Un război mondial deja a început

Ne este greu să îl identificăm, pentru că nu este războiul tipic, nu seamănă cu ce se întâmplă în Siria acum sau cu ce găsim în cărţile de istorie. Poate am avea mai mult noroc să îl observăm, dacă am citi cărţi despre gestionarea afacerilor. Putem însă identifica rapid prima victimă: Rusia.

Studiu: lumina de la capătul tunelului e o iluzie cerebrală

O cercetare bazată pe revizuirea mai multor studii privind experienţele psihice şi senzoriale din preajma morţii susţine că, cel mai probabil, viziunea „luminiţei de la capătul tunelului" sau senzaţia de extracorporalitate sunt iluzii ale creierului.

O seară de Oscar pentru un soldat adventist

Artizanii peliculei „Hacksaw Ridge”/„Fără armă în linia întâi” (RO) au dus povestea reală, și în același timp aproape incredibilă, a unui tânăr soldat american până la nivelul oscarurilor..

De ce copiii titanilor tehnologiei au acces limitat la device-uri

Printre cei care au stabilit un program, limitând cantitatea de tehnologie pe care copiii lor o pot consuma, sunt cofondatorul Apple Steve Jobs, cofondatorul Microsoft Bill Gates, miliardarul Mark Cuban și cofondatorul Reddit Alexis Ohanian.

Miliardar de top cu haine second hand

Miliardarul Ingvar Kamprad, fondator al lanţului de magazine IKEA, îşi cumpără hainele de la pieţe de vechituri pentru a face economii, a declarat acesta într-un documentar care va fi difuzat de o televiziune suedeză, potrivit The Guardian.

Fericirea este iubirea pe care o cultivi singur

„După 75 de ani şi 20 de milioane de dolari cheltuite, Grant Study duce la o concluzie simplă alcătuită din patru cuvinte: fericirea este iubire. punct", a declarat George Vaillan, cercetătorul care a coordonat cel mai complex studiu menit să dezvăluie ce stă la baza fericirii.

La 42 de ani şi fără copii, spune povestea unui avort regretat

„Doar dacă aş fi ştiut", începe povestea lui Kate Spicer, care la 42 de ani nu are niciun copil şi în fiecare zi se gândeşte cu regret la copilul pe care l-a avortat când avea 18 ani.

De ce statul pe Facebook te face nefericit

Sute de milioane de oameni din întreaga lume au un cont de Facebook, iar jumătate dintre aceștia îl accesează zilnic, potrivit statisticilor. Acest obicei are însă repercusiuni serioase asupra stării de bine a utilizatorilor.

Coreea de Sud face eforturi pentru a stopa epidemia de sinucideri

Coreea de Sud intenţioneză să incrimineze legal pacturile de sinucidere, într-un efort de a reduce incidenţa extrem de ridicată a suicidurilor în această ţară.

Studiu: credinţa în Dumnezeu ne ajută să dormim mai bine

Credinţa în Dumnezeu îi ajută pe oameni în multe feluri: reduce anxietatea, ameliorează depresia, crește simţământul sensului și dorinţa de implicare socială, ba chiar previne anumite boli ale stilului de viaţă, prin adoptarea unui comportament cumpătat. Un studiu recent anunţă însă că există o legătură bine documentată și între o credinţă solidă și un somn...

Dependenţa care distruge relaţii

Este aproape imposibil să trăieşti în societatea de astăzi şi să nu fii afectat de social-media şi tot ce presupune ea. Însă e bine să ştii în ce măsură aceasta poate afecta relaţiile cu cei din jurul tău.

5 obiceiuri pentru a face din dimineaţă cel mai eficient moment al zilei

Pentru cei mai mulţi oameni, primele ore ale dimineţii înseamnă doar un mic dejun pe fugă şi drumul prea lung până la serviciu, cu numeroase blocaje în trafic.

Europa păgână va fi cucerită de credincioşii musulmani

Europa va deveni un continent tot mai „islamizat" în cazul în care creştinii europeni nu vor face mai mulţi copii şi nu vor merge mai des la biserică, a declarat un oficial al Vaticanului. Populaţia indigenă a Europei nu numai că a abandonat creştinismul, ci devine chiar păgână, susţine monseniorul Piero Gheddo, de la Institutul...

Cum îţi clădești o mentalitate puternică

Tăria mentală face diferenţa dintre o persoană care se lasă copleșită de obstacolele vieţii și cea care le înfruntă cu seninătate și stoicism. Află câteva dintre tacticile care îi ajută pe oamenii cu o mentalitate puternică să facă faţă provocărilor.

VIDEO: Crescându-l pe Ruben, copilul cu auz muzical absolut

Ce înseamnă să ai un copil genial? Pentru Adi și Gloria Ghidiceanu înseamnă asumarea responsabilităţii de a fi „părinţi pe măsura lui" și de a-i imprima niște valori care să răzbată dincolo de talentul cu care va uimi lumea.

De ce părăsesc tinerii biserica. Răspunsuri şi soluţii

Aproape două treimi dintre tinerii care au crescut într-o familie creştină şi care au primit educaţie religioasă pleacă din biserică până să împlinească 20 de ani. Aceasta este statistica seacă, ce dezvăluie un fenomen despre care s-au scris multe articole şi cărţi, precum „Sticky Faith", „Soul Searching", „Generation X-Christian" şi „Almost Christian", pentru a enumera...

De ce îngroașă tinerii adventiști rândurile „neafiliaţilor”

Andrea este o tânără americană de 28 de ani. Este veselă, modernă și curajoasă când vine vorba să spună ce gândește. A crescut într-o familie adventistă de ziua a șaptea, însă nu mai merge la biserică. Spune că încă are sentimente pozitive vizavi de Biserica Adventistă, însă că nu consideră că...

Oxford: 97% dintre medici au dat cel puţin o dată medicamente placebo

Un sondaj de opinie efectuat de Universitatea Oxford printre medicii britanici a dezvăluit că 97% dintre aceştia au prescris pacienţilor un medicament sau o terapie placebo, cel puţin o dată în timpul carierei.

Lumea, „curăţată” de creștini

Martirajul este din ce în ce mai răspândit în toată lumea, creștinii fiind persecutaţi atât de către mișcările islamice extremiste, cât și de către guvernele represive. Este o situaţie care i-a făcut pe mulţi să vorbească despre „epurare etnico-religioasă” și pe papă să o denunţe ca „o formă de genocid”.

Studiu britanic sondează vârsta potrivită pentru începerea vieţii sexuale

Cel mai mare regret al tinerilor britanici activi sexual este că și-au început viaţa sexuală prea devreme, arată o cercetare privind comportamentul sexual al englezilor. Peste o treime dintre fete și mai mult de un sfert dintre respondenţii băieţi, dintr-un eșantion cu vârste între 17 și 24 de ani, au mărturisit că prima dată când...

Vodka în ochi – un trend extrem de periculos în rândul tinerilor

Pe youtube sunt circa 800 de clipuri care prezintă un nou trend în rândul tinerilor. Acela de a-și turna vodka direct în ochi, fără nicio altă protecţie. Alcoolul creează o durere puternică în ochi, însă dă apoi și o stare de exaltare rapidă, însoţită de o beţie profundă.