Etichetă: mama
De ce amână femeile întemeierea unei familii
Șansele unei femei de a deveni mamă până la vârsta de 35 de ani se diminuează cu fiecare an pe care aceasta îl petrece muncind pe poziţii temporare, susţin cercetătorii de la Universitatea din Adelaide, Australia, într-un studiu publicat în jurnalul Human Reproduction.
Stresul se moștenește
Stresul suferit de mamă ar putea influenţa comportamentul emoţional al copiilor la maturitate, arată un studiu israelian, citat de Medical News Today.
De ce e important pentru femei să își întemeieze o familie până la 35 de ani
Fertilitatea unei femei scade dramatic după 35 de ani, iar femeile care aleg să pună pe plan secund întemeierea unei familii până după această vârstă ar putea suferi mai târziu din cauza deciziei de amânare, susţin experţii în fertilitate britanici, informează Daily Mail.
Veneţia interzice în formularele oficiale cuvintele „mamă” și „tată”
Guvernul municipal al Veneţiei (Italia) a trecut o nouă lege care interzice folosirea termenelor de „mamă" și „tată" în formularele pe care trebuie să le completeze părinţii atunci când vor să își înscrie copiii la o grădiniţă sau școală de stat.
Greutatea mamei influenţează riscul copilului de a muri la maturitate
Copiii născuţi de mame obeze au un risc mai mare de a muri de timpuriu, faţă de cei ai căror mame aveau o greutate normală, arată un studiu scoţian citat de Fox News.
China eliberează o mamă dintr-un lagăr de reeducare
O mamă din China a obţinut o mare victorie luni, după ce a câștigat în faţa legii lupta împotriva autorităţilor din provincia Hunan, care au trimis-o într-un lagăr de reeducare după ce aceasta ceruse pedepse mai mari pentru bărbaţii care îi violaseră și răpiseră fiica.
Dilema persistentă a mamelor care lucrează: Cine are grijă de copii?
Femeile s-au alăturat în masă forţei de muncă în ultimele decenii. Aproximativ jumătate dintre mamele de pe întregul Glob lucrează pentru plată.
Motive pentru care implicarea tatălui este vitală pentru educarea copilului
Structura familiei a suferit modificări odată cu schimbările de ordin social, economic şi tehnic ale secolului XX, iar acest lucru a putut fi observat în rolul tatălui şi influenţa sa tot mai mică în cadrul familiei, notează Psychology Today. Importanţa sa a ajuns să se rezume la resursele cu care contribuie pentru bunăstarea căminului.
Nicio condamnare pentru mama „Bebelușului 59”
Autorităţile au ajuns la concluzia că bebelușul care a fost scos din ţeava de scurgere a unui WC din China a rămas blocat acolo în mod accidental, nu pentru că mama sa ar fi vrut să scape de el.
Ce abilităţi dezvoltă rolul de mamă
Studii recente arată că femeile care devin mame nu doar că suferă transformări fizice, dar beneficiază de o minte inteligentă, fiind mai capabile să rezolve probleme, să reţină mai mult şi să răspundă mai bine la stres.
O mamă își obligă fata de 14 ani să rămână gravidă în locul ei
O americancă ce trăiește în Marea Birtanie și-a obligat fata de 14 ani să rămână gravidă, cu ajutorul unui donator de spermă. După șapte pierderi de sarcină, un bebeluș s-a născut când fata avea 17 ani.
Ursuleţul de pluş pentru copii este aproape la fel de important ca mama
Transformarea societăţii de tip occidental într-una care predispune la singurătate este cu atât mai vizbilă la studierea atentă a comportamentului generaţiilor viitoare. Psihologii spun, de pildă, că jucăriile de pluş au ajusn să aibă un rol extrem de important în dezvoltarea copilului. Aceasta se află pe locul doi în topul obiectelor şi persoanelor la care...
Alăptarea le-ar putea feri pe tinerele mame de cancer
Practicarea alăptării aduce numeroase beneficii nu doar copiilor, prin dezvoltarea anticorpilor necesari sistemului imunitar, ci și tinerelor mame, susţine un nou studiu, publicat de Jurnalul American de Nutriţie Clinică.
Premieră medicală: A devenit mamă după cinci transplanturi
Un miracol medical a avut loc la University of Miami Health System. O femeie de doar 26 de ani, care a suferit cinci transplanturi, a născut o fetiţă sănătoasă, de două kilograme. Cel mai recent raport al National Transplantation Pregnancy Registry confirmă că este primul caz când o pacientă ce a suferit cinci transplanturi a...
Decizia unei mame-surogat, plătită să avorteze
Crystal Kelley a acceptat să fie mamă-surogat pentru un cuplu american care îi plăteau 2.222 de dolari pe lună pentru acest serviciu. Când au aflat că bebeluşul va avea probleme de sănătate, i-au oferit 10.000 de dolari să avorteze.
Mama lui Justin Bieber vrea să ajute centrele de criză pentru femei însărcinate
'Un efort de a strânge 10 milioane de dolari pentru centrele de criză din jurul lumii, dedicate femeilor însărcinate, a primit un ajutor important de la o celebritate care ştie din proprie experienţă cât de benefice sunt aceste centre: Pattie Mallette, mama cântăreţului Justin Bieber.
O mamă salvează sute de sclave sexuale, căutând-o pe fiica ei
Susan Trimarco era o simplă casnică din Argentina care avea grijă de familie şi rareori se uita la ştiri, până în ziua în care fiica ei a plecat pentru o programare la doctor şi nu s-a mai întors acasă.
Una din 4 femei regretă că a făcut copii prea târziu
Aproape un sfert dintre femei regretă că nu au devenit mame mai devreme, conform studiului 2012 Modern Motherhood Report.
Perfecţiunea obligatorie: Super-mama va fi sexy
După ce presa de scandal din India a criticat-o cum nu se putea mai dur pe Aishwarya Rai, pentru că, după ce a născut un copil, nu a revenit imediat la silueta care a ajutat-o să ia titlul Miss World (în 1994), mulţi comentatori occidentali au reacţionat la scandal ca în faţa unei mari nedreptăţi.
Un caz inedit de educaţie părintească
„Să fii femeie este un dar pentru Univers. Iată câteva lucruri minunate în a fi fată...". Așa începe un exerciţiu de compunere pentru o fetiţă de doar 8 ani, care trebuie să explice în câteva rânduri afirmaţia de mai sus.
Mama lui Brad Pitt scrie împotriva căsătoriilor gay
Deși Brad Pitt este cunoscut pentru susţinerea căsătoriilor homosexuale, se pare că mama sa are cu totul altă părere.













