Studiu: Suntem mai buni din cauza zeilor mai răi
Cooperare există în cadrul tuturor speciilor de animale, dar aproape întotdeauna este exprimată în cadrul relaţiilor de grup familial. În schimb, oamenii sunt capabili să ajute și străini, persoane pe care nu au certitudinea că le vor mai vedea vreodată. Cercetările recente vin cu o ipoteză cât se poate de provocatoare: religia este „vinovată” pentru...
Fiica lui Billy Graham susţine că diagnosticul ei de cancer e un semn profetic
Între afirmaţiile publice făcute după diagnosticarea sa cu cancer, Anne Graham Lotz a adăugat recent și o interpretare inedită, aceea că boala sa nu ar fi altceva decât un semn că Israelul va suferi un atac surprinzător.
Traducerile Bibliei
Cititorul obișnuit al Bibliei folosește o traducere. De unde știm că o traducere este bună?
Din punct de vedere tehnic, este impropriu ca o traducere...
Microscopul teologiei vs. Decalogul ştiinţei
Poporul evreu a trecut ca pe uscat prin mijlocul apelor, dar nu în Marea Roşie, ci undeva în Delta Nilului. Concluzia, aparţinând unor cercetători de la Centrul Naţional pentru Cercetări Atmosferice şi de la Universitatea din Colorado (SUA), a fost pe prima pagină la Reuters şi BBC, în luna septembrie.
Liceenii din Arizona ar putea avea ore de studiere a Bibliei
Începând din iunie, anul viitor, liceenii americani ar putea avea ore de studiu al Bibliei și influenţei ei asupra culturii, dacă propunerea legislativă a republicanului Terri Proud (Arizona, SUA) va fi aprobată.
Dezbatere aprinsă despre un argument inedit împotriva evoluţiei
O lecţie de biologie dintr-un manual şcolar de clasa a IX-a a stârnit ample controverse, după ce elevii dintr-o şcoală privată din Statele Unite ale Americii au fost învăţaţi că monstrul legendar din Loch Ness este un dinozaur.
Doar 1 din 5 americani crede în evoluţia complet independentă de Dumnezeu
Numai unul din cinci americani crede că omenirea a evoluat până la nivelul actual fără nicio direcţionare din partea unui Dumnezeu, în timp ce o majoritate de 62% crede că Dumnezeu a avut un anumit rol în crearea umanităţii.
Povestea lui „Iisus” al zilelor noastre: trăieşte ca în Biblie, desculţ şi fără bani (galerie foto)
Este tânăr, catolic, i s-a spus că arată ca Iisus, dar şi-a petrecut ultimii 20 de ani pe străzi. Nu pentru că ar fi sărac, ci pentru că doreşte să trăiască exact cum a trăit Iisus, pe care declară că Îl iubeşte.
Baptiștii renunţă la cărţile care descriu Raiul
Una dintre cele mai mari lanţuri de cărţi creștine, LifeWay Christian Resources, a anunţat că nu va mai vinde testimoniale despre Rai și a retras atât din magazine, cât și de pe site-ul oficial aceste tipuri de cărţi.
Dezastrele naturale – acte ale umanităţii sau acte ale lui Dumnezeu?
Uraganul Florence, care se îndreaptă vertiginos spre Statele Unite, se preconizează a fi „furtuna vieţii” pentru locuitorii din Carolina. În timp ce oamenii își strâng bagajele, creștinii americani fac deja apeluri de tipul „#PrayforCarolina”. Credinţa este plasată din nou în centrul fenomenului, unii făcând apel la Dumnezeu să îndepărteze furtuna, alţii susţinând că furtuna este...
Apropierea și întârzierea escatonului
Acest articol abordează cele două aspecte, adesea conflictuale, ale parusiei: apropierea și întârzierea acesteia.
Ultimele zile ale lui Iisus în profeţiile biblice
Istoria primei veniri a lui Iisus pe pământ este impresionantă nu doar pentru că a fost anunţată cu mii de ani înainte, ci şi datorită împlinirii exacte a detaliilor profetizate cu privire la patimile şi moartea Lui.
Eterna iluzie a secretului fundamental
Una dintre cele mai plăcute și, totodată, mai chinuitoare îndeletniciri ale minţii este să viseze la o viaţă mai bună. De câte ori nu căutăm schimbarea în bine printr-o achiziţie, prin noi prieteni, printr-o nouă casă, o nouă slujbă, o nouă relaţie sau alte idei pentru un nou început?
În 100 de ani, rasa umană nu va mai exista
După ce un reputat profesor de la Cambridge a anunţat că anul 2014 va fi decisiv pentru viitorul omenirii, profesorul emerit Frank Fener, expert în microbiologie la Universitatea din Australia, a avertizat că rasa umană va dispărea într-un secol.
John Piper: Pastorii nu sunt infailibili, nici autoritate ultimă
Creștinii trebuie să se asigure mereu că pastorii și liderii bisericilor lor sunt în acord cu Biblia, afirmă renumitul teolog John Piper, subliniind faptul că pastorii nu trebuie trataţi nici ca infailibili, nici ca autoritate ultimă.
Ce cred copiii despre Dumnezeu și Rai (video)
Autorul american Jason Wright, ale cărui cărţi (Christmas Jars, Wednesday Letters, The Wedding Letters) au fost prezente pe lista best-seller-urilor New York Times a avut ideea de a întreba mai mulţi copii de grădiniţă ce cred ei despre Dumnezeu și Rai. Răspunsurile lor, surprinzător de similare pentru copii cu diferite credinţe și provenind din medii...
Nicolas Cage, într-un film despre apocalipsa secretă
Cunoscutul actor Nicolas Cage joacă într-un film cu o puternică miză creștină. Însă, cu doar câteva luni înainte de lansarea peliculei, intitulate Left Behind, un proeminent filosof creștin atenţionează publicul că scenariul acesteia este construit pe o pistă apocaliptică falsă.
Este religia cauza violenţei din lume?
Rareori religiile folosesc violenţa ca vehicul pentru mesajul lor, deși unii susţinători extremiști ai unei religii sau ai alteia ar putea recurge la violenţă ca instrument pentru propagarea și îndreptăţirea religiei respective. Noi, creștini fiind, trebuie să fim primii care să recunoască acest lucru.
Poate fi Dumnezeu dat afară din istorie?
„A murit Dumnezeu?“, întreba coperta revistei Time pe 8 aprilie 1966. După 3 ani şi jumătate (26 decembrie 1969), publicaţia schimba întrebarea: „Revine Dumnezeu la viaţă?“
Unul luat și altul lăsat
Cel mai intrigant pentru cei care vor explicaţii complete este că unii, care pierd avionul, întârzie, sunt refuzaţi la îmbarcare sau nu ajung la avion din orice alt motiv, când înţeleg că au evitat moartea, spun cu mare convingere: „Dumnezeu a fost cu mine”. De ce a fost Dumnezeu cu ei și nu a fost...
Oboseala morală. De ce renunţăm să facem ceea ce e bine?
Psihologii o numesc „neajutorare învăţată”. Românii îi spun „atâta s-a putut”. Ambele expresii descriu același fenomen: oboseala de a mai crede că efortul tău contează.























