Întâlnirea cu bunătatea

Dacă Sartre avea dreptate când spunea că „iadul e [alcătuit din] Ceilalţi”, cu siguranţă că nu aceasta e povestea completă. Pentru unii, primul pas în rai este întâlnirea cu Dumnezeu adăpostit în sufletul altui om.

Religia ameninţată de „apocalipsa zombie”

Sociologul și psihologul german Erich Fromm a caracterizat istoria recentă a relaţiei dintre societăţile umane și Dumnezeu astfel: „Dacă în secolul al XIX-lea problema a fost că Dumnezeu este mort, în secolul al XX-lea problema este că omul e mort.”1

Dietrich Bonhoeffer | Lecţiile unei vieţi definite de curaj

Este nevoie de un om plin de curaj pentru a face faţă unui dictator și poate de unul chiar mai curajos pentru a ţine piept bisericii. Dietrich Bonhoeffer și-a dovedit curajul, atât din postura de pastor și teolog, cât și din cea de dizident împotriva regimului nazist. Cele două roluri pot părea incompatibile cititorilor, dar...

Până ce iubirea ne va despărţi

O vedem în filme, o citim în poveștile moderne pentru copii și o auzim în cântecele romantice: dragostea este cel mai frumos, cel mai de dorit și cel mai preţios bun al omului. Mulţi spun că, dacă este ceva ce poate salva lumea de sine, atunci aceea este dragostea. Dar cum se face că tocmai...

COVID-19: Inegali în faţa pandemiei

În faţa pandemiei suntem în multe feluri, numai egali, nu.

Divorţul care nu rănește pe nimeni

În viaţa fiecăruia dintre noi este posibilă schimbarea emoţională. Avem nevoie să ne amintim asta mai ales în mijlocul furtunilor emoţionale care ne contrazic.

Ce fel de lideri religioși vrem?

În trecut, enoriașii acceptau facil ideea că trebuie să creadă aproape orbește în liderii religioși, supunerea necondiţionată fiind apreciată ca un exerciţiu de spiritualitate profundă. În prezent, ne îndreptăm spre celălalt pol. Criza creștinismului de astăzi este însoţită de o criză de încredere în autoritatea corpului clerical.

Oglinzi prăfuite într-o lume cinică

Într-o lume cinică, formulările corecte, pentru că pot fi ușor bănuite de ipocrizie, dezvoltă și mai mult cinismul, precum anumiţi nutrienţi altminteri sănătoși dezvoltă cancerul.

Fără sens, dar nu și fără scop. Suferinţa transfigurată prin credinţă

„Dacă Domnul este cu noi, de ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri?” – o întrebare pe care, de la Ghedeon încoace, au psalmodiat-o mii și mii de creștini striviţi de suferinţe cărora nu le-au putut desluși sensul.

Vaticanul, în pas cu „semnele timpului”

Mulţi și-au legat speranţele de sinodul catolic asupra familiei. Homosexualii, dar și femeile au mizat pe faptul că Francisc va impinge lucrurile spre schimbări revoluţionare. Mai bine spus, au fost așteptări în direcţia unei Biserici Catolice care să renunţe la opţiunile ei tradiţionale. Aceasta este una dintre explicaţiile discuţiilor aprinse, alimentate atât de către cei...

CÂINI! Epidemia opioidelor a dus la abuzarea animalelor de casă

Ce nu ar face un dependent de droguri pentru o nouă priză? Sigur nu și-ar răni propriul câine ca să obţină de la veterinar opioide pe care să le folosească el... De fapt, chiar asta ar face, scrie presa americană.

Particula lui Dumnezeu?

Puţini par să fie oamenii obișnuiţi care debordează de pasiune pentru fizica cuantică. Aceasta implică un grad ridicat de abstractizare și ecuaţii matematice relativ complicate.

Glutenul sub lupă

În realitate, doar persoanele cu afecţiuni specifice legate de gluten – cum ar fi boala celiacă, alergia la grâu sau sensibilitatea non-celiacă la gluten...

Nemurirea sufletului sau învierea morţilor? | Recenzie de carte

Cartea „Nemurirea sufletului sau învierea morţilor?“ confirmă faptul că opoziţia făţișă faţă de una dintre cele mai răspândite învăţături creștine e de natură să stârnească reacţii impetuoase.

Cu criza economică la psihiatru

Până în 2020, depresia va deveni cea mai obișnuită boală în lumea civilizată lovită de criza mondială. Unul din patru oameni va suferi de o formă de tulburare psihică, potrivit raportului Parlamentului European.

Darul care nu așteaptă o zi specială

Deși sărăcia rămâne un dat al lumii noastre, dragostea încă face minuni.

Pe urmele lui Iisus cel istoric: beneficii și pericole

Creștinismul ori este istoric, ori nu e. El pretinde că „Dumnezeu a acţionat decisiv în istorie, dezvăluindu-Se în evenimente externe, specifice, atestate în Scripturile...

Între extincţie și mântuire: creativitatea distructivă

În 2010, 388 de persoane deţineau o avere egală cu „averea” celor mai săraci 3,5 miliarde de locuitori ai planetei. În numai cinci ani, în timp ce săracii au continuat să piardă, bogaţii și-au mărit averile atât de mult, încât astăzi doar 62 de persoane deţin o avere egală cu tot ce deţine laolaltă jumătatea...

Înmormântat sub ape | Botezul și semnificaţia lui

Imaginaţi-vă o după-amiază furtunoasă în Milk Beach, Sydney. E 6 septembrie 2008, iar un grup de oameni se încăpăţânează să reziste pe ţărm, luptându-se cu vântul puternic, care întoarce umbrelele pe dos și încercând să prindă cuvintele pastorului în această cacofonie a elementelor naturii. Eu stau în apă, lângă pastor, nu pentru a înota, ci...

Un gigant chinez cumpără doi mari producători de mezeluri din România

Cel mai mare producător și procesator de carne de porc din lume va cumpăra doi producători de carne din România, cu scopul de a-și lărgi astfel operaţiunile pe piaţa din Europa.

Cum să alegi fericirea

Cum să alegi fericirea? Fericirea ţine de alegerea conștientă de a face pași către echilibrarea emoţiilor epuizante și negative pe care le trăim în fiecare zi.