Analize

Aproximativ 10% dintre americani și 7% dintre brazilieni cred că Pământul este plat, că aselenizarea este un mit și că cei care s-au vaccinat împotriva Covid-19 au primit în mod inconștient și un cip împreună cu vaccinul.1 Alte câteva procente nu sunt siguri că informaţiile oficiale sunt adevărate.

Ateismul nu este o invenţie modernă, o producţie de tip iluminist, așa cum se afirmă de obicei. De fapt, ar putea origina chiar în lumea antică, susţine un profesor de la Cambridge într-o nouă carte a sa. Abordarea pune sub semnul întrebării ipoteza conform căreia omenirea a fost predispusă să creadă în zei.

Viaţa este o scenă pe care intrăm fără un scenariu predefinit, deși suntem permanent influenţaţi de forţe variate, uneori mai mult, alteori mai puţin vizibil: forţe sociale, educaţionale, religioase, economice și politice.

Douăzeci de ani a fost vârsta când am început să fiu curioasă despre Dumnezeu.

Studiul contraintuitiv al psihologului american Barry Schwartz argumentează incomod de similar cu filosofia comunistă, oferind simultan o uimitoare apologie a creștinismului, dușmanul comunismului.

În inima grădinii Eden, unde totul părea perfect, se ascunde o luptă veche între libertate și restricţie; o luptă pe care, probabil, am trăit-o cu toţii.

Omul secolului XXI este înconjurat de ficţiune cu privire la dragoste.

Poporul evreu a trecut ca pe uscat prin mijlocul apelor, dar nu în Marea Roşie, ci undeva în Delta Nilului. Concluzia, aparţinând unor cercetători de la Centrul Naţional pentru Cercetări Atmosferice şi de la Universitatea din Colorado (SUA), a fost pe prima pagină la Reuters şi BBC, în luna septembrie.

Începutul unei relaţii romantice este, de regulă, presărat cu lapte și miere. Noutatea, entuziasmul și emoţia descoperirii imprimă o stare de bine incompatibilă cu îndoiala. În faza incipientă, fiecare dintre cei doi îndrăgostiţi are grijă să-și tempereze punctele slabe și să-și evidenţieze atuurile.

„Și cine poate să spună omului ce va fi după el sub soare?” (Eclesiastul 6:12)

Când aveam 20 de ani, viaţa mea spirituală era ca un examen la care îmi picase subiectul pentru care nu mă pregătisem.

Ce facem în timpul nostru liber arată cine suntem atunci când ieșim din centrifuga sarcinilor de zi cu zi, dar proiectele și relaţiile cărora le dedicăm momentele libere dezvăluie și cine vom deveni. La capăt de drum, oamenii văd mult mai limpede valoarea fiecărei secunde și realizează, de cele mai multe ori, că odihna –...

Când descinde din paginile manualelor de istorie pentru a se instala în lumea reală, războiul are o sonoritate tăioasă, constituindu-se într-o seismogramă a celor mai rele coșmaruri ale umanităţii. Iar recurenţa feţelor lui hidoase demonstrează că, indiferent de nivelul atins de civilizaţia umană, răul moral nu dispare, ci doar se transmite, eventual criogenat, de la...

A trăi o zi după planul lui Dumnezeu este o idee bună pentru început. Dar a învăţa să trăiești o astfel de zi în fiecare zi este altceva.

În căutarea frenetică după răspunsuri sau confirmări miraculoase, uităm adesea că cele mai profunde miracole se ascund în detaliile aparent banale ale vieţii noastre.

Henri Nouwen a scris cândva despre niște acrobaţi la trapez care i-au devenit prieteni, subliniind sincronizarea perfectă dintre cei doi și încrederea deplină pe care o are cel care sare atunci când dă drumul trapezului și rămâne pentru o secundă în aer, așteptând să fie prins de coechipierul său. Dar, dacă în ultimul moment, când...

La 20 de ani absolveam Seminarul Teologic Ortodox din Tulcea. Mă consideram talentat, eram convins de mine și îmi trasasem destul de clar drumul pe care credeam că-l voi urma în viaţă. Aveam toate răspunsurile. Sau poate nu-mi pusesem suficiente întrebări.

În analele istoriei, secolul XX este secolul martirilor. Mai mulţi creștini au fost uciși pentru credinţa lor în acest secol decât în orice alt secol anterior.

Există un poem tulburător despre pericolul irosirii vieţii, aparţinându-i tânărului Nicolae Labiș, un gânditor profund, vizionar, decedat la vârsta de 21 de ani. Recitirea lui...

Problema suferinţei umane îi preocupă deopotrivă pe atei şi credincioşi. Pe cei dintâi, căutarea unui răspuns îi duce pe culmile disperării. Pe ceilalţi, suferinţa îi aşază inevitabil în faţa unei dileme: de ce există atâta suferinţă în lume, dacă Dumnezeul care a creat-o este iubitor şi omnipotent?

Căsătoria pe viaţă este dezideratul tuturor celor ce spun „Da” în faţa ofiţerului de stare civilă. Intenţiile sunt, uneori, contrazise de ceea ce le rezervă viitorul. Odată cu trecerea timpului, orice poveste de dragoste lăsată la voia întâmplării poate intra pe un făgaș descendent, îndreptându-se chiar spre disoluţie.