Mărturia de credinţă a omului fără faţă
Americanul Donnie Fritts a avut de făcut o alegere. Să moară, păstrându-şi faţa intactă, sau să supravieţuiască fără faţă. A ales, iar povestea sa de speranţă şi credinţă, după multe operaţii şi încercări, este una dintre cele mai emoţionante mărturii descoperite vreodată.
Sistemul imunitar, o „sabie cu două tăișuri” în faţa tumorilor
Sistemul nostru imunitar poate „ataca" tumorile pentru a le distruge, însă, totodată, poate influenţa creșterea cancerului în organism, susţin experţii de la Universitatea din California, San Diego. Efectul ar putea fi provocat de alimentele pe care le consumăm.
Studiu: Tratamentul hormonal pentru menopauză crește riscul de cancer la sân
După ce o serie de studii au arătat că există o legătură între tratamentul hormonal de combatere a efectelor menopauzei (THM) și dezvoltarea cancerului de sân, un studiu de anvergură publicat recent în revista Lancet a cuantificat riscul pentru fiecare tip de tratament, arătând că, deși acesta scade la finalizarea tratamentului, se menţine pe o...
„Dar o pastilă pentru lifestyle n-aveţi?” Un interviu cu dr. Zeno L. Charles-Marcel
Nu mai puţin de 650 de adventiști din toată Europa, dar și din afara continentului au participat, între 17 şi 21 aprilie, la Conferinţa Europeană de Sănătate, un eveniment de referinţă pentru Biserica Adventistă, a cărei tradiţie de activism în domeniul stilului de viaţă sănătos își are rădăcinile în secolul al XIX-lea.
Succes de 100% al unui vaccin împotriva cancerului de piele
Cercetătorii au testat pe șoareci un nou vaccin experimental împotriva cancerului de piele, iar rezultatele au arătat o rată de succes de 100%.
Raport: Progresul global în lupta contra cancerului nu e doar posibil, ci și realizabil
Cea de-a treia ediţie a compendiului „Cancer Atlas”, un demers de alcătuire a unei imagini globale asupra raportării mondiale la cancer, concluzionează că progresul în lupta împotriva cancerului nu este doar posibil, ci și la îndemână. Raportul a fost realizat de Societatea Americană de Cancer (ACS), de Uniunea Internaţională pentru Controlul Cancerului (UICC) și de...
Angelina Jolie: Mărturisiri despre viaţa după ovarectomie
Acum doi ani, actriţa americană a luat o decizie care a suscitat un adevărat cutremur mediatic, şi anume să se supună unei operaţii de dublă mastectomie preventivă. Decizia a fost luată după ce testele i-au indicat că poartă o mutaţie în gena BRCA1, care îi dădea o probabilitate de 87% să dezvolte cancer mamar. Însă...
Studiu: cancerul ar putea fi declanșat și de infecţii
Un studiu realizat de Școala de Medicină a Universităţii din Maryland a descoperit că o anumită infecţie bacteriană poate împiedica repararea ADN-ului în celule – una dintre cauzele cunoscute ale cancerului –, dar, de asemenea, poate slăbi efectul anumitor medicamente antineoplazice.
Igiena orală precară are legătură cu cancerul pancreatic
Persoanele care au un nivel crescut de anticorpi, determinat de bacterii infecţioase aflate în gură, au un risc de două ori mai ridicat să se îmbolnăvească de cancer pancreatic, potrivit unui studiu paneuropean efectuat pe adulţi.
Riscurile consumului de carne procesată
Consumul de carne procesată crește riscul dezvoltării cancerului colo-rectal, aceasta este concluzia a numeroase studii știinţifice. Ceea ce nu se știa însă, este că acest risc poate fi dublat în cadrul unui segment anume de populaţie.
Tehnica medicală care permite tratarea cancerului de prostată într-o singură ședinţă de radioterapie
„Brahiterapia cu doză înaltă”, un tratament care direcţionează radiaţia către tumori folosind un set de tuburi minuscule, poate fi folosită pentru a trata bolnavii de cancer de prostată cu o singură doză concentrată de radiaţie, arată un studiu prezentat la congresul anual organizat de Societatea Europeană de Radioterapie şi Oncologie (ESTRO).
Cercetătorii vor „naște” cancerul în laborator, pentru a-l studia din „prima zi”
O echipă internaţională de cercetători a creat o strategie de detectare timpurie a cancerului: „nașterea” unei tumori în ţesut uman dezvoltat în laborator, pentru a înţelege mai bine modul în care se dezvoltă cancerul, reușind astfel prevenirea lui.
Bolile timpului: Cancerul este cea mai scumpă boală din lume
Cancerul este principala cauză a deceselor din lume şi cea mai scumpă boală, la nivel mondial, arată un raport de la Harvard, citat de AP, care urmează să fie prezentat la Conferinţa globală privind cancerul, care va avea loc săptămâna aceasta în China.
Beneficiile recent descoperite ale consumului de morcovi
După cum bine se știe, morcovii sunt un aliment minune în ceea ce privește îmbunătăţirea vederii, contribuind totodată la reducerea riscului de afecţiuni cardiace. Mai mult decât atât, cercetări recente desfășurate de Școala Medicală Harvard arată că un consum suficient de morcovi poate preveni apariţia cancerului.
Studiu: Cancerul pulmonar afectează „mai frecvent decât se crede” și nefumătorii
O persoană din 6 care mor din cauza cancerului de plămâni este nefumătoare, potrivit unui studiu publicat recent în Journal of the Royal Society of Medicine.
O descoperire revoluţionară schimbă tratamentul cancerului de sân
Potrivit celui mai recent şi mai amplu studiu realizat de oameni de ştiinţă britanici şi canadieni, există cel puţin 10 tipuri de cancer mamar, şi nu patru, aşa cum se ştia până în prezent.
Obezitatea va deveni principala cauză a cancerului la femei
Obezitatea va deveni principalul factor declanșator al cancerului la femei în Marea Britanie, depășind fumatul în clasamentul principalelor cauze care duc la apariţia acestei maladii la femei, arată datele celui mai recent raport realizat de experţii de la Cancer Research UK.
Rata de supravieţuire a copiilor bolnavi de cancer din România, sub media Europei de Vest
Anual, în România sunt diagnosticate 400 de cazuri noi de cancere pediatrice, incidenţa fiind de 10 cazuri la suta de mii de copii, iar rata medie de supravieţuire este de 69,1%, cu 10% mai mică decât media ţărilor din Europa de Vest, potrivit studiului Supravieţuirea Copiilor cu Cancer din România, prezentat de Societatea Română de...
Decesele din cauza bolilor hepatice provocate de alcool au crescut alarmant
Decesele cauzate de afecţiunile hepatice generate de consumul de alcool au crescut alarmant în ultimii ani în Statele Unite, potrivit unui studiu publicat în British Medical Journal. Decesele cauzate de ciroza în stadiu avansat au crescut cu 65% între 1999 și 2016, iar decesele cauzate de cancerul la ficat s-au dublat, potrivit studiului.
Cercetătorii avertizează cu privire la mamografii
Timp de mulţi ani, femeile cu vârsta peste 40 de ani au fost sfătuite să facă anual o mamografie pentru detectarea cancerului la sân. Se pare că descoperirile recente avertizează cu privire la riscurile acestui consult.
Femeile amână vizita la medic din cauza sărăciei
Femeile tinere cu venituri mici au tendinţa de a amâna consultul medical de specialitate în cazul detectării unui nodul la sân, spre deosebire de cele care au o situaţie financiară mai bună, susţin experţii americani într-o cercetare publicată în jurnalul de specialitate Cancer.
























