Premieră românească: Green Tips – prima aplicaţie mobilă pentru promovarea stilului de viaţă eco

Nu poţi face lucrurile de fiecare dată la fel și să te aștepţi să obţii alt rezultat. Tocmai de aceea, activiștii pentru mediu militează pentru schimbarea politicilor de gestionare directă sau indirectă a resurselor de mediu și, simultan, pentru schimbarea stilului de viaţă al omului obișnuit. Cei dispuși să contribuie cu puţinul pe care îl...

Acolo unde…

Sunt locuri care rămân în suflet alături de oameni şi amintiri dragi. Şi de fiecare dată când te întorci la ele, este imposibil să nu retrăieşti măcar o parte din momentele care te-au convins să le păstrezi în inima ta.

Prima pereche de pantofi sport în serie, creată după o idee a unui adolescent cu dizabilităţi

Unul dintre cei mai mari producători de încălţăminte sport din lume a luat iniţiativa lansării unei linii de pantofi sport dedicate special persoanelor cu dizabilităţi.

Împreună cu Ema credem că „binili înfrângi”

Cu toţii ne dorim ca binele să învingă. Când citim cărţi, când vedem un film, când ne îmbolnăvim sau ne certăm cu persoana iubită, tânjim după un final fericit. Trecem prin viaţă proiectând în faţa noastră speranţa că binele va învinge. Ema însă nu are speranţa asta, ea are determinarea de a vedea victoria în...

Exonerat după o condamnare nedreaptă, își petrece zilele încurajându-i pe alţi deţinuţi să citească

„Prin coșmarul meu… mi-am descoperit visul.” Asta a spus John Bunn în faţa clasei de pici de-a III-a, toţi cu urechile ciulite la povestea bărbatului cu zâmbet cald care le adusese niște tricouri speciale, inscripţionate cu textul „o voce pentru cei neauziţi”.

Doi adolescenţi au inventat clanţa care ucide microbii

N-au reinventat roata, însă modul în care au regândit un obiect atât de banal precum clanţa ușii este un exemplu inspiraţional pentru mulţi.

Traumele avortului capătă dimensiuni reale într-o sculptură emoţionantă

Student la artă, Martin Hudáček din Slovacia, a luat poziţie împotriva avortului, creând o sculptură pentru a atrage atenţia asupra traumelor psihice prin care trec femeile după avort, şi a faptului că, prin dragostea şi mila lui Dumnezeu, reconcilierea şi vindecare sunt posibile.

Misiune dificilă în paradisul african

„Ziua de azi mă găsește aici, «la capătul lumii», cum ar spune mama mea, în Malawi, Africa. O zi însorită, după mai bine de o săptămână în care n-am dat jos din picioare cizmele de cauciuc. Poate nu la voia întâmplării m-am apucat să scriu astăzi", începe Loredana depănarea firului roșu care a purtat-o din...

Iertare pentru criminalii nazişti

Cele mai multe credinţe ale noastre sunt uşor de păstrat atâta timp cât nimic nu le pune la încercare. La fel ca mulţi alţii, Henry Gerecke a descoperit cât de mult credea în ceea ce predicase ani de-a rândul atunci când a fost pus în faţa unei alegeri dificile.

Misionar cu ajutorul suferinţei (video)

A fost de trei ori pe punctul de a-şi pierde viaţa, dar departe de a fi descurajat, Dennis Perry a înţeles mai bine scopul existenţei lui pe acest pământ: de a îmbunătăţi sau a salva vieţile celor nevoiaşi, la fel cum şi a lui fusese salvată de atâtea ori.

Un joc al vieţii

„Circumstanţele nu contează atunci când ai un vis.“ Acesta pare să fie mesajul central al poveștilor celor care au reușit în ciuda unor obstacole inimaginabile. Se pot naște însă visuri în mijlocul luptei pentru supravieţuire, în depravare și mizerie? Și, chiar dacă se nasc, au vreo șansă de supravieţuire?

Federeii, o batjocură transformată în simbol pentru demnitate

„Federeii”. Așa li se spunea, în bătaie de joc, copiilor care ajungeau în orfelinate în perioada comunistă. Aceeași denumire reprezintă de astăzi încercarea de a spune trecutului pe nume, pentru un viitor mai bun.

Credincios adventist, a învăţat să scrie la 74 de ani ca să-și scrie povestea

Un credincios adventist italian a învaţat să scrie, la 74 de ani, pentru a-și putea scrie povestea vieţii. Luna aceasta, Castrenze Chimento a fost distins cu Premiul Pieve Saverio Tutino tocmai pentru autobiografia sa.

Oamenii care creează viitorul

Au spus câteva cuvinte pe care ni le amintim şi acum sau poate ne-au ajutat, timp de mai mulţi ani, să devenim ce suntem azi. E apoape imposibil să nu avem în minte măcar o persoană care să ne facă să zâmbim atunci când ne gândim la şcoală.

Onestitatea, mai presus de orice. Povestea lui Glen James

Un om fără adăpost din Boston, SUA, va primi donaţii de mai bine de 110.000 de dolari, după ce a făcut o faptă onorabilă şi demnă de admiraţie, aceea de a înapoia 42.000 de dolari pierduţi.

Omul străzii care a înapoiat inelul și-a regăsit familia (video)

Billy Harris, omul străzii din Missouri care a înapoiat luna trecută inelul de logodnă cu diamante pe care îl găsise în cutia lui pentru cerșit, a primit o răsplată care i-a depășit cele mai frumoase așteptări. El are acum o casă, un loc de muncă și, cel mai important, și-a regăsit familia după 16 ani.

La 69 de ani, o fostă asistentă medicală hrănește săracii din pensia ei (video)

„Dacă îi întrebi de faţă cu alţii, o să-ţi spună că sunt bine. Dar dacă le iei mâncarea, o să înţelegi gravitatea situaţiei lor”, spune Charolette Tidwell, o asistentă pensionară din statul american Arkansas, care susţine o bancă de alimente pentru săraci.

Cine are 2 ani și un record naţional la tragerea cu arcul?

Dolly Shivani Cherukuri va împlini săptămâna viitoare trei ani. Dar înainte de această aniversare a intrat în Cartea Recordurilor din India pentru cât de bine trage cu arcul.

Oamenii cu ochii deschiși

În faţa marilor tragedii, cel mai copleşitor sentiment este cel al neputinţei. Ce poţi face pentru a schimba în bine viaţa celor care suferă? Şi cum să ajuţi când nici cei puternici nu găsesc soluţii? Răspunsul nu este simplu, dar este mai accesibil decât am crede, dacă în el sunt adunate empatie, curaj şi credinţa...

Afganul cu mâini de indian

Rudele indianului Francis Joseph privesc cu un amestec de uimire și nostalgie către pumnii strânși în semn de mulţumire de către Abdul Rahim. Bărbatul afgan are un motiv uriaș de recunoștinţă: a primit în dar mâinile lui Francis.

Ştafeta micilor acte de bunătate

În teoria haosului există ceea ce oamenii de ştiinţă numesc „efectul fluturelui” – un eveniment aparent insignifiant declanşează o serie de alte evenimente care mai târziu capătă o importanţă majoră. Efectul fluturelui a fost folosit şi în afara domeniului ştiinţific ca metaforă pentru lucruri mici care au impact considerabil. În ceea ce priveşte bunătatea, puţine...