De Crăciun, Alice Cooper îi dă o Biblie lui Lady Gaga

Într-un interviu pentru revista NME, Alice Cooper a spus că ştie de ce are nevoie Lady Gaga, dacă vrea să îşi domolească puţin comportamentul: o carte de bucate şi o Biblie.

Traficul de carne vie – mai aproape și mai periculos decât ne-am imaginat

Presa internaţională a vuit după ce The New York Times (NYT) reclama că banca americană Goldman Sachs a renunţat la participaţia de 16% din acţiunile pe care le deţinea la o companie media care se ocupă, printre altele, și cu traficul sexual de minore în SUA. În aceeași zi, ONU a...

31 de feluri în care poţi fi fericit, pe gratis!

Oamenii care sunt fericiţi şi au o perspectivă pozitivă asupra vieţii trăiesc mai mult, susţin oamenii de ştiinţă de la University College of London (UCL), care au descoperit în 2011 că o stare generală pozitivă poate combate stresul şi boala. Însă în lumea materialistă, dar totodată înglodată în datorii, în care pare că şi pentru...

Video: Social media le erodează utilizatorilor respectul de sine

Un studiu de dimensiuni reduse, efectuat de cercetători de la Universitatea Salford din Marea Britanie a indicat că utilizarea social media poate face mai mult rău decât bine atunci când vine vorba de bunăstarea personală.

Studiu: Trăim mai mult, dar nu și mai bine

Trăim în medie mai mult, dar speranţa de viaţă sănătoasă este în scădere, arată un studiu al Institutului Naţional de Statistică.

Italia, ofertă de sclavie pentru femeile din România

Au trecut deja câteva zile de când românii sunt din nou în atenţia presei internaţionale. Revine în prim plan situaţia femeilor plecate la muncă în străinătate, expuse unor situaţii greu de imaginat pentru lumea civilizată. Italia, primitoare pentru unii români, pare să fi devenit pentru alţii locul „ideal” pentru ceea ce am putea numi sclavie...

Cele mai citite 10 ştiri pe site-ul Semnele Timpului

În anul 2012, atât numărul de cititori ce au intrat pe site-ul revistei Semnele Timpului, cât şi numărul celor care ne-au vizitat pagina de Facebook, au postat comentarii şi au distribuit ştirile noastre au crescut frumos. Vă prezentăm, în retrospectivă, cele mai citite 10 ştiri de pe site-ul Semnele Timpului, în anul 2012.

Complicata artă a traiului simplu

Unii îi spun „artă”. Nu pentru că ar implica vreo activitate artistică, ci pentru că este ceva greu de făcut, ceva „rezervat pentru cei puţini”. Alţii îi spun simplu „minimalism”.

Scoţia dă tonul în lupta pentru combaterea alcoolismului

Scoţia a devenit prima ţară din lume care să implementeze un preţ minim pentru băuturile alcoolice, într-un efort de combatere a contrabandei și a consumului excesiv de alcool.

În România, populaţia se reduce cu 5 români pe oră

În anul 2018, când România sărbătorește 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial și de la înfăptuirea Mării Uniri, datele arată că populaţia din ţara noastră scade la fiecare oră cu 5 români.

Probează noul semneletimpului.ro în versiunea beta (Galerie FOTO)

Revista Semnele timpului a lansat în direct noua sa platformă online, în cadrul unui eveniment organizat pe 5 martie, în incinta Rin Grand Hotel.

Esenţiale azi, 9 octombrie

FMI, prognoze sumbre pentru creșterea economiei globale

Un șef ca nimeni altul!

Ziarele din Marea Britanie l-au aclamat pe lordul Wolfson, directorul firmei NEXT, cel mai mare lanţ de magazine din ţară, pentru gestul său ieșit din comun. Wolfson a dat întregul său bonus anual, în valoare de 3,6 milioane de dolari, angajaţilor săi.

Sclavii români din Marea Britanie

Sclavia modernă, exploatarea muncitorilor, neplata salariilor și abuzul psihic sunt fenomene larg răspândite în economia Marii Britanii, iar România se află printre ţările cu cele mai multe victime în această ţară, potrivit unui raport guvernamental britanic. În prezent, 65 de români sunt înregistraţi ca victime ale sclaviei moderne în Marea Britanie.

Copiii din familiile tradiţionale, mai sănătoşi decât ceilalţi

Copiii care trăiesc într-o familie tradiţională, cu o mamă şi un tată căsătoriţi, sunt mai puţin predispuşi la obezitate, potrivit unui studiu realizat în ultimii 12 ani, pe un număr de peste 10.000 de copii.

Vârsta „perfectă” pentru divorţul părinţilor nu sosește niciodată

„Dacă sunt onestă – până în punctul în care să devin vulnerabilă – aș spune că separarea părinţilor poate distruge lumea unui copil. Îţi distruge toate iluziile despre un loc care ar trebui să fie unul al siguranţei și stabilităţii: casa ta, familia ta”, afirmă jurnalista Rhiannon Lucy Cosslett, care a trăit experienţa devastatoare a divorţului...

„Sub stres cronic, îţi pierzi sinapsele.” Cercetătorii studiază relaţia dintre stres, inflamaţia creierului și depresie

Modul în care stresul cronic poate inflama creierul și poate distruge conexiunile dintre neuroni, conducând la depresie, este analizat de cercetători de la Colegiul Medical din Georgia și de la Universitatea Augusta, după ce noi subvenţii, în valoare de 2,4 milioane de dolari, au fost alocate de către Institutul Naţional de Sănătate Mintală, pentru continuarea...

A fost creștinătatea medievală cu adevărat creștină? Recenzie de carte

Singura întâlnire consemnată între Iisus și greci a fost cu puţin înainte de răstignirea Sa.

Motivul pentru care femeile preferă munca în echipă, iar bărbaţii lucrează singuri

Studiile anterioare au arătat că femeile preferă să lucreze în echipă, în timp ce bărbaţilor le place să muncească singuri, iar la baza acestei diferenţe stă percepţia indivizilor asupra competenţei relative, dar şi încrederea în propriile abilităţi, susţin doi cercetători citaţi de The Atlantic.

Fascinaţia libertăţii eterne într-un regim comunist

Cea mai mare surpriză a anului 1989 a fost rapiditatea cu care regimurile comuniste din Europa s-au prăbușit. Colapsul acestora a survenit tot atât...

Pantera Neagră, TikTok și democratizarea credinţei

Am vizionat recent filmul produs de Marvel, „Black Panther: Wakanda Forever” („Pantera Neagră: Wakanda pentru totdeauna”). Universul Marvel este unul în care „zeii” sunt eroi obișnuiţi, iar personajele se confruntă cu supranaturalul – sau cel puţin cu personaje îndepărtate, extraterestre – tot timpul.