Dependenţele unui copil de 5 ani din Indonezia
La vârsta de 2 ani, Aldi Rizal a șocat mass-media internaţională după ce a fost fotografiat fumând ţigări pe bandă. Cu ajutor a reușit să se lase de fumat, dar acum, la 5 ani, și-a găsit o nouă dependenţă.
G8 luptă contra traficului de droguri
Marţi a fost adoptat la Paris un „plan de acţiune” în șapte puncte privind combaterea traficului de droguri. Planul a fost alcătuit de reprezentanţii a 21 de state și a 9 organizaţii internaţionale, care au participat la o reuniune extinsă a G8, informează Agerpres.
Renunţarea la fumat cu 4 săptămâni înainte de operaţie scade riscul complicaţiilor postoperatorii
Pacienţii care renunţă la fumat cu cel puţin 4 săptămâni înainte de o intervenţie chirurgicală au mai puţine complicaţii post-operatorii, se recuperează mai bine și au o probabilitate mai mică de a fi internaţi din nou, pentru îngrijiri suplimentare, a arătat un studiu realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Universitatea Newcastle din Australia și Federaţia...
Studiu: Narghileaua nu este mai sănătoasă decât ţigara
Un obicei din ce în ce mai răspândit printre tinerii care vor să evite tutunul, se dovedește a fi la fel de dăunător ca acesta: fumatul de narghilea.
Se întâmplă în corpul tău când fumezi…
6 motive să nu (mai) fumezi, câte unul la fiecare 3 zile. Asta îţi aducem până pe 31 mai, când întreaga lume sărbătorește Ziua Antifumat, un prilej mondial de conștientizare a societăţii cu privire la obiceiul-plagă cu efecte devastatoare pentru sănătate.
Sindromul Peter Pan sau blocarea în copilărie
Fascinaţia trăită în universul copilăriei, cu sarabanda sa de istorii, trăiri și înţelesuri, este irepetabilă. Ca adulţi, suntem însă prea puţin conștienţi că, în frânturile acelui trecut magic, pot sta la pândă monștri, ascunși printre visuri, amintiri și zmeie, reactivându-se și rănindu-le posesorii, în timp ce îi anesteziază cu o senzaţie familiară de déjà-vu.
O nouă cale de atac în cazul dependenţei de alcool: ocitocina
O terapie promiţătoare în tratarea dependenţei de alcool ar putea urma după ce oamenii de știinţă au descoperit că hormonul neuropeptidic ocitocină blochează consumul sporit de alcool la cobaii dependenţi.
Beneficiile majore ale renunţării la alcool timp de o lună
O singură lună fără alcool poate aduce beneficii importante pentru sănătate, de la reducerea nivelului colesterolului și a greutăţii corporale până la îmbunătăţirea abilităţii de concentrare, arată un studiu britanic recent.
Efectele catastrofale ale fumatului şi ale bolilor cardiace asupra creierului uman
Pe lângă afecţiuni grave precum cancer, infarct miocardic sau atacuri cerebrale, fumătorii şi cardiacii sunt expuşi riscului de a dezvolta boli cognitive grave, arată un studiu danez, publicat în Journal of the American Heart Association, informează Medical Daily.
Rușii vor să interzică total fumatul în public
Ministerul rus al Sănătăţii și-a propus ca până la sfârșitul anului să prezinte înaintea Dumei de Stat un proiect legislativ vizând interzicerea totală a fumatului în locurile publice, informează Agenţia RIA Novosti. Reprezentanţii ministerului speră ca, în acest fel, să reducă dramatic numărul de fumători.
Mai multe europence bolnave de cancer pulmonar, decât de cancer la sân
Numărul femeilor europene bolnave de cancer îl va depăși pe cel al europencelor bolnave de cancer la sân, spun experţi citaţi de BBC.
Despăgubire de miliarde de dolari pentru văduva unui fumător
Un tribunal din Florida i-a impus producătorului american de tutun RJ Reynolds plata unei despăgubiri de 23,6 miliarde de dolari văduvei unui fumător care a murit de cancer pulmonar.
Pachetele de ţigări neinscripţionate, o armă eficientă împotriva fumatului
În Australia, introducerea pachetelor neinscripţionate cu numele brandului s-a dovedit a fi extrem de eficientă pentru stârnirea interesului și încurajarea locuitorilor să renunţe la fumat, sugerează un studiu efectuat de cercetătorii de la Șoala de Sănătate Publică Sidney, publicat în Medial Journal of Australia.
De ce slăbeşte consumul de droguri motivaţia
Formă de refugiu din realitate, simplă distracţie sau obicei preluat din anturaj, consumul de droguri afectează în profunzime vieţile consumatorilor, care ajung la o degradare fizică şi psihică aproape ireversibilă.
Vaccinul antifumat, la un pas de realizare
Fumărorii ar putea deveni imuni la nicotină, pierzându-şi plăcerea de a fuma, spun mai mulţi cercetători americani. Aceasta datorită unui vaccin care inundă organismul cu anticorpi atunci când nicotina pătrunde în organism.
Fumatul te face să arăţi mai bătrân
Pielea fumătorilor îmbătrânește mult mai rapid, comparativ cu cea a nefumătorilor, lucru vizibil prin prezenţa pungilor sub ochi și a ridurilor formate în jurul gurii, susţin cercetătorii americani, citaţi de Reuters.
Primele luni fără ţigări, observate în corpul tău
Primele beneficii ale renunţatului la fumat se resimt în organism aproape imediat. Schimbările vizibile din următoarele ore, zile, luni și chiar ani, demonstrate știinţific, nu fac altceva decât să întărească faptul că stingerea ultimei ţigări este una dintre cele mai bune decizii luate în avantajul sănătăţii personale.
O lege draconică antifumat în Bhutan
Butanul și-a înăsprit legea împotriva fumatului, în tentativa de a deveni prima ţară din lume liberă de tutun și fumat.
Un nou drog a apărut pe piaţă
Un nou drog face ravagii în Statele Unite ale Americii. Drogul a fost denumit 2C-I, dar este cunoscut drept „Smiles" (Zâmbete) şi a apărut în 2003 în Europa, iar recent a ajuns în SUA.
De ce să nu consumi alcool în timpul sarcinii
Femeile care doresc să aibă un copil sau cele însărcinate ar trebui să renunţe la alcool, măcar în primele trei luni, spun oamenii de ştiinţă.
Rodrigo Duterte, președintele care promite câte o medalie pentru fiecare traficant ucis
Prospăt-alesul președinte al Filipinelor, Rodrigo Duterte, a făcut subiectul analizelor mai multor publicaţii internaţionale importante, după ce a solicitat populaţiei locale să ucidă traficanţi de droguri, promiţând în schimb medalii.



















