România mea – De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere

„Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai, Iată vin în cale, Se cobor la vale, Trei turme de miei, Cu trei ciobănei.” (balada populară „Mioriţa”)

Bine de știut: 6 produse care sporesc senzaţia de foame

Fie că ne-am propus să slăbim sau ne dorim să avem o dietă echilibrată, fie că sănătatea ne constrânge să ne alegem cu grijă mesele sau, pur și simplu, nu vrem să mâncăm mult, este bine să evităm produsele care nu ne oferă o senzaţie de saţietate, sporind din contră apetitul. Care sunt acestea?

Foametea cruntă loveşte Africa

Aproximativ 10 milioane de oameni vor fi loviţi de foamete în următoarele trei luni, avertizează World Food Program (WFP) din cadrul ONU. Este vorba despre locuitorii Sahelului, o fâşie semiaridă care străbate continentul african, la sud de Sahara.

Sclavii moderni nu lucrează în corporaţii

Sclavia nu a dispărut în negura istoriei, ci are o incidenţă deconcertantă pentru secolul în care trăim – 40,3 milioane de sclavi la nivel global, 71% dintre aceștia fiind femei, potrivit Indexului Global al Sclaviei 2018, realizat de organizaţia pentru drepturile omului Walk Free Foundation.

Un stat fără morală, ca un sat fără câini

Sunt acolo să ne protejeze. Câinii. Dar și cei pe care i-am ales să ne reprezinte și să ne guverneze. Când câinii lipsesc, se instalează haosul. Oricine intră în sat, face ce vrea, ia ce vrea, pleacă. Atunci când lipsește compasul moral din guvernare se instalează haosul global și, în final, nimeni nu mai scapă....

Cât ar trebui să câștig ca să nu fiu unul dintre săracii României

Aproape 40% dintre români sunt supuși riscului de sărăcie și excluziune socială, potrivit datelor oferite de o analiză Eurostat pentru anul 2016. Un raport al Băncii Mondiale ne ajută să calculăm de unii singuri cât de mare e riscul de ajunge în această zonă, livrându-ne date despre nivelul venitului zilnic necesar pentru a ne situa...

Cât de bogaţi sunt de fapt românii

Nu este o exagerare să spunem că România este o ţară a contrastelor. A contrastelor între ce spun unele studii despre viaţa din România și viaţa reală, pe care o trăim cu toţii la firul ierbii. A contrastelor între ce se cere pe piaţa muncii și ce se oferă. A contrastelor între cei care muncesc...

O școală internaţională din Nigeria acceptă plata taxelor în sticle de plastic

O școală din Nigeria acceptă ca părinţii și tutorii copiilor să plătească taxele de școlarizare cu sticle de plastic goale, în loc de bani. Iniţiativa, numită Recycle Pay, este rezultatul unei colaborări între organizaţiile African Clean Up Initiative și WeCyclers, pe de o parte, și școala Morit International din Ajegunle, Lagos, pe de altă parte.

Influencer și om al străzii. O poveste cu final deschis

Joaquín Carmona avea 16.000 de urmăritori pe Twitter, iar postările sale despre atletism erau apreciate chiar și de profesioniștii acestui sport. Niciunul dintre urmăritorii săi nu-l întâlnise vreodată personal, iar când pe contul său s-a așternut liniștea timp de 3 luni, oamenii au început să îl caute, să-i scrie și să se întrebe cine este,...

Un profesor a făcut credit la bancă pentru a achita o excursie pentru elevii nevoiași

Vasile Postolachi, un profesor de 30 de ani care predă religia la Rădăuţi Prut, sat din comuna Botoșani, și-a donat bursa primită la doctorat și a făcut un împrumut la bancă pentru a acoperi costurile unei excursii pentru elevii care n-au reușit să iasă niciodată dintre graniţele judeţului lor.

Ce putem învăţa din dispariţia clasei de mijloc americane

Victoria lui Donald Trump în Statele Unite încă ne preocupă. Toată ordinea globală este afectată de deciziile sale, care schimbă alianţe, afectează relaţii, au impact asupra mediului înconjurător. Încă ne întrebăm ce s-a întâmplat cu America de și-a ales un președinte atât de controversat.

La Torre de David: un zgârie-nori al vagabonzilor (video)

Centrul Financiar Confinanzas trebuia să fie, potrivit planului după care i-a fost demarată construcţia în 1990, un bloc de birouri, un hotel și un complex de apartamente în regim hotelier. Al treilea cel mai înalt zgârie-nor din Caracas (Venezuela). În 1994, construcţia a fost oprită, iar centrul abandonat. Azi este casa ilegală a peste 2.500...

85.000 de copii, morţi de malnutriţie în Yemen

Aproape 85.000 de copii cu vârste sub 5 ani au murit din cauza foametei extreme din Yemen, în cei trei ani de război, arată datele puse la dispoziţie de organizaţia caritabilă Salvaţi Copiii.

Sărăcia e în declin, dar aproape nimeni nu crede

Deși, probabil în fiecare ţară a lumii, majoritatea populaţiei crede că sărăcia extremă, bolile și decesele premature se răspândesc tot mai mult la nivel global, simţul responsabilităţii pentru rezolvarea acestor probleme scade. Care este explicaţia și mesajul acestui paradox?

Și după ce cresc, copiii săraci câștigă cu 26% mai puţin decât ceilalţi

Copiii care nu au parte de hrana și îngrijirea de care au nevoie vor menţine acest handicap de dezvoltare și mai târziu în timpul vieţii. Potrivit unui studiu publicat de prestigiosul The Lancet, copiii din medii defavorizate ajung să câștige în medie cu 26% mai puţin decât alţi oameni.

Jamaica își plătește datoria către Venezuela în alimente

Jamaica a anunţat că își va achita datoria privind petrolul obţinut din Venezuela nu în bani, ci în alimente, medicamente și fertilizatori, scrie „Vice”.

De la sărăcie şi boală, la aurul olimpic

Născută în sărăcie, cu o boală degenerativă care a lăsat-o aproape oarbă, Terezinha Guilhermina şi-a dat seama de abilităţile sale atletice fugind de către un coleg care o hărţuia la şcoală, în Betim, Brazilia.

Lecţia europeană. Ce au în comun Trump, Bolsonaro și statele UE?

În ziua în care în ţara noastră se consemna cea mai pronunţată absenţă de la vot din istoria României democrate (78,9%), peste Ocean, în Brazilia mai exact, un procent apropiat (79,7%) din populaţie se ducea la urne pentru a decide cine va fi viitorul președinte al ţării sud-americane. Controversa din jurul alegerilor braziliene este un...

Cum afectează sărăcia dezvoltarea creierului la copii?

De mult timp, lumea academică abordează diverse metode pentru a analiza impactul pe care sărăcia îl are asupra creierului uman, și mai ales asupra dezvoltării acestuia la copii.

Noi nu vrem rezultate!

Nu vrem încă salariile și pensiile care ne-ar fi de ajuns. Nu vrem încă spitale fără infecţii și fără plicuri, nici școli moderne și eficiente.

Trezirea la inegalitate. SUA, după „visul american”

Diferenţele economice între cetăţenii Statelor Unite fac din motto-ul legendar, „ţară a tuturor oportunităţilor", o amintire, e de părere Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru economie în 2001.