Risc crescut de nelinişte socială în EU

Organizaţia Internaţională de Muncă (OIM) avertizează că următorii doi ani vor fi caracterizaţi printr-o creştere a numărului de şomeri la 200 de milioane, ceea ce va accentua nivelul de nelinişte socială: greve, încetări ale lucrului, proteste stradale şi demonstraţii.

Mii de spanioli protestează împotriva legii avortului

Sâmbătă, 1 februarie, mii de spanioli au ieşit pe străzile Madridului pentru a protesta împotriva legii avortului şi pentru a cere demisia ministrului de Justiţie.

Irlanda scoate blasfemia din Constituţie

Odată cu alegerile prezidenţiale care s-au desfășurat săptămâna trecută în Irlanda, a fost organizat și un referendum privind eliminarea Articolului 40.6.1(i), referitor la blasfemie, din Constituţie. Un total de 64,85% din electorat a votat pentru eliminarea lui, decizie care marchează un alt pas în „revoluţia socială tăcută” în care s-a angajat ţara catolică.

Rusia iartă 90% din datoria Coreii de Nord

Într-o mișcare fără precedent, Rusia a hotărât să șteargă 90% din datoria de 11 miliarde de dolari pe care Coreea de Nord o are faţă de Rusia, din simpul motiv că nu o poate achita.

De ce preferinţele cititorilor NU se reflectă în vânzările de Biblii

„Ca șoferii care vor mașini mari, puternice și cu un consum eficient de combustibil, cititorii Bibliei vor traduceri cuvânt cu cuvânt care să fie ușor de înţeles," a declarat Scott McConnell, director al organizaţiei LifeWay Research, care a efectuat un studiu despre preferinţele americanilor în materie de versiuni ale Bibliei.

Adventiştii promovează sportul în rândul copiilor

Mii de credincioşi adventişti de ziua a şaptea din America de Nord au participat duminică la „Ziua mişcării" (Let's move), un eveniment anual ce îşi propune să pună capăt epidemiei obezităţii infantile.

Gest-premieră de recunoaştere a Bisericii Adventiste din Golf

Emiratele Arabe Unite (EAU) au acordat viză de rezident unui străin angajat al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea. Decizia a fost primită ca un gest de recunoaştere a Bisericii din partea ţării şi o premieră la nivelul ţărilor din Golf, informează ANN.

Jumătate de milion de dolari pentru Noul Testament în limbajul semnelor

Aproximativ 160.000 de persoane fără auz vor putea citi Noul Testament în limbajul semnelor, după ce organizaţia creștină Passion Conference a strâns fonduri pentru un proiect de traducere.

Studiu: reţelele online te cunosc chiar și când nu ai cont

Confidenţialitatea pe reţelele sociale online este un oximoron. Chiar și atunci când îţi ștergi contul din reţea, comportamentul prietenilor tăi din listă, care rămân conectaţi, este suficient pentru a-ţi putea prezice ţie comportamentul. Aceasta este concluzia unui studiu publict în jurnalul Nature, care demonstrează că, judecând pe baza legăturilor sale sociale, statisticienii pot prezice cu...

Iranul cere negocieri după postul Ramadan. UE îl sancţionează azi.

Uniunea Europeană va adopta astăzi o serie de sancţiuni fără precedent la adresa Iranului, informează AFP. Planul UE vizează în special sectorul industriilor de gaze și petroliere, transporturile, schimburile comerciale, activităţile bancare și acordarea de vize. Măsura vine după ce și Consiliul de Securitate al ONU a votat sancţiuni dure împotriva Iranului în iunie.

Cultura blasfemiei

Conform descrierii făcute de realizatori, JC este un desen animat de 30 de minute despre JC (Jesus Christ), în care acesta doreşte să iasă de sub umbra copleşitoare a tatălui său şi să trăiască în New York ca un om obişnuit. Proiectul se află în planul de producţie al postului de televiziune american Comedy Central....

Președintele Nigeriei nu concepe succesul fără Dumnezeu

Președintele Nigeriei, Goodluck Jonathan, a lansat un apel către liderii religioși ai ţării, în care le cere acestora „să nu renunţe să se roage pentru pace în ţară.”

10 voluntari medicali creştini ucişi de talibani

A recitat versete islamice, implorând mila atacatorilor şi a scăpat cu viaţă din mâinile celor care au împuşcat şi ucis zece voluntari creştini, stabiliţi temporar în Afganistan pentru a oferi asistenţă medicală gratuită nevoiaşilor. Potrivit Associated Press, singurul supravieţuitor al atacului, şoferul grupului, a fost cruţat datorită religiei sale musulmane.

Ştiinţa care face consolarea unui prieten puternică

Un prieten dispus să te asculte la necaz îţi poate realimenta încrederea în oameni şi relaţii după ce ai fost respins. E ceva ce mulţi cunosc din experienţă şi o constatare pe care oamenii de ştiinţă de la Universitatea canadiană Concordia au dorit să o verifice empiric.

Obama citează Biblia selectiv, în special din Vechiul Testament

Maniera în care Obama citează Sfânta Scriptură a fost analizată de profesorul Jeffrey Siker, informează Los Angeles Times. Profesorul Siker a prezentat o lucrare academică la conferinţa internaţională a Asociaţiei Biblice Catolice din America, în urma analizei asupra celor două cărţi ale președintelui american și a celor mai importante sale discursuri.

BBC: Biserica Ortodoxă din Georgia deţine o mare putere asupra statului

Când câteva zeci de preoţi ortodocși georgieni au incitat în luna mai zeci de mii de persoane la atacuri violente împotriva unui mic grup de activiști gay, în Tbilisi, o mare parte din populaţie a fost oripilată. Cu toate acestea, atacul violent împotriva homosexualilor ilustrează în mod clar importanţa Bisericii în Georgia, scrie BBC.

OMS: În fiecare zi, un milion de oameni contractează o boală cu transmitere sexuală

În fiecare zi, peste un milion de persoane contractează o infecţie transmisă pe cale sexuală, estimează Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Inhalarea alcoolului, o distracţie care îi îngrijorează pe părinţii americani

O nouă metodă de a consuma alcool a devenit tot mai populară printre tinerii americani: fumatul. Tinerii dornici să experimenteze euforia de dinainte de beţie „scurtează" circuitul alcoolului în organism, inhalând aburii lui, care ajung direct în plămâni și la creier.

Elita masonică vine la București. Ce se speculează

În perioada 14-18 mai 2014 se desfășoară a XIII-a Conferinţă Mondială a Marilor Loji. Cea mai mare reuniune masonică organizată vreodată în Europa Centrală şi de Sud-Est va avea loc în România. Luând în considerare rolul pe care l-a jucat Masoneria în politica mondială, nu pot fi reprimate întrebările cu privire la miza acestei reuniuni....

ONU a promis 12 mld. dolari pentru combaterea pandemiilor mondiale

Membrii Organizaţiei Naţiunilor Unite şi-au luat marţi angajamentul că vor dona aproape 12 miliarde de dolari pentru eradicarea celor mai mari trei pandemii mondiale.

Cum cresc plantele în deșert: apă de mare + energie solară

În deșertul din Qatar, cercetătorii arată că se pot cultiva plante, dacă ai acces la apă de mare și energie solară.