Topul celor mai marcante 10 evenimente din domeniul religios, în 2013

Lumea religioasă a fost, în 2013, scena a numeroase negocieri între politic și social, generate de revendicarea unor permisiuni. Implicit sau explicit, credincioșii și necredincioșii, deopotrivă, și-au cerut drepturile.

Să fie Lumină? Atât de simplu?

Faţă în faţă cu stresul, sistemul nervos simpatic pregătește organismul pentru una din două posibile reacţii, luptă sau fugă, canalizând majoritatea resurselor către organele vitale și către mușchi. Iar necunoscutul și lipsa familiarului reprezintă o sursă majoră de stres.

Rolul protestantismului în dezvoltarea culturii și civilizaţiei românești

„Din codru rupi o rămurea / Ce-i pasă codrului de ea! / Ce-i pasă lumii întregi / De moartea mea!”

Fabrica: despre dreptatea omenească

„Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: «Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti», zice Domnul.” (Romani 12:19)

Descoperiţi ediţia din decembrie a revistei Semnele timpului

În continuarea ediţiei speciale din luna noiembrie, care s-a concentrat pe principiile în baza cărora biserica ar trebui să își extindă sau să își limiteze influenţa în societate, în decembrie Semnele timpului vine cu un număr dedicat în întregime exemplelor practice.

Cum să evaluezi critic un text

Cu aproape un secol în urmă, scriitoarea Virginia Woolf remarca tendinţa oamenilor de a se apropia de cărţi „cu minţi înceţoșate și divizate, cerându-i ficţiunii să fie adevărată, poeziei să fie falsă, biografiilor să fie măgulitoare, iar istoriei să corespundă prejudecăţilor.”1

James Irwin, omul convertit pe Lună

În august 2021 s-au împlinit 50 de ani de când astronautul James Irwin, al optulea om care a pășit pe Lună, a simţit că L-a întâlnit pe Dumnezeu în timpul misiunii Apollo 15.

Cum a folosit Iisus Scripturile ebraice

Când citim Evangheliile, putem deveni contrariaţi de modul în care Iisus Hristos interpretează Scripturile ebraice.

Există loc pentru succesul financiar?

Doar atunci când înţelegem principiile biblice de administrare și gestionare a resurselor putem experimenta adevărata bucurie și pace care vin de la Dumnezeu.

Inteligenţa emoţională – O perspectivă biblică

Cei care vor atinge succesul în cele din urmă nu doar că le vor spune altora adevărul, dar și-l vor spune lor înșiși.

De ce să moară Iisus pentru noi?

Privită în ansamblu, această întrebare sună ca un strigăt de durere, ieșit din străfundul fiinţei umane în mijlocul întunericului incertitudinilor și al îndoielilor. Însă în această întrebare stă concentrat de fapt un ciorchine de întrebări. Ne vom opri asupra celor esenţiale și de folos pentru a ne deschide mintea, în lumina învăţăturilor Celui ce deţine...

Între Christiaan Barnard și Nelson Mandela

Dr. Peter Landless aduce cu sine o captivantă istorie de transformări din ţara sa de origine, Africa de Sud, cu impact asupra întregii lumi. Transformări sociale și politice, prin abolirea apartheid-ului, transformări știinţifice, prin primele operaţii reușite de transplant cardiac. Acum, dr. Landless este director pentru sănătate al organizaţiei mondiale adventiste, cu sediul în Silver...

Ce valoare mai are răbdarea într-o lume a pasiunilor

Încălzirea globală, poluarea cu plastic, superbacteriile rezistente la antibiotice, fenomenele meteo extreme, inteligenţa artificială, epuizarea resurselor pe glob, inechitatea socială, proliferarea abuzului în social media și manipularea prin fake news, revenirea în popularitate a extremelor politice cu accente rasiste și naţionaliste, iată câteva dintre „semnele timpului” analizate la ordinea zilei în presă, ca elemente ce...

Sensul pe care-l găsești la întoarcere

În tradiţia vestică, începând cu Thales din Milet, filosofii au căutat mereu răspunsuri la întrebări care transcend lumea materială, palpabilă. Una dintre cele mai arzătoare interogări care a dăinuit secole de-a rândul și care a apăsat multe minţi luminate este dilema sensului vieţii.

Între oameni și cărţi

Întâlnirile programate și întâmplătoare cu oameni și cărţi au creionat mereu spaţiul unei creșteri uneori inegale, alteori (ne)satisfăcătoare, despre care se poate spune, la un bilanţ de etapă, un singur lucru cert: nu a eliminat decalajul de care scria Green, între omul care sunt și cel care aș vrea să fiu.

Fiul lui Dumnezeu? Pledoarie pentru Isus | Recenzie de carte

Cartea „Fiul lui Dumnezeu? Pledoarie pentru Isus“ provoacă atât ateul și agnosticul, cât și creștinul convins sau plin de întrebări să privească persoana lui lisus din Nazaret într-o nouă lumină.

12.000 de oameni pentru un copil

În urmă cu aproape un deceniu lumea întreagă l-a cunoscut pe Batkid, un băieţel din San Francisco, SUA, a cărui poveste confirmă zicala „viaţa bate filmul“.

Interesul superior al copilului etern

Pe canapelele psihologilor se revarsă, în râuri, lacrimile adulţilor care dau o voce copilului interior. Copilul pus pe locul doi, după interesele personale ale părintelui, copilul ale cărui nevoi au fost invizibile, copilul ironizat în momentele lui formative, copilul exclusiv criticat, copilul tratat cu asprime, copilul bătut, copilul abuzat, copilul care a suferit la cheremul...

Ce este depresia și de ce trebuie tratată?

Imaginează-ţi că, într-o zi cu soare, intri într-un mall cu ochelarii de soare la ochi. Deși luminile strălucesc puternic, tu nu le vezi, totul în jurul tău fiind întunecat și rece.

Secera, ciocanul și Biblia

La un sfert de secol de la căderea comunismului în Europa de Răsărit și în Uniunea Sovietică, interviul cu un fiu al acelor vremuri, dr. Mihail Kulakov, ne reamintește ce a însemnat să fii credincios într-un regim ateu și opresiv.

Înapoi în Eden, cu Donald Trump

Donald Trump a promis să schimbe America și să o facă „măreaţă, din nou”. Erorile politice ale ultimilor ani ar urma să fie rectificate prin întoarcerea la o stare de lucruri mai veche și, neapărat, mai bună.