Cum influenţează libertatea religioasă economia unei ţări
Înţeleasă drept satisfacerea nevoilor generaţiilor prezente fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi, dezvoltarea durabilă pare să beneficieze din plin de pe urma promovării libertăţii religioase, susţine dr. Brian J. Grim, președintele Religious Freedom and Business Foundation.
Europa, în căutarea unui nou stăpân
În timp ce opiniile referitoare la acţiunile Rusiei sunt împărţite, o declaraţie de la nivelul cel mai înalt al Uniunii Europene are darul să toarne și mai mult gaz pe foc. Impresia creată este că unii lideri europeni s-au săturat de SUA și preferă o apropiere de Rusia. Pare să fie un joc periculos, în...
Jocul de-a Europa. Cât va mai supravieţui spiritul de solidaritate?
Europa pare să devină mai mult un continent al înfruntărilor decât al solidarităţii. Problemele se înlănţuie, crizele se amplifică, iar politicienii se duelează în declaraţii. În același timp, curentul naţionalist ia proporţii chiar în zone mai puţin așteptate.
Franţa, în genunchi. Extrema dreaptă, pe val
Pentru Europa, problemele par că se ţin lanţ. Abia s-a diminuat suflul produs de atentatele teroriste, că o altă undă de șoc lovește Franţa, dând un semnal dur bătrânului continent. Democraţia a intrat sub tirul ameninţărilor și, inevitabil, începem să ne gândim tot mai mult la perioada anterioară celei de-a doua conflagraţii mondiale.
Revoluţie în educaţie: Statul, „dădacă” și pentru părinţi?
În timp ce în România se discută tot mai intens despre o nouă reformă curriculară, în Anglia se încearcă implementarea unei măsuri care sugerează o percepţie mult mai largă asupra a ceea ce înseamnă educaţia copilului.
Cum „fură” Donald Trump voturile celor religioși
Donald Trump se detașează în cursa prezidenţială americană, fără să le dea nici cea mai mică șansă contracandidaţilor săi. Deși foarte criticat pentru mesajele sale, miliardarul american își vede liniștit de obiectivele sale. Culege voturi cu mare lejeritate, iar partea cea mai surprinzătoare constă în faptul că le obţine dintr-o parte a mediului american care...
De câţi vegetarieni e nevoie ca să salvezi lumea?
Nu, acesta nu este începutul unei glume de carnivor, ci o întrebare reală, la care studiile încep să se întreacă pentru a răspunde.
Înapoi în Eden, cu Donald Trump
Donald Trump a promis să schimbe America și să o facă „măreaţă, din nou”. Erorile politice ale ultimilor ani ar urma să fie rectificate prin întoarcerea la o stare de lucruri mai veche și, neapărat, mai bună.
Cum arată o epidemie de opioide
La începutul lunii iunie, o scurtă scrisoare știinţifică publicată de New England Journal of Medicine care a fost folosită în lumea medicală drept referinţă și dovadă a faptului că opioidele eliberate pe reţetă nu dau dependenţă a fost recontextualizată de patru cercetători canadieni la 37 de ani de la data publicării. Textul iniţial, citat în...
Hoţii și stăpânii timpului
Cum a ajuns expresia „timpul înseamnă bani“ să ne fure adevărata semnificaţie a timpului? Timpul nu înseamnă bani, înseamnă viaţă.
„Aveţi și pe roz?” O pledoarie pentru a nu-ţi cumpăra valoarea
Fiindcă puterea de cumpărare este un indicator al statutului social, un comportament deviant precum adicţia de shopping trece cu ușurinţă drept un privilegiu de clasă. Acest lucru nu îl face însă mai puţin patologic.
Noul Gulag are contur digital
Când spui „internet”, te gândești la o supradoză de informaţie și de libertate și la conectarea rapidă la restul lumii. Faptul că mai mult de jumătate din populaţia globului dispune de un ecran și de o conexiune la internet nu înseamnă, totuși, că vede realitatea cu aceeași ochi. Și nu este vorba doar despre diferenţele...
COVID-19: Scenariile care ne testează gândirea
Realitatea nu-i întotdeauna un „loc” plăcut și calm, care să ne confere sentimentul de siguranţă atât de necesar stării de bine. Ceea ce se întâmplă astăzi la nivel global arată cât de fragil este echilibrul lumii, cât de ușor putem pierde controlul asupra lucrurilor peste care ne declarăm stăpâni.
Rugăciunea de mulţumire și de laudă
Scena biblică aflată la îndemână, atunci când ne gândim la recunoștinţă și la lipsa de recunoștinţă, este cea a vindecării celor zece leproși, dintre care numai unul, samaritean, se întoarce să-I mulţumească Mântuitorului, închinându-I-se și „slăvind pe Dumnezeu cu glas tare.” (Luca 17:15,16).
Mă iubesc și pentru defecte
Într-o societate preocupată mai mult de forme decât de fond, caracterul se află pe locul doi. Puterea imaginii este cea care dictează astăzi în lume.
Părinţi cu fii risipitori
Puţine lucruri pot străpunge inima unui părinte la fel de dureros ca decizia copiilor de a se înstrăina de Dumnezeu. Durerea, vinovăţia, rușinea și sentimentul eșecului sunt poveri zdrobitoare pe care le poartă părinţii fiilor risipitori, în timp ce oscilează între speranţă și descurajare.
Credinţa vede miracolul
În tulburarea lor, martirii nu-L abandonează pe Dumnezeu. Deși nu Îl înţeleg întru totul, Îl cunosc suficient încât să aibă încredere în El.
Informaţii medicale despre coronavirus. Marea dilemă a surselor de informare
Care sunt cele mai de încredere tipuri de surse de informaţii medicale despre coronavirus și care sunt argumentele că aceste surse sunt de încredere?
Descoperă...
Cum să vorbești despre război cu copilul tău
Să vorbești despre război cu copilul tău implică multe aspecte: dreptate, egoism, politică, umanitate, curaj, limite, eroism, teamă, neputinţă, încredere, viziune, viaţă și moarte.
Ieșirea din haită | Există lupi care-și schimbă năravul?
În ianuarie 2014, Lupul de pe Wall Street ajungea și în România. Trei ore de film despre viaţa unui broker lacom și corupt au dezvăluit cum poţi să elogiezi excesiv excesul.
Lucrurile care contează
Se spune că, odată cu trecerea timpului, devenim mai înţelepţi. Oare cât de înţelepţi am devenit după o pandemie globală cu milioane de morţi, un război aproape de graniţă, probleme economice și multe drame personale în care suntem prinși ca în mrejele unei furtuni uriașe?































