallup: Scade numărul americanilor convinși că Dumnezeu există

Deși aproape 9 americani din 10 cred în Dumnezeu, procentul se diminuează atunci când există mai multe variante ale întrebării, arată o nouă analiză Gallup.

B. Ortodoxă Rusă vrea să se limiteze avorturile în ţară

Biserica Ortodoxă Rusă s-a aliat cu parlamentarii conservatori pentru a favoriza înaintarea demersurilor legislative care ar limita strict avorturile în ţara care se confruntă cu una din cele mai scăzute rate ale natalităţii, la nivel mondial.

Niciodată pe măsură. Un articol imperfect despre perfecţionism

Capătul drumului perfecţionistului creștin nu este perfecţiunea, ci ateismul. Pentru că povara privirii imaginate ca fiind constant nemulţumită a lui Dumnezeu este prea mult de dus pentru orice om.

Cu gândul la familia de sus

Căminul este locul unde trebuie să înceapă educaţia copilului.

Un film pro-viaţă face furori după refuzul Hollywood-ului

Un film pro-viaţă, refuzat de Hollywood din cauza subiectului său, a reușit să spargă tiparele de audienţă ajungând, la o săptămână de la lansare, să fie al doilea mare hit în box-office, după The Hunger Games (Jocurile Foamei).

Vaticanul contestă oficial teoria că genul ar fi o chestiune de alegere

Vaticanul a respins ieri ideea că oamenii își pot alege singuri sexul, într-un document oficial intitulat „Bărbat și femeie i-a creat”. Decizia este o lovitură pentru comunitatea LGBT catolică, ce a sperat într-o apropiere de biserică, după numirea papei Francisc.

Înzestraţi de Dumnezeu

Zărești, la o oarecare distanţă de tine, ceva ce pare să fie o fotografie uriașă. Te apropii și vezi că desenul e format din multe piese, aidoma unui puzzle. Dar modelul este unul neobișnuit, nu o imagine pe care să o poţi recunoaște ușor, cum ar fi Alpii elveţieni sau un buchet de lalele. Pe măsură...

Înainte să moară, un bătrânel i-a lăsat vecinei lui cadouri cât pentru 14 Crăciunuri

O bătaie în ușă e tot ce au auzit din partea vecinilor, înainte de a fi emoţionaţi până la lacrimi de ceea ce aveau să afle. Au deschis și au văzut-o în prag pe fiica vecinului lor, cu mâna încleștată pe un sac mare și negru. „Am crezut că mă roagă să scot eu gunoiul...

Bibliotheca, proiectul care schimbă experienţa de citire a Bibliei

Uneori, cititul Bibliei te poate obosi în timp ce te pierzi printre capitole, versete sau referinţe. Deși foarte utile pentru un studiu eficient, toate acestea...

Stephen Hawking profetizează sfârșitul lumii

Renumitul fizician și cosmolog Stephen Hawking a avertizat că omenirea este în pericol de extincţie dacă nu descoperă o modalitate de a trăi în spaţiu, scrie Los Angeles Times.

Predarea Coranului în greacă îi irită pe musulmani

Guvernul grec a numit 90 de preoţi care să predea Coranul în limba greacă, pentru copiii minoritari din moscheile și școlile de stat din provincia Tracia de Vest, lucru care i-a deranjat pe musulmani, interpretând gestul ca pe o încălcare a libertăţii religioase în ţară.

Rosana Alves. În dialog cu un neurolog adventist născut în Brazilia

„Ori de câte ori acele mâini bătucite trec prin faţa ochilor mei, mi se împăienjenește privirea de lacrimi.” Sunt cuvintele medicului Rosana Alves atunci când își amintește călătoria ei lungă și dificilă dinspre São Paulo, Brazilia, orașul ei natal, spre domiciliul ei actual din Orlando, Florida, SUA, unde a fondat și conduce din poziţia de...

Președintele Trump și Ziua Naţională de Rugăciune

Președintele american, Donald Trump, a declarat 3 septembrie Zi Naţională de Rugăciune pentru victimele uraganului Harvey, care a răvășit comunităţi întregi de pe teritoriul a două state, Texas și Louisiana, ucigând câteva zeci de persoane.

Convenţia Baptistă de Sud ia primele măsuri în cazul abuzurilor sexuale

Convenţia Baptistă de Sud, cea mai mare confesiune evanghelică din Statele Unite, cu 47.000 de biserici baptiste independente, a anunţat care sunt primele recomandări pe care le face în cazul plângerilor de abuz sexual din bisericile sale.

„Piatra din drum” – o parabolă în 3D (VIDEO)

O animaţie 3D produsă de studenţii departamentului de Arte Vizuale și Design al Universităţii Adventiste Southern (Tennessee, SUA) a fost primit distincţia „Staff pick" pe Vimeo, care îi va asigura expunerea pe pagina principală a site-ului de video sharing.

Liderul anglicanilor va cere încetarea persecuţiilor în Zimbabwe

Arhiepiscopul de Canterbury dorește să îl întâlnească pe președintele statului Zimbabwe și să îi ceară să pună capăt persecuţiilor violente împotriva anglicanilor din această ţară.