Compozitorii „Frozen”: Disney nu Îl tolerează pe Dumnezeu

Robert Lopez și Kristen Anderson-Lopez, soţ-soţie, care a compus melodia „Let it go" din desenul animat „Frozen", au declarat într-un interviu recent că Disney Îl tolerează tot mai puţin pe Dumnezeu.

Adolescenţii din familiile sărace sunt mai sedentari

Statutul socioeconomic al unei familii este strâns corelat cu comportamentul sedentar al copiilor. Astfel, copiii din familiile cu venituri mai reduse prezintă un risc mai mare de sedentarism, petrecând o bună parte din timpul lor în faţa televizorului şi jucând jocuri video.

Exemplu: ce fac alte ţări în situaţii de urgenţă

De câteva zile jandarmii şi militarii au trecut la dat zăpada, iar premierul a trecut la vizite în zonele calamitate, admonestând populaţia pentru că nu a eliberat drumurile. Televiziunile aruncă vina de la unii la alţii şi discută despre necesitatea instaurării stării de urgenţă. Alte ţări în schimb au elaborat mecanisme naţionale speciale de răspuns...

Star indonezian închis pentru pornografie

O curte din Indonezia a decis pedepsirea cu trei ani de închisoare a unuia dintre cei mai cunoscuţi cântăreţi de muzică pop ai Asiei, după ce acesta a fost găsit vinovat de producerea și distribuirea pe Internet a unor clipuri pornografice.

Gestionarea emoţiilor negative (care se accentuează în perioade de criză)

Au trecut mai mulţi ani de când locuiam împreună cu fratele meu. Dar recent am decis să merg și să rămân o perioadă la el. Într-o zi am hotărât amândoi să mergem să vizităm un loc în natură pe care nici eu, nici el nu îl mai vizitasem până atunci. Când am ajuns, începuse să...

Concert AC/DC – „iadul” la București

Concertul de muzică rock al formaţiei AC/DC de duminică este un vis împlinit pentru „decreţeii” comunismului și un coșmar pentru religioșii contemporani. „Cel mai mare eveniment al anului” sau un „atac fără precedent al diavolului”?

Cum o plimbare în pădure te poate scuti de depresie

Știi momentele acelea în care ești atât de trist, încât nu poţi decât să reflectezi la tristeţea ta și la cauza ei? Cercetătorii numesc acest proces, care are loc în cortexul prefrontal, „rumegare” și spun că poate duce la depresie și la alte boli mintale. Din fericire, au însă și o soluţie.

Cât de mult se datorează succesul în viaţă inteligenţei emoţionale?

În urcarea treptelor spre succesul în viaţă, atât pe plan profesional, cât şi pe plan personal, dezvoltarea inteligenţei emoţionale devine la fel de importantă precum dezvoltarea capacităţilor intelectuale şi a agerimii minţii. Află de ce este atât de importantă această abilitate şi cum putem să o dezvoltăm.

Asia, corigentă la drepturile omului

Situaţia drepturilor omului în Asia a înregistrat un record negativ în 2016, an caracterizat de promovarea execuţiilor extrajudiciare și de eșecul unora dintre ţările asiatice de a proteja grupurile vulnerabile, relevă raportul anual al organizaţiei Human Rights Watch.

Solidaritatea, cheie a vulnerabilităţii umane

Catastrofe naturale, criză financiară, pandemii, războaie și tulburări sociale – toate lovind societatea într-o succesiune din ce în ce mai rapidă – ne conștientizează de vulnerabilitatea noastră.

Inteligenţa emoţională – O perspectivă biblică

Cei care vor atinge succesul în cele din urmă nu doar că le vor spune altora adevărul, dar și-l vor spune lor înșiși.

Video: Scanarea corporală încalcă intimitatea pasagerilor

În America noile proceduri de verificare a pasagerilor cer scanarea completă a corpului sau verificarea manuală a corpului, inclusiv a zonelor intime. Refuzul pasagerilor de a se conforma atrage automat interdicţia îmbarcării. 

VIDEO: 200 de imigranţi, ascunși în subteran la Moscova

Autorităţile din Rusia au descoperit un adevărat oraș subteran, unde trăiau aproximativ 200 de imigranţi ilegali, majoritatea asiatici.

Religia este al doilea pretext de hărţuire la serviciu, după sex

În Statele Unite, hărţuirea religioasă la locul de muncă este al doilea motiv de plângere legală, după hărţuirea sexuală, susţine profesorul Rosalind Hackett, de la Universitatea Tennessee, citată de KnoxNews.com.

Esenţiale azi, 20 iunie

Mandatul primarului ales al Chișinăului, invalidat

De ce luăm decizii greșite

În fiecare zi suntem puși în faţa unui set de opţiuni din care putem alege doar una. Sperăm că facem cea mai bună alegere, însă nu de puţine ori se întâmplă să luăm decizia greșită. Motivul ar putea fi explicat de influenţa mai multor factori care acţionează asupra noastră în momentul în care trebuie să...

Bangladesh: Cum a supravieţuit o femeie 16 zile sub dărâmături

O sursă de apă și un „buzunar" de aer se pare că sunt factorii care au ţinut în viaţă o femeie, timp de 16 zile, până a fost găsită sub dărâmăturile rămase în urma clădirii prăbușite în Bangladesh.

De ce statul pe Facebook te face nefericit

Sute de milioane de oameni din întreaga lume au un cont de Facebook, iar jumătate dintre aceștia îl accesează zilnic, potrivit statisticilor. Acest obicei are însă repercusiuni serioase asupra stării de bine a utilizatorilor.

„Nu vă uitaţi copiii la TV” – campanie despre efectele negative ale mass-media

Consiliul Naţional al Audiovizualului a organzat, vineri, o dezbatere publică cu tema „Nu vă uitaţi copiii la TV - Vezi ce vede copilul tău". Dezbaterea a subliniat numeroasele pericole la care sunt expuşi copiii care urmăresc programe violente şi care au conţinut sexual.

Educaţia finlandeză funcţionează pe încredere şi etică

„Dacă nu ai bani să investeşti în educaţie, încearcă ignoranţa şi-ţi vei da seama că te costă foarte scump", a declarat profesorul finlandez Jukka Kangaslahti, consultant al Comisiei Europene pe Educaţie, într-un interviu acordat pentru CampusNews.

Relansarea semneletimpului.ro, pe Speranţa TV, azi la ora 20.00

Ai vrut să fii alături de echipa ST la lansarea noii platforme online, dar nu ai putut? În seara aceasta, Speranţa TV îţi dă ocazia să vezi ce ai pierdut. Urmărește, începând cu ora 20.00, o ediţie specială a emisiunii Biserica în acţiune, dedicată relansării semneletimpului.ro.