Video: În India, tradiţia obligă fetiţele la prostituţie

În unele sate din India, familiile decid să îşi trimită fetiţele să se prostitueze, perpetuând o tradiţie iniţiată pe fond religios, dar continuată pentru bani.

Cum să-ţi revoluţionezi viaţa în 8 săptămâni

Se numește Celebration și a fost construit cu scopul de a fi „cel mai sănătos oraș din America." Experţii care au contribuit la realizarea acestui deziderat şi-au concentrat experienţa într-o carte care dezvăluie opt domenii în care trebuie lucrat pentru îmbunătăţirea sănătăţii - Idei creative.

E oficial: Suntem dependenţi de Internet

Tinerii între 16 şi 24 de ani şi persoanele cu studii superioare utilizează Internetul în proporţie de 90%, arată un studiu realizat de compania 360insights.

Căsătoria tradiţională, în picaj

„În trecut, dacă voiai să pleci de acasă, trebuia să te căsătorești. Acum nu mai e așa,” a declarat un cuplu de tineri italieni, care au preferat să locuiască împreună fără să se căsătorească. Ei sunt imaginea arhetipală a unui nou stil de viaţă.

Lewis și Leul

Știaţi că omul are un bagaj genetic de cinci ori mai mic decât al unei cepe și doar puţin mai mare decât al unui șoarece? Ce spune asta despre un Dumnezeu creator? Dar v-aţi întrebat de ce acest Dumnezeu permite să li se întâmple lucruri rele oamenilor buni și viceversa? Ediţia din luna septembrie a...

Cynthia Nixon: să fii gay e o alegere

Cynthia Nixon, actriţa din "Sex and the City", a mărturisit că în ceea ce o privește, a fi gay a fost o alegere personală, care îi aparţine în totalitate. Comentariul acesta a stânit o mulţime de reacţii negative din partea comunităţii gay.

Facebook încalcă legile europene privind utilizarea datelor

În luna ianuarie, s-a făcut un mare tam-tam pe reţeaua de socializare după ce administratorii au anunţat niște schimbări în politicile privind securitatea datelor utilizatorilor. Ceea ce trebuia să fie o măsură pentru o mai bună aliniere la politicile UE s-a dovedit a fi mai mult praf în vânt.

Centrele de plasament lovite de boli psihice

Zece la sută dintre copiii din centrele de plasament au fost internaţi în secţii de psihiatrie, într-un interval de un an şi jumătate, numărul mare al acestora (780) fiind cauzat şi de faptul că nu există suficienţi specialişti, iar internările se fac cu multă uşurinţă, potrivit unui raport Hope and Homes for Children.

Cum luptă Japonia împotriva fenomenului sinuciderilor

Deşi nu ocupă primul loc în ceea ce priveşte rata de sinucideri în ţările dezvoltate, Japonia se numără totuşi printre primele în acest top.

STUDIU: Doar 10% dintre romi au lucrat constant în ultimii 2 ani

În plus, deşi 50% afirmă că lucrează pe cont propriu, în realitate, 90% dintre aceştia lucrează la negru, rezultă din studiul „Situaţia romilor în România”, prezentat, joi, de Fundaţia Soros.

Oglinda lui Hitler

A șaptezecea aniversare a încheierii celui mai recent război mondial a intensificat eforturile pentru înţelegerea acestei tragice istorii. Într-o perioadă în care se acumulează noi tensiuni politice, economice și religioase între diferite naţiuni, iar lideri politici mondiali nu ocolesc în discursul lor referiri la o posibilă confruntare, este nevoie să ne gândim serios la propria...

Stresul de la muncă poate produce infarct

Nu numai o profesie care ne solicită fizic la locul de muncă poate duce la infarct, ci şi un mediu de lucru solicitant psihic, la care se adaugă un control scăzut asupra deciziilor luate.

UE, pe cale să renunţe la drepturile pe proprietatea intelectuală

Crearea şi distribuirea de conţinut fără plătirea drepturilor de autor poate deveni realitate dacă INTA (Comitetul parlamentar al UE responsabil cu comerţul internaţional) va fi de acord cu propunerea unuia dintre membrii comitetului.

Când tunurile tac, propaganda își drege glasul (II)

Rusia de astăzi visează să redevină o mare putere globală. Iar regimul de la Kremlin pare să-și fi reamintit că, pentru a ajunge ce a fost cândva URSS-ul, trebuie să folosească nu doar propaganda, ci și agresiunea militară.

Statul american Maryland a legalizat căsătoria gay

Marţi, statul est-american Maryland a aprobat prin referendum căsătoria între persoanele de acelaşi sex, anunţă Mediafax. Aceeaşi mutare este aşteptată din partea statelor Maine şi Washington.

Studiu: Invidia, la cote maxime pe Facebook

Un studiu realizat de două universităţi din Germania arată că invidia este extrem de des întâlnit pe cea mai mare reţea de socializare, ce numără peste un miliard de utilizatori.

„Părintele” căsătoriei gay: „Urmează mariajul în grup”

Boris Dittrich, activistul homosexual olandez cunoscut ca „părintele" mișcării pentru căsătoria între persoane de același sex, a recunoscut că legalizarea mariajelor în grup (3 sau mai multe persoane) este următorul pas în destrămarea instituţiei căsătoriei tradiţionale, relatează Life Site News.

Până și adolescenţii cred că cei de vârsta lor sunt dependenţi de telefon

Marea majoritate a adolescenţilor între 13 și 17 ani spun că se îngrijorează că petrec prea mult timp pe telefonul mobil.

Motive inedite pentru care filmele violente sunt atractive

De ce sunt oamenii atrași de filmele care promovează violenţa? Aceasta este întrebarea la care un grup de cercetători de la Universităţile Augsburg, Germania, și Wisconsin, Madison, a încercat să răspundă în cadrul celei de-a 63-a conferinţe a Asociaţiei Internaţionale de Comunicare.

Hong Kong dă dreptul transsexualilor la căsătorie

O curte de justiţie din Hong Kong i-a acordat unei femei transsexuale dreptul de a se căsători cu partenerul ei. Decizia surpriză pentru Hong Kong acoperă dreptul unei persoane transsexuale care s-a născut bărbat să se căsătorească cu un bărbat și a unui transsexual care s-a născut femeie să se căsătorească cu o femeie.

Aprobarea căsătoriilor gay în Franţa, undă de şoc până în Rusia

Parlamentul francez a adoptat pe 23 aprilie legea privind căsătoria civilă şi adopţia pentru cupluri de persoane de acelaşi sex printr-un vot solemn al deputaţilor. De partea cealaltă a lumii, Rusia a decis deja să refuze cetăţenilor francezi dreptul de a adopta copii ruşi.