Din ce în ce mai multe persoane afectate de HIV în Filipine

La fiecare trei ore, o persoană din Filipine este afectată de HIV, potrivit unei statistici cutremurătoare, care face ca sud-estul Asiei să fie una dintre cele nouă regiuni din lume unde transmiterea acestei boli se află în creştere.

Glutenul sub lupă

În realitate, doar persoanele cu afecţiuni specifice legate de gluten – cum ar fi boala celiacă, alergia la grâu sau sensibilitatea non-celiacă la gluten...

România, pe locul 3 în topul supraponderalităţii în Europa

Peste 4 milioane din populaţia României suferă de obezitate şi 50% dintre locuitorii ţării sunt supraponderali, arată statisticile Insitutului de Endocrinologie „C.I. Parhon". Aceste cifrele au urcat ţara noastră în top 3 al ţărilor cu cei mai mulţi supraponderali, imediat după Grecia şi Iugoslavia, scrie România Liberă.

Esenţiale azi, 18 octombrie

România, ţara cu cele mai mari creșteri de preţuri din UE

Directorul centralei Fukushima a murit de cancer

Directorul centralei nucleare Fukushima, din Japonia, a decedat la vârsta de 58 de ani, din cauza unui cancer esofagian, conform BBC.

Primul medicament genic va apărea în Europa anul viitor

Compania farmaceutică olandeză uniQure a anunţat luni, că va lansa pe piaţă, în vara anului 2013, primul medicament genic aprobat în Europa, susţinând, totodată, că se aşteaptă la o dezvoltare importantă a acestui tip de tratament în viitor.

Ce spun și ce nu spun etichetele „bio”

Producţia de alimente organice este din ce în ce mai importantă la nivel mondial, datorită creșterii preocupării consumatorilor pentru posibilele efecte negative pe care le-ar avea asupra sănătăţii alimentele produse prin metodele agriculturii convenţionale intensive (Brantsæter, Ydersbond et al. 2017).

Cum ne răcoreşte o băutură… fierbinte

Într-un interviu pentru NPR, Peter McNaughton, profesor de neuroştiinţe la Universitatea Cambridge, a explicat cum este posibil acest lucru.

Premieră la Timişoara: reconstrucţie facială la o pacientă de 9 ani

O fetiţă de 9 ani cu grave probleme de vedere şi răni psihologice, a primit o nouă faţă din partea medicilor chirurgi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Timişoara.

Fertilitatea bărbaţilor, afectată de o dietă bogată în grăsimi

O dietă bogată în grăsimi saturate este responsabilă pentru o concentraţie mai slabă de spermă, adică o fertilitate scăzută a bărbaţilor, relevă o cercetare recentă publicată în The American Journal of Clinical Nutrition.

Ce se află în spatele numelor de virusuri

În ultimii ani, veştile de epidemiile au venit împreună cu denumiri ciudate, de viruşi care se numesc H7N9 (gripa aviară), H1N1 (gripa porcină) sau H3N2 (gripa porcină). Dar dincolo de necunoscutele care stau în faţa complicaţiilor pe care le determină aceste virusuri, se află necunoscutele din spatele numelor lor.

5 cauze ale obezităţii infantile

Studiile recente arată pericolele uriașe la care sunt expuși copiii supraponderali. Un motiv în plus pentru ca părinţii lor să ia măsuri. Însă pentru a știi ce măsuri să ia, este nevoie ca, mai întâi, să conștientizeze principalele cauze ale obezităţii infantile.

Paradoxul diabetului şi demontarea unui mit

Boala lumii occidentale, obezitatea, intră din ce în ce mai frecvent în atenţia medicilor, a cercetătorilor şi a publicului. Însă un studiu recent, care urmărea să afle rata mortalităţii în cazul persoanelor bolnave de diabet (cauzat în 90% dintre cazuri de obezitate) a relevat concluzii îngrijorătoare pentru persoanele cu greutate normală.

7 factori care cresc riscul dezvoltării apneei de somn

Sforăitul este unul dintre simptomele întâlnite la majoritatea pacienţilor care suferă de apnee de somn. Această afecţiune a aparatului respirator produce pauze respiratorii frecvente în timpul somnului, oprind fluxul aerului pentru circa 10 secunde. Află care sunt factorii care ar putea favoriza dezvoltarea acestei boli.

Unul din 20 de adulţi folosește ţigări electronice

Un număr de 10,8 milioane de adulţi americani folosesc în prezent ţigări electronice, iar peste 50% dintre aceștia au sub 35 de ani.

Sistemul imunitar, posibil aliat împotriva cancerului

Există multe tratamente împotriva anumitor tipuri de cancer, unele dintre ele controversate. Printre alternativele la tratamentele tradiţionale se numără și imunoterapia, ale cărei rezultate încurajatoare au determinat cercetătorii să investească mai multe resurse în această direcţie.

E.coli în burgeri: 7 copii spitalizaţi în Franţa

Cele mai recente victime ale epidemiei E.coli sunt șapte copii din Franţa. Minorii au fost spitalizaţi după consumul de hamburgeri cu carne de vită, iar unul dintre copii este în stare critică. Cazul a ajuns la Comisia Europeană care investighează situaţia.

Ţigări kosher pentru Paşte

Anul acesta, este pentru prima oară când anumite mărci de ţigări au fost incluse în lista de produse kosher şi în lista de produse care se pot consuma în săptămâna Paştelui.

Video: Ce conţin în realitate alimentele pe care le consumăm?

Un videoclip realizat de site-ul Buzzfeed, pe baza a două articole, avertizează asupra a ceea ce conţin unele alimente, precum hamburgerii, mierea, iaurtul grecesc sau cireşele conservate.

Studiu: e nevoie de o metodă agresivă de depistare a „pre-diabetului”

Medicina are nevoie de o metodă agresivă de depistare a „pre-diabetului", susţine un studiu publicat în The Lancet.

Esenţiale azi, 4 septembrie

România: Crește numărul firmelor radiate