Copiii trebuie avertizaţi asupra pericolelor pornografiei
Copiii şi adolescenţii ar trebui să primească lecţii despre pericolele pornografiei şi despre consecinţele expunerii la aceasta pentru a contracara imaginea nerealistă cu care se confruntă la vârste din ce în ce mai fragede, spun profesorii care au participat la conferinţa Asociaţiei Profesorilor și Lectorilor, în Liverpool.
Verdictul psihologilor: Expoziţia „The Human Body” nu e adecvată oricărei vârste
Expoziţia „The Human Body" de la Muzeul Grigore Antipa a iscat multe controverse, în special după ce ministrul Educaţiei a declarat că nu și-ar lăsa copiii să o vadă, o declaraţie care a fost interpretată ca o interdicţie de către profesorii care vroiau să își ducă elevii la expoziţie, în săptămâna „școala altfel".
Povestea bebelușului „minune”: s-a născut după ce fusese avortat
La 22 de ani, Ariel Knights, a dat naștere la al doilea copil, bebelușul „minune", așa cum îl numesc ea și soţul ei. Povestea acestei nașteri este însă complet diferită de ceea ce presupune o sarcină normală.
Casa păpuşii Barbie din Berlin stârneşte controverse
Faimoasa păpușă Barbie va avea parte de o casă în mărime naturală, care va fi deschisă în Berlin pe 16 mai. Activiștii de stânga din Germania plănuiesc să protesteze la deschiderea complexului, susţinând că păpușa Barbie este un model greșit pentru fete, relatează Der Spiegel.
Arheologia vorbeşte despre reţelele sociale ale trecutului
În calitate de beneficiari ai unei multitudini de mijloace de interacţiune virtuală, nimic nu ni se mai pare astăzi imposibil în materie de comunicare, indiferent de distanţa implicată. Cum se descurcau însă oamenii cu sute de ani în urmă, atunci când nu existau nici telefoane, nici conturi pe Facebook ori Twitter?
Foto: Câtă hrană îşi pot cumpăra nevoiaşii lumii cu venitul minim
Doi soţi americani au avut curiozitatea să afle ce cantitate de mâncare îşi pot cumpăra săracii din diferite colţuri ale lumii. Iniţiativa lor a devenit un proiect intitulat „Limita sărăciei" (The Poverty Line), care ilustrează foarte clar ce şi cât îşi poate cumpăra un sărac din venitul minim al ţării respective.
Învaţă să comunici eficient, fără cuvinte
Gesturi, mimică, postură, distanţă, vestimentaţie, atingeri, mirosuri, cronemică, paralimbaj - toate acestea sunt elemente care alcătuiesc modul în care oamenii comunică prin intermediul limbajului corpului. Un studiu efectuat de psihologul şi sociologul Albert Mehrabian în anul 1971 arăta că oamenii comunică în proporţie de doar 7% prin intermediul cuvintelor. Restul de 93% reprezintă comunicarea nonverbală:...
VIDEO: Cele mai șocante schimbări de opinie în privinţa căsătoriilor gay
Privind retrospectiv la evoluţia problemei legalizării căsătoriilor homosexuale, se observă în ce ritm ameţitor s-au schimbat lucrurile. Deși, acum, majoritatea politicienilor americani din Partidul Democrat își trâmbiţează susţinerea pentru homosexuali, mulţi au uitat că doar cu câţiva ani în urmă erau apărătorii căsătoriei tradiţionale.
Mituri despre stres – adevărat sau fals?
Când vine vorba de stres, există multe informaţii despre cauzele acestuia, despre efectele produse. Dar cîte dintre acestea sunt adevărate şi câte sunt doar simple mituri?
Motive inedite pentru care filmele violente sunt atractive
De ce sunt oamenii atrași de filmele care promovează violenţa? Aceasta este întrebarea la care un grup de cercetători de la Universităţile Augsburg, Germania, și Wisconsin, Madison, a încercat să răspundă în cadrul celei de-a 63-a conferinţe a Asociaţiei Internaţionale de Comunicare.
Ţări în care femeile sunt discriminate înainte de a se naște
Cercetări recente susţin că fetele de pretutindeni sunt supuse discriminării în moduri care le afectează profund dezvoltarea și existenţa, nu doar la școală, la locul de muncă sau în alte circumstanţe similare, ci chiar și înainte de a se naște, practicarea acestei forme de tratament inegal fiind semnalată a descrie...
ADRA a oferit în dar o casă pentru o familie cu probleme din Galaţi
Marţi, 2 aprilie, a avut loc inaugurarea casei pe care Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor a oferit-o în dar unei familii cu probleme din localitatea Buciumeni, judeţul Galaţi.
Bărbaţii fără copii sunt mai deprimaţi decât femeile fără copii
Cercetătorii britanici au prezentat la conferinţa anuală a Asociaţiei Sociologice Britanice un studiu care arată că bărbaţii care nu au copii sunt mai predispuși depresiei din această cauză, decât femeile care nu au copii.
10% din utilizatorii Facebook sunt insultaţi sau ameninţaţi
Unul din 10 utilizatori ai reţelei de socializare Facebook se confruntă cu abuzuri atât private, cât şi publice, este rezultatul unui studiu realizat de Global Market Inside, relatează The Telegraph.
O poveste triumfătoare de Ziua Internaţională de Conștientizare a Autismului
De Ziua Mondială a Autismului, pe 2 aprilie, CNN a publicat un articol scris de către un tânăr de 20 de ani, care a fost diagnosticat cu autism încă de la cinci ani, dar care are printre cele mai mari note și a fost acceptat deja la cinci universităţi.
Și-a distrus viaţa de la 12 ani, dar a primit o nouă șansă
Ieri, publicaţia Seattle Times a împărtășit povestea impresionantă a transformării unui băiat, care și- a schimbat radical viaţa și viitorul.
Cum să impresionezi la interviul de angajare
În circumstanţele în care criza economică încă ne afectează pe toţi, se pare că cel mai bun atuu pe care îl poţi avea la interviul de angajare este prezentarea unei situaţii în care ai preluat controlul.
Programul Millenium al ONU caută soluţii împotriva sărăciei
Cu o mie de zile înainte de expirarea termenului impus de ONU în anul 2000 pentru rezolvarea problemei foametei şi sărăciei din ţările africane, evaluările arată că mai sunt multe de făcut pentru sutele de milioane de persoane ce trăiesc sub limita sărăciei.
Atitudinea inedită a unui republican american faţă de căsătoriile gay
Spus simplu, republicanul Matt Salmon, din Arizona (SUA) nu este de părere că homosexualii ar trebui să aibă aceleași drepturi ca și heterosexualii în ceea ce privește căsătoria. Ceea ce este special la poziţia sa vine din faptul că fiul său este homosexual și ar vrea să aibă dreptul la căsătorie.
A scăzut numărul adolescenţilor care îşi încep viaţa sexuală
Într-o societate în care se vorbeşte tot mai des despre hipersexualizarea copiilor şi adolescenţilor, un studiu aduce o umbră de speranţă. Un număr tot mai mare de adolescenţi americani decid că aştepte până la primul contact sexual, iar cei care o fac sunt mai responsabili în ceea ce priveşte bolile transmisibile sexual sau sarcinile.
Un clip viral speră să vindece intoleranţa prin ironie (Video)
„Viaţa e mai ușoară, iar lumea e un loc mai fericit dacă eşti prost", spune neurologul şi cercetătorul Cornelius Grouppe.














