12 feluri în care îi poţi arăta respect soţului tău

Bărbaţii ar prefera să se simtă mai degrabă neiubiţi decât nerespectaţi sau luaţi în batjocură, acesta este unul dintre principiile în favoarea căruia pledează cartea "Doar pentru ea", scrisă de Shaunti şi Jeff Feldhahn. O idee cu rezonanţă biblică, intuitivă pentru multe femei dar care, adesea, nu este înţeleasă la nivel practic. Acesta este şi...

Masculinitate din perspectivă biblică

Sunt tată. Am trei copii, toţi băieţi. Creșterea băieţilor mei este o responsabilitate pe care o iau în serios. Dar, pe măsură ce reflectez la valorile pe care sper să le insuflu fiilor mei (respect, bunătate, blândeţe și tărie), mă confrunt cu o provocare serioasă.

Cum poţi fi fericit într-o căsătorie imperfectă

Ești nefericit în relaţie și crezi că oficializarea ei printr-un act va aduce, în sfârșit, fericirea? Rata tot mai ridicată a divorţurilor nu este întâmplătoare, iar specialiștii subliniază importanţa unei abordări realiste atunci când vine vorba de căsătorie.

Biserica Episcopaliană a fost exclusă din Comuniunea Anglicană

Primaţii Comuniunii Anglicane au votat joi, 14 ianuarie, suspendarea Bisericii Episcopaliene pentru o perioadă de trei ani.

Nașterea unui copil rezolvă toate problemele cuplului. Adevărat sau fals?

Dacă mitul salvării familiei prin naşterea unui copil ar fi fost povestit în felul următor, probabil mulţi dintre cei care îl cred astăzi nu l-ar mai fi crezut.

Neglijarea copiilor, o nouă formă de abuz

Copilul mic este neglijat, lăsat flămând, nesupravegheat, cu risc de accident. Copilul preșcolar este bătut. Copilul școlar mic este bătut și umilit, în familie și în public. În 90% dintre cazuri, abuzul apare în familie, în vreme ce cazuri severe de abuz emoţional, sexual sau de exploatare prin muncă apar la școală sau în mediul...

Condescendenţa | Trei idei fixe despre „părinţii cu idei fixe”…

Condescendenţa se află în unghiul mort al relaţiilor cu părinţii noștri în vârstă. Intenţiile bune, sentimentele de grijă sau compasiune, dialogul și înţelegerea reciprocă în relaţiile dintre adulţi și părinţii în vârstă sunt viciate de condescendenţă.

Poţi avea o căsătorie fericită cu oricine, dacă te străduiești. Adevărat sau fals?

Poţi avea o căsătorie fericită cu oricine? Ideea fericirii ca o creaţie proprie persistă în vremurile noastre, deşi sedimentarea ei culturală ţine de epoca modernă.

Mecanismul meu de rezilienţă

Datorită principiilor de asumare a responsabilităţii, datorită rugăciunii de vindecare și a biblioterapiei am descoperit că orice este posibil dacă îţi dorești cu adevărat acel lucru.

„De ce alţii Îl iubesc pe Iisus altfel decât noi?”

Viaţa de credinţă este frumoasă doar atunci când este vie și când bucuria de a fi împreună cu ceilalţi la închinare devine contagioasă.

Concubinajul afectează copiii mai mult decât divorţul

Copiii ai căror părinţi trăiesc în concubinaj sunt ameninţaţi de numeroase pericole: lipsa performanţei şcolare, stres psihic, abuz fizic şi sărăcie. În opinia lui Brad Wilcox, autor al unui raport publicat de National Marriage Project, concubinajul afectează copiii mai mult decât divorţul.

Studiu: Celibatul ar trebui considerat factor de risc pentru boli cardiovasculare

Un metastudiu care a analizat datele a mai bine de 2 milioane de oameni a dus la concluzia că persoanele care nu au fost niciodată căsătorite sau care au divorţat sau au devenit văduve au un procent de risc de a dezvolta boli cardiovasculare cu 42% mai mare faţă de persoanele căsătorite.

Relaţiile de cuplu – ce NU trebuie să se schimbe!

Asemenea altor aspecte ale societăţii moderne, familia este un teritoriu în rapidă schimbare. Autoarea unui articol de fond, intitulat „Cum s-au schimbat regulile relaţiilor în ultimii 50 de ani”, publicat de Christian Century vorbește despre câteva dintre aceste schimbări, într-o manieră care invită la comentarii.

Unde să punem nuiaua din Biblie?

Cu versete precum „nebunia este lipită de inima copilului, dar nuiaua disciplinării o va dezlipi de el” (Proverbe 22:15), Scriptura este considerată normativă, de către părinţii care folosesc bătaia ca metodă disciplinară, și contrariantă, de către cei care consideră că pedeapsa fizică prejudiciază atât dezvoltarea copilului, cât și relaţia dintre părinţi și copii.

Fetiţele: avortate în India, vândute ca „soţii” în Azerbaidjan

Femeile din India sunt dispuse să avorteze dacă află că viitorul copil va fi de sex feminin. Fetele sunt considerate o povară financiară, iar familiile preferă să aibă băieţi. Nici fetele din Azerbaidjan nu au o soartă mai bună, fiind vândute ca „soţii" de către familiile lor, uneori la vârste mici, de până la 12...

Marea Britanie dă undă verde parteneriatelor civile pentru cuplurile heterosexuale

Premierul britanic, Theresa May, a anunţat că parteneriatul civil tocmai a fost extins, scopul fiind „protejarea intereselor cuplurilor de sex opus care vor să îşi oficializeze relaţia, dar nu vor neapărat să se căsătorească “. Deși Marea Britanie a adoptat încă din 2004 Legea parteneriatului civil, aceasta s-a adresat exclusiv partenerilor de același sex.

Violenţa domestică poate fi un precursor al sinuciderii

Nu le cunoaștem, de prea multe ori, numele sau povestea, decât, eventual, după ce ajung subiect de știri. Le judecăm pentru că sunt prea slabe să se desprindă dintr-un mediu abuziv, dar știm prea puţin despre impactul terifiant pe care îl are violenţa domestică asupra sănătăţii și bunăstării femeii.

Ce spune despre tine arborele tău genealogic?

De la distanţă, părea o imagine a unui copac simplu: nimic foarte artistic – mai mult o schiţă în nuanţe subtile de maro și verde. Dar, când m-am uitat mai atent, am observat ceva neobișnuit: arborele fusese construit din cuvinte și fraze.

„Compatibilitatea îngustă” – o capcană pentru cupluri

Dr. Neil Clark Warren, psiholog și expert în probleme maritale explică într-un articol pentru Huffington Post de ce este bine să te gândești de două ori înainte de a face „pasul cel mare" și care este motivul pentru care atâtea căsătorii se destramă în fiecare zi.

Născut altfel sau născut din nou?

Religiile abraamice (iudaism, creştinism, islam) au avut tradiţional o atitudine de condamnare a actului homosexual (şi implicit a homosexualilor).

Disciplinarea copiilor creează distanţe. Adevărat sau fals?

Disciplinarea copiilor poate crea distanţă în relaţia dintre părinţi şi copii? Cu siguranţă că da! Poţi totuşi rămâne apropiat de copiii tăi, chiar dacă îi disciplinezi? Din nou, categoric da!