Ce încetineşte procesul de încălzire globală
Răcirea apelor Oceanului Pacific ar putea fi fenomenul natural care a contribuit la încetinirea procesului de încălzire globală încă din 1998, susţin cercetătorii americani citaţi de BBC.
7 alimente vedetă ale toamnei
Mai sunt doar câteva zile până când calendarele ne vor indica sosirea toamnei, un motiv de bucurie pentru toţi cei care aşteptau apariţia pe tarabele vânzătorilor a fructelor şi legumelor delicioase ale acestui anotimp.
SUA recunosc fiscal cuplurile gay
Cuplurile homosexuale căsătorite legal în SUA sau în străinătate vor beneficia de aceleași drepturi fiscale de care beneficiază și cuplurile heterosexuale, a hotărât recent Curtea Supremă, informează AFP.
Departamentul de Stat al SUA pune pe acelaşi loc creştinii şi Al Qaeda
Alianţa Capelanilor pentru Libertatea Religioasă a dezvăluit luni că peste 1.500 de pagini din documente oficiale ale Departamentului de Stat din SUA afirmă că grupuri religioase, precum catolicii, evanghelicii, evreii şi mormonii sunt grupuri extremiste religioase, precum Al Qaeda şi Ku Klux Klan.
Creier uman în miniatură, obţinut în laborator
O echipă de cercetători austrieci a reuşit să cultive în laborator creiere în miniatură, de aproximativ 4 milimetri, care să îi ajute să înţeleagă mai bine modul în care acest organ este afectat de diverse boli neurologice rare.
Raport bizar: fosta iubită a liderului nord-corean a fost excutată pentru pornografie
Un raport şocant şi deocamdată neconfirmat a apărut în cotidianul sud-corean de limbă engleză, Chosun Ilbo, şi are în centru informaţia că fosta iubită a liderului nord-corean Kim Jong Un a fost executată de un pluton de execuţie pe 20 august, din cauza încălcării legilor anti-pornografie.
MAE avertizează românii din Siria să părăsească „imediat” ţara
Ministerul român al Afacerilor Externe a emis o atenţionare pentru cetăţenii români aflaţi în Siria, pe care îi avertizează să părăsească ţara „cât mai curând posibil, prin mijloacele de transport încă operaţionale".
Papa Francisc se întâlnește azi cu regele Iordaniei
Papa Francisc se întâlnește joi, pentru prima oară, cu regele Abdullah al Iordaniei. Cei doi vor discuta, cel mai probabil, despre criza din Siria, care afectează Iordania învecinată prin valul de refugiaţi care sosesc zilnic. Unele ştiri indică o întâlnire între capii militari din ţările occidentale şi musulmane, urmându-se a se evalua o intervenţie militară...
Epidemie de holeră în Cuba
Cuba se confruntă cu o epidemie de holeră, a anunţat Organizaţia Pan-americană de sănătate, după ce 160 de cazuri de infecţie au fost înregistrate pe teritoriul ţării. Sursa a mai precizat și că 12 dintre bolnavi sunt turişti străini din Germania, Spania sau Italia.
Franţa a deschis o anchetă în cazul programului american de spionaj PRISM
Parchetul din Paris a deschis o anchetă preliminară privind programul PRISM, prin care Agenţia Naţională Americană pentru Securitate este acuzată că ar fi spionat comunicaţiile electronice mondiale efectuate pe servicii online precum Facebook, Google, sau Skype.
Cununiile laice, fără preot și în afara bisericii, au ajuns și în România
Românii care nu vor să aibă parte de o cununie religioasă, dar își doresc o nuntă ceva mai caldă decât simpla interogare de la primărie, pot marca momentul cu o ceremonie laică. Obiceiul preluat din comunităţile umaniste din străinătate a pătruns și la noi în ţară și, se pare, a găsit...
Studiu: Voluntariatul ne face mai fericiţi
În România voluntariatul este adeseori perceput ca o altă formă de „muncă patriotică". De aici, și rezervele implicării în acest gen de activităţi care, spun cercetătorii, ar putea chiar să contribuie la fericirea noastră.
Trecutul, prezentul, viitorul și legătura lor cu fericirea
Când vine vorba de psihoterapie, mulţi oameni își imaginează o canapea pe care clientul se așază pentru a-și răscoli cele mai urâte amintiri din trecut. Wall Street Journal raportează însă despre o metodă diferită de abordare, una care se concentrează pe prezent și viitor pentru a-i ajuta pe oameni să fie...
Un motiv intuitiv pentru care oamenii inteligenţi resping religia
Persoanele inteligente nu resping religia pur și simplu pentru că este greșită, ci o resping pentru că mediile sociale în care trăiesc îi conduc la credinţa că religia este eronată. Aceasta este opinia pe care Jordan Monge, directoarea regională a asociaţiei Veritas Forum, a argumentat-o într-un editorial pentru Christianity Today.
Efectele pe termen lung ale nașterii premature
Într-o analiză a 9 studii despre nașteri premature extreme, cu bebeluși născuţi între 22 și 25 săptămâni de sarcină, cercetătorii au aflat că, prin comparaţie cu bebelușii născuţi la termen, cei prematuri au un risc mult mai mare de a dezvolta probleme neurologice între 4 și 8 ani.
Persoanele anxioase „au nevoie de o distanţă personală mai mare”
Spaţiul personal este acea zonă pe care fiecare şi-a delimitat-o mental în jurul său pentru a se „apăra" de „intruşi", iar încălcarea acestuia poate stânjeni sau poate fi perceput ca o ameninţare. În cazul persoanelor anxioase, acest spaţiu imaginar este mult mai mare, arată un studiu britanic,citat de Live Science.
Când devine munca dăunătoare sănătăţii?
Persoanele care lucrează mai mult de 50 de ore pe săptămână prezintă un risc mai mare decât ceilalţi de a-şi pune în pericol sănătatea fizică şi psihică, au descoperit cercetătorii americani, citaţi de Business News Daily.
Fructele şi legumele galben-portocalii „ar putea scădea riscul de cancer al vezicii biliare la femei”
Femeile care consumă multe legume de culoare galben-portocaliu ar putea înjumătăţi riscul de dezvoltare a cancerului la vezica urinară, susţin cercetătorii americani citaţi de Eurek Alert.
Tehnologii salvatoare pentru zile apocaliptice
Atunci când lovește o calamitate naturală, supravieţuirea se reduce la împlinirea unor nevoi de bază. Accesul la apă curată, adăpost, foc, face diferenţa între viaţă și moarte în zilele sau săptămânile după un cutremur, tsunami, inundaţie sau tornadă. Pentru aceste zile se inventează din ce în ce mai multe tehnologii care să asigure supravieţuirea oamenilor.
Siria: războiul și veștile de război (vezi care e poziţia României)
Vicepreședintele american Joe Biden a declarat luni că „nu încape îndoială" că guvernul Siriei a folosit arme chimice, și din acest motiv trebuie tras la răspundere. Oficialii americani s-au declarat gata să lanseze o ofensivă militară la ordinul președintelui Barack Obama, iar aliaţii SUA s-au arătat și ei pregătiţi pentru acţiune....
Mai mulţi americani susţin posibile atacuri aeriene asupra Siriei
Într-un sondaj realizat în ultimele luni de către Universitatea Quinnipiac a reieșit că 49% dintre americani ar susţine atacuri aeriene, atât timp cât nu ar viza vieţi omenești.













