Declaraţie de război în Orientul Mijlociu

Atacul de duminică al Israelului asupra Siriei, al doilea din această săptămână şi al treilea din ultimele patru luni, este văzut ca o declaraţie de război de ţările din regiune, care sunt pregătite să reacţioneze în cazul în care atacurile nu încetează.

5 produse periculoase cu care intrăm în contact zi de zi

O serie de pericole, dintre care unele „invizibile", pe care le-am cumpărat poate chiar personal şi le-am adus în propriul cămin, pot deveni extrem de nocive şi toxice pentru sănătatea noastră. De la produse cosmetice, de îngrijire, până la obiecte de mobilier, unele dintre lucrurile pe care le achiziţionăm ne pot face mai mult rău...

Creierul se distruge la beţie

Beţia ocazională sau „binge-drinking" este considerat de mulţi adolescenţi drept un ritual de trecere la maturitate. Însă așa cum susţin cercetătorii de la universitatea din Cincinnati, ultimul lucru pe care îl face băutura este să te facă mai înţelept.

Ce se află în spatele numelor de virusuri

În ultimii ani, veştile de epidemiile au venit împreună cu denumiri ciudate, de viruşi care se numesc H7N9 (gripa aviară), H1N1 (gripa porcină) sau H3N2 (gripa porcină). Dar dincolo de necunoscutele care stau în faţa complicaţiilor pe care le determină aceste virusuri, se află necunoscutele din spatele numelor lor.

Arlene a lăsat 300.000 de mexicani fără casă

Furtuna tropicală Arlene a provocat moartea a cel puţin 19 persoane şi a lăsat aproape 300.000 de oameni fără adăpost în statul mexican Veracruz, informează AFP.

4 din 5 prostituate din UE sunt românce

Fenomenul traficului de carne vie din România este principala sursă de sclavie din Uniunea Europeană, arată un raport întocmit de Comisia Europeană, notează Deutsche Well.

Efectele periculoase ale somniferelor

Calitatea slabă a somnului și insomnia îi poate determina pe oameni să recurgă la somnifere, însă aceste pastile pot avea efecte adverse periculoase asupra organismului, conducând în unele situaţii, chiar la deces.

Ultima şansă: Se mai poate face ceva pentru Grecia?

Astăzi, reprezentanţi ai Comisiei Europene, FMI şi Băncii Centrale Europene se întâlnesc la Atena cu liderii greci pentru a discuta posibila continuare a ajutorului financiar pentru ca ţara să nu intre în faliment.

Toată muzica pop e la fel? Da, spune un studiu

E aproape un dat ca generaţiile mature să respingă muzica modernă şi să o considere de o calitate inferioară comparativ cu muzica din trecut. Potrivit unei cercetări, reproşul chiar are baze reale. Muzica de azi este mai zgomotoasă şi mai liniară decât cea a generaţiilor anterioare.

Ninsoare catastrofică în Chile

Oficialităţile chiliene reacţionează ca în caz de catastrofă în 8 mari orașe, după ce o ninsoare puternică a blocat cu totul viaţa locuitorilor din aceste locuri.

SUA au mai puţini bani cash decât Apple

Cele mai recente rezultate financiare ale Apple arată că rezervele sale sunt de 76,4 miliarde de dolari, scrie BBC. Prin comparaţie rezervele de bani gheaţă ale trezoreriei SUA adună doar 73,7 miliarde de dolari.

Esenţiale de weekend

Exod de turiști după un cutremur masiv în Indonezia

Kevin Briggs: de meserie salvator de vieţi omenești

Cum este să mergi în fiecare zi la serviciu și să știi că ai o viaţă de salvat? În mod sigur, trebuie să fie una dintre cele mai grele meserii. Sergentul american, Kevin Briggs, știe. Tocmai a primit un premiu din partea Fundaţiei Americane pentru Prevenţia Sinuciderii pentru 23 de ani de carieră, în care...

Tineri, singuri și neînţeleși

„Imaturi, inadaptaţi și centraţi pe propria persoană" sunt doar câteva din stereotipurile de care se lovesc cei care nu și-au întâlnit alesul sau aleasa inimii, susţine dr. Bella DePaulo, care a studiat fenomenul.

Americanii ţin la arme, în ciuda ultimelor atacuri

Conform unui sondaj realizat de Public Religion Research Institute (PRRI), mai mult de trei sferturi dintre americani ţin foarte mult la dreptul constituţional de a purta arme, în ciuda ultimelor atacuri, precum cel de la premiera ultimului film Batman, la un cinematograf din Colorado.

Ce să facem ca să ne dezlipim de telefoanele mobile

Un procent de 54% dintre adolescenţii americani au declarat că petrec prea mult timp pe telefonul mobil, o bună parte din timp fiind conectaţi la reţelele de socializare.

Bisericile critică măsurile Guvernului

Biserici din România îşi exprimă dezaprobarea privind măsurile decise de Guvern pentru reducerea ajutorului acordat familiilor. Aceste măsuri vor contribui la accentuarea declinului demografic şi vor încuraja practici precum avortul, notează Agerpres.

Studiu: El Niño sporeşte conflictele civile

Un studiu dat publicităţii de cercetătorii Universităţii Columbia (SUA) atestă existenţa unei legături între temperaturile ridicate, aerul uscat caracteristice climatului tipic pentru El Niño şi creşterea conflictelor civile în ţările tropicale sărace.

Cresc îngrijorările cu privire la timpul petrecut de copii în faţa ecranelor

Aproape doi din trei copii din Statele Unite petrec mai mult de două ore în faţa ecranelor mobile.

Libanezii protestează împotriva interzicerii fumatului

Să interzici fumatul în locurile publice într-o ţară în care șișa e o tradiţie, iar narghileaua se găsește în toate cafenelele, e cu adevărat o îndrăzneală. Mai ales în Liban, care potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, este ţara cu cei mai mulţi fumători din Orientul Mijlociu.

Norvegia: Curtea Supremă dă câștig de cauză unui medic concediat din motive de conștiinţă

Curtea Supremă din Norvegia i-a dat câștig de cauză unui medic de familie care fusese concediat din cauza refuzului de a-i aplica unei paciente un dispozitiv intrauterin, pe motiv că acesta ar putea provoca un avort.