Etichetă: economie
Pierduţi și regăsiţi în imaginea de ansamblu
Sistemul economic global stă să cadă, avertizează papa Francisc. „Excludem o întreagă generaţie pentru a susţine un sistem care nu mai este bun și care nu mai poate continua așa“, a declarat pontiful, într-un interviu în care a vorbit despre rata mare a șomajului printre tineri și efectele unei economii clădite pe idolatrizarea banilor.
Drama inechităţii – Sărac la 20 de ani, sărac pe viaţă
Să începi de jos și să ajungi pe culmile gloriei profesionale și financiare este o ambiţie decentă, dacă ești dispus să muncești pentru asta. Cu toate acestea, este însă și o ambiţie care nu se mai suprapune peste realitatea economică a multor ţări dezoltate, unde inechitatea veniturilor este tot mai mare.
Statistică: Într-o oră, 9 români pleacă din ţară
Nouă români părăsesc în fiecare oră ţara, România pierzând anual echivalentul unui oraş de nivel mediu, este concluzia unui reportaj Digi24, pe baza ultimelor studii referitoare la migraţia românească.
România, între produse contrafăcute și dublul standard
Recent, presa românească a fost angrenată într-o discuţie amplă cu privire la calitatea alimentelor importate. Sunt ele de o calitate inferioară celor oferite în Vest de către aceleași companii? Subiectul rămâne deschis.
Ce e important să știi din ce s-a întâmplat la G20
Ce este G20? Întâlnirea liderilor celor mai dezvoltate 20 de ţări. Care este scopul? Se poartă discuţii bilaterale, iar la final se încearcă semnarea unui document-rezumat cu care toată lumea să fie de acord.
Deșertăciunea mărfurilor – Bucuria producătorilor
Vă mai amintiţi atelierele de reparaţii din vremea vechiului regim? Se reparau diverse, de la televizoare, frigidere și mașini de spălat până la mingi de cauciuc și ciorapi de nylon. Oare de ce astăzi, când un frigider dă semne de oboseală prematură, când o imprimantă costisitoare încă n-a apucat a dovedi că și-a meritat preţul,...
Dictatura meritocraţiei
„Am renunţat, în ianuarie 2013. Când au venit părinţii să mă ia acasă, nu mai ieșisem din cameră de două săptămâni. Timp de doi ani de zile m-am strofocat în numele perfecţiunii, neputând să mă bucur decât dacă eram cea mai bună. Ca rezultat, am ajuns să sufăr de depresie și bulimie severă.“
Locuinţa – un drept. Ce se întâmplă cu piaţa imobiliară?
Câţi bani trebuie să ai ca să fii considerat bogat în America? Un milion de dolari nu mai este o sumă cum era odată. Dacă te pensionezi cu un milion și, în următorii 20 de ani, cheltui câte 50.000 de dolari pe an, ăsta este salariul mediu al unui gunoier, deci foarte departe de stilul...
Tineri și neliniștiţi
Multe lucruri s-au schimbat în societate în ultimii 25 de ani, dar puţine sunt cele care au potenţialul de a altera societatea la nivelul fundamentului ei. Familia, ca piatră de temelie a societăţii, a început să fie tot mai mult atacată în ultimele decenii, cu un impact pe care încă nu îl putem intui complet.
Cutremur demografic în Japonia
De câte ori ţi s-a întâmplat să stai la serviciu după ce ţi-ai făcut treaba și teoretic s-a terminat și programul, doar pentru că ceilalţi mai stau și nu vrei să fii văzut ca „ăla” care pleacă primul acasă?
Contrastele României: săraci, risipitori și obezi
România este ţara multor contraste. Despre unul dintre ele amintește recent Agerpres, pe baza datelor oficiale ale unor instituţii de stat. Suntem cei mai săraci din Europa, dar aceasta nu ne împiedică să fim, în același timp, risipitori și obezi.
Cinci direcţii spre dezintegrarea Europei
În ediţia din august 2016 a revistei tipărite Semnele timpului scriam despre proiecţiile de urgenţă pe care liderii europeni le-au făcut imediat după referendumul din Marea Britanie. După Carta Albă a președintelui CE Juncker se pare că de atunci, în doar câteva luni de zile, soarta Uniunii s-a schimbat radical.
Povara unei generaţii
„Tinerii din ziua de azi. Cine să-i înţeleagă?” este o replică de care nicio generaţie nu a scăpat. Totuși se poate ca generaţia milenialilor, sau generaţia Y, să o fi auzit mai mult ca altele. Descriși ca naivi, narcisiști, egoiști, imaturi, leneși etc., tinerii care se maturizează în lumea post criză economică sunt totodată o...
Inechitate „obscenă”! Opt persoane deţin jumătate din averea globală
A venit acel moment al anului în care aflăm în mâinile cui se concentrează cea mai mare parte a profiturilor realizate în lume în ultimul an. Astfel, aflăm că o economie care ar trebui să funcţioneze pentru toţi funcţionează de fapt doar pentru opt persoane!
Problemele globale atacate la Davos, în ciuda marilor absenţe
Cea de-a 47-a ediţie a Forumului Economic Mondial a început la Davos, cu o participare record, dar și în absenţa unor lideri de prim rang. Printre marii absenţi este Donald Trump, căruia i se adaugă Merkel sau Hollande, suficient ca prim-planul să fie confiscat de președintele Chinei.
Un stat fără morală, ca un sat fără câini
Sunt acolo să ne protejeze. Câinii. Dar și cei pe care i-am ales să ne reprezinte și să ne guverneze. Când câinii lipsesc, se instalează haosul. Oricine intră în sat, face ce vrea, ia ce vrea, pleacă. Atunci când lipsește compasul moral din guvernare se instalează haosul global și, în final, nimeni nu mai scapă....
Retrospectiva economică a anului 2016
De la anul 2016 economiştii aveau mari aşteptări. Pe lângă ele se strecurau şi multe temeri, dar până şi cei mai pesimişti le considerau improbabile. O privire în urmă ne arată că, din păcate, majoritatea temerilor s-au adeverit, iar multe dintre aşteptări au fost înşelate. Deşi istoria recentă este plină de ani tulburi, surprinzătoare au...
Între extincţie și mântuire: creativitatea distructivă
În 2010, 388 de persoane deţineau o avere egală cu „averea” celor mai săraci 3,5 miliarde de locuitori ai planetei. În numai cinci ani, în timp ce săracii au continuat să piardă, bogaţii și-au mărit averile atât de mult, încât astăzi doar 62 de persoane deţin o avere egală cu tot ce deţine laolaltă jumătatea...
Este globalizarea bună pentru România?
După Brexit și victoria lui Trump este vizibil cum în unii politicieni români aflaţi în campanie electorală s-a activat „gena getodacă”, care trebuie să apere ţara de cotropitori/hoţi. Acum, periculoase sunt multinaţionalele.
Barack Obama și Donald Trump – Două feţe ale unei lumi supraîncălzite
Președinţi și reprezentanţi politici din 200 de ţări au aflat cine este noul președinte al SUA în timpul conferinţei COP22, pe tema încălzirii globale. Deodată, grija pentru viitorul planetei s-a accentuat.
Marii jucători din mica economie românească
România are un nivel de concentrare a activităţii în rândul marilor firme mult mai ridicat decât celelalte ţări din Uniunea Europeană. Mai concret, 1% din companii controlează 67% din mediul de afaceri din România, informează New Money.






























