Poliţist de culoare ajută un membru KKK la un protest rasist

Acum mai bine de o săptămână, autorităţile din Carolina de Sud au hotărât să îndepărteze steagul confederat, după un masacru la o biserică istorică de negri din Charleston, în care nouă persoane și-au pierdut viaţa. Decizia a provocat grupările extremiste de albi, cum ar fi Ku Klux Klan, să organizeze proteste pentru a opri îndepărtarea...

Cine a muncit pentru îmbrăcămintea ta. O poveste tristă pe etichetele hainelor

Glasul muncitorilor din fabricile de textile din lumea a treia nu se aude până în magazinele în care ajung hainele la care ei trudesc, de dimineaţa până seara, în condiţii inumane. Asta până acum, când li s-a oferit ocazia să își spună povestea cel puţin tristă, într-un mod cât se poate de inedit.

O mămică a creat o linie de haine specială pentru copiii cu autism (video)

Lauren Thierry știe foarte bine că, pentru un copil cu autism, un lucru atât de simplu precum a se îmbrăca poate fi o sarcină dificilă chiar și la o vârstă mare. Fiul ei, Liam, în vârstă de 17 ani, încă se mai luptă să înveţe să se îmbrace singur. De dragul lui și al altor...

Un australian merge în Grecia pentru a ajuta un pensionar

Giorgos Chatzifotiadis are 77 de ani. Când băncile grecești s-au închis, Giorgos a fost surprins de către fotografii AFP stând în stradă, pe asfalt, și plângând de disperare după ce încercase la patru bănci diferite să scoată o pensie de 120 de euro, pe numele soţiei. Imaginea surprinsă a făcut înconjurul lumii, ca o dovadă...

Un cuplu faimos, despre decizia de a practica abstinenţa

El este o vedetă a fotbalului american, având deja un Super Bowl sub centură, iar ea este una dintre cele mai faimoase și frumoase cântăreţe americane. Până recent, nici nu se știa că Russell Wilson și Ciara formează un cuplu.

Doi adolescenţi au inventat clanţa care ucide microbii

N-au reinventat roata, însă modul în care au regândit un obiect atât de banal precum clanţa ușii este un exemplu inspiraţional pentru mulţi.

Recăsătoriţi pentru că mireasa nu-și mai amintea nunta

Orice mireasă și-ar dori să aibă o nuntă atât de frumoasă încât să nu o uite niciodată. De aceea, când Jeremy a auzit-o pe soţia lui spunându-i, după gravul accident de mașină căruia îi supravieţuise, că nu-și amintește nimic despre nunta lor, a fost teribil de afectat.

Cine e Andrei Ioniţă, câștigătorul Competiţiei Internaţionale Ceaikovski

Andrei Ioniţă are doar 21 de ani, însă a reușit ceva ce nu a mai reușit niciun român, și anume să câștige unul dintre cele mai importante concursuri internaţionale de muzică, Competiţia Internaţională Ceaikovski. Andrei a luat premiul întâi la categoria violoncel, în valoare de 30.000 de dolari.

Cuba, prima ţară care elimină transmiterea HIV de la mamă la copil

Cuba scrie istorie în domeniul sănătăţii publice, devenind prima ţară care a reușit să stopeze transmiterea HIV și sifilis de la mamă la făt, anunţă Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Un puști de 6 ani și-a salvat bunicul de la înec

„Chiar o să trebuiască să povestesc de fiecare dată?” Micuţul Gram Flowers, de numai 6 ani, nu înţelege prea bine că i-a salvat viaţa bunicului său. Însă cei din jur nu încetează să se minuneze de inspiraţia pe care a avut-o. „Păi trebuia să îl ajut pe Papa Carl.”

Fiica omului de serviciu, șefă de promoţie

Abia reţinându-și lacrimile, Biiftu Duresso s-a adresat publicului format din colegii și profesorii alături de care și-a petrecut anii de liceu. Discursul ei a ajuns în presă după ce s-a aflat că tânăra absolventă, șefă de promoţie, este fiica omului de serviciu al școlii.

Importanţa lucrurilor mărunte din viaţă, demonstrată în cel mai înduioșător mod

Câte doi străini, despărţiţi doar de un paravan, au primit două întrebări aparent simple. Răspunsurile lor contrastante demonstrează cât de puţină atenţie acordăm lucrurilor mărunte ale vieţii și cât de valoroase devin acestea în momentul în care le pierdem.

39 de fapte bune pentru necunoscuţi, o idee genială pentru aniversarea lor

Lee Beck și Amelie, din Oxford, Marea Britanie, au multe lucruri în comun, pe lângă faptul că amândoi s-au născut în aceeași zi. Însă unul dintre cele mai importante este dragostea lor pentru oameni, care i-a condus ca, de aniversarea de anul acesta, să își propună să facă 39 de fapte bune și să și...

Cel mai emoţionant gest făcut în numele prieteniei

Xie Xu și Zhang Chi au demonstrat cât de puternică poate fi o prietenie adevărată. Emoţionanta legătură dintre cei doi liceeni este atât de specială, încât a impresionat o lume întreagă.

Un puști de 9 ani le-a donat cadourile de ziua lui copiilor unui agent căzut la datorie...

Părinţii lui Carson Atkins (9 ani) au plâns atunci când au văzut ce cadou a primit puștiul lor de la fratele unui poliţist ucis în misiune. De ce, putem înţelege doar cunoscând povestea din spate.

Grădiniţa din cadrul azilului de bătrâni (video)

„Pa, pa! Să mai veniţi să ne vedeţi! Să mai veniţi oricând vreţi!” E înduioșător să auzi un bătrân luându-și, în felul acesta, la revedere de la niște copilași. Însă când realizezi că acesta este modul în care se despart de copiii altor oameni, nu de propriii nepoţi, imaginea capătă o cu totul altă profunzime.

Câini mai oameni decât oamenii

Câţi oameni ar sări în faţa unei mașini pentru a proteja persoana de lângă? Ameninţaţi de un pericol iminent, oamenii nu reacţionează cum își închipuie că ar reacţiona, ci devin „marionete” ale instinctului primar de apărare, care de obicei înseamnă fuga de pericol. Cu toate acestea, oamenii sunt mamiferele cu cea mai mare capacitate de...

A chiulit de la banchet ca să ajute oamenii fără adăpost (video)

Balul absolvenţilor este ocazia liceenilor de a încheia spectaculos patru ani, de obicei tumultuoși, de adolescenţă și de a păși, unii mai încrezători, alţii mai timizi, spre viaţa de adult. Fetele visează să strălucească în rochiile extravagante pe care și le pregătesc cu luni bune înainte, iar băieţii își exersează carisma pentru a cuceri frumoasa...

Un bărbat fără mâini și prietenul său orb au plantat o pădure

Aproape săptămânal apare pe internet o știre prea uimitoare ca să fie adevărată. Și câteodată se demonstrează mai târziu că a fost într-adevăr o alarmă falsă. Însă nu și de data aceasta. Doi bărbaţi, unul orb și unul cu ambele mâini amputate, și-au petrecut ultimii 10 ani din viaţă plantând copaci.

Studenţii de la Universitatea Andrews au construit o căsuţă pe roţi

Universitatea adventistă Andrews are o tradiţie: în fiecare an, studenţii care doresc au posibilitatea să participe la o excursie misionară internaţională, în timpul căreia să facă diverse acţiuni de voluntariat. Cei care urmează cursurile de construcţii merg, de obicei, în Bolivia, unde ridică locuinţe pentru oamenii cu posibilităţi reduse.

GreenBox, cea mai deșteaptă cutie de pizza

Soluţiile geniale răsar deseori din simplul fapt de a privi un lucru vechi într-o perspectivă nouă. Cu un strop de imaginaţie și cu un minimum de transformări, chiar și o banală cutie de pizza poate ajunge să își maximizeze beneficiile pentru mediu.