Eveniment. Înţelegând Patimile lui Iisus cu ajutorul muzicii lui Bach
Nu oricine înţelege muzica lui Bach, însă aceia care reușesc se simt mai bogaţi interior. Miercuri, 24 aprilie, este rândul tinerilor adventiști din Brașov să își concentreze atenţia asupra mesajului religios din piesele lui Bach, sub îndrumarea dr. Steffen Schlandt, dirijorul Corului Bach din Braşov și organistul Bisericii Negre.
Alcoolul, un elixir al sănătăţii sau o invitaţie la boală?
Consumul excesiv de alcool poate crește riscul de atac de cord și de apariţie a altor probleme cardiace, avertizează un studiu realizat recent de o echipă de cercetători americani.
Rihanna postează mesaje religioase pe Twitter
Piesele cântăreţei în vârstă de 24 de ani sunt departe de a reflecta o preocupare pentru cele sfinte. Însă contul ei de Twitter spune altceva.
T. Băsescu nu merge la Varşovia din cauza Kosovo
Preşedintele Traian Băsescu nu va participa la summit-ul de la Varşovia, gestul fiind motivat prin faptul că „gazdele reuniunii din acest an au decis invitarea unei entităţi care nu este recunoscută ca stat de către ţara noastră".
Studiu: Cum putem slăbi fără riscuri pentru inimă?
În timp ce epidemia de obezitate le dă mari bătăi de cap chiar și specialiștilor, unii încearcă tot genul de soluţii miraculoase, ignorând efectele negative pe care dietele drastice, sărace în elemente nutritive, le exercită asupra organismului uman. Din nefericire, inima pare să fie cea mai expusă modului nesănătos și agresiv în care este conceput...
Studiu: Copiii care nu au voie să se uite la TV sunt mai sedentari
Copiii ai căror părinţi nu le permit să se uite la televizor sunt mai sedentari. Ei practică, în medie, de 6 ori mai puţine activităţi fizice pe zi. Aceasta este concluzia surprinzătoare a unui studiu care sugerează că vizionarea programelor TV îi încurajează pe micuţi să meargă afară şi să se joace.
„Mai mult decât prinţese” – Învăţându-le pe fetiţe să ţintească sus
Fetiţelor le plac păpușile, iar băieţeilor le plac mașinuţele. Cu mici excepţii, așa e de când lumea, dar oare așa trebuie să continue să fie? Debie Sterling, fondatorul Companiei de Jucării "Goldie Blox", spune că nu, și vine cu argumente forte, între care cel mai puternic, mărturisește ea, este chiar povestea vieţii ei.
Milioane de utilizatori renunţă la Facebook în fiecare lună
Facebook pierde milioane de utilizatori lunar în cele mai dezvoltate pieţe ale sale, informează The Guardian. Între timp, userii îşi îndreaptă atenţia către alte reţele sociale.
„Europa albă și creștină” iese în marș pe străzile Poloniei
Pe 11 noiembrie, Polonia a sărbătorit 99 de ani de independenţă, începuţi odată cu terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. 60.000 de naţionaliști de dreapta au mărșăluit pe străzi, invocându-L pe Dumnezeu și cerând moartea imigranţilor.
Cursul de la Princeton care îi învaţă pe studenţi să fie altruiști
Când profesorul australian de bioetică Peter Singer a ajuns la Universitatea Princeton, miliardarul Steve Forbes a anunţat instituţia că își va retrage sprijinul financiar până când profesorul va pleca. Membrii comitetului administrativ al universităţii au refuzat să scindeze angajamentul luat faţă de controversatul filosof și au lansat astfel unul dintre cele mai populare cursuri din...
Se va ajunge la suspendare?
În câteva ore, Parlamentul ar putea da votul pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, după ce ieri documentul a fost citit şi dezbătut ieri, în plenul reunit al celor două camere. În cazul în care Parlamentul votează suspendarea, se va organiza un referendum privitor la demiterea conducătorului ţării în cel mult două săptămâni,...
Marii consumatori au apelat la rezervele strategice de petrol
Statele Unite alături de alte 27 de ţări au convenit joi, 23 iunie, să deblocheze 60 de milioane de barili din rezervele strategice pentru a tempera preţurile la petrol, informează Wall Street Journal. Producătorii din Golful Persic atrag atenţia că petrolul riscă să devină din nou „o armă”.
Bosnia: au lăsat armele deoparte, nu și ura
„Epurarea etnică există încă. Oamenii nu s-au întors încă la casele lor. Sute de mii dintre acești oameni sunt răspândiţi prin lume. Asta e problema,” a declarat președintele Bosniei. Silajdzic a adăugat că separatismul în Bosnia este astăzi mai profund ca niciodată.
Fericirea vine de la sate
Oamenii care trăiesc în mediul rural sunt mai fericiţi decât oricare alţii, a arătat într-un studiu o echipă de cercetători de la Școala de Economie din Vancouver și de la Universitatea McGill din Canada, care se ocupă de cercetarea gradului de fericire și de satisfacţie al canadienilor.
Studiu: telefoanele mobile nu generează cancer
La doar câteva săptămâni după ce Agenţia Internaţională pentru Cercetări în domeniul Cancerului, din cadrul OMS, a relevat că radiaţiile provenite de la telefoanele mobile pot cauza cancer, un nou studiu vine să susţină contrariul.
Prietenii noştri patrupezi ne întăresc sănătatea inimii
Pe lângă micile bucurii aduse şi beneficiile asupra sănătăţii psihice, a avea un prieten necuvântător poate ajuta la întărirea sănătăţii inimii şi scăderea riscului dezvoltării de boli cardiovasculare, se arată într-o declaraţie oficială a Asociaţiei Americane a Inimii (AHA), notează USNews.
Dezvăluirile unui locotenent sirian refugiat în România
În ultimele luni, mai mulţi membri de top ai armatei siriene au dezertat, fiecare fugind cât mai departe de regimul Assad. Un fost locotenent a ajuns în România și a dezvăluit adevărul despre evenimentele sângeroase de acolo. Povestea lui nu poate fi verificată deoarece este sub protecţia anonimatului.
Studiu: scorurile IQ sunt în scădere din anii ‘70
Până anul acesta, când a fost detronată de Finlanda, Norvegia a fost în vârful clasamentului mondial al fericirii alcătuit de Reţeaua de Soluţii pentru Dezvoltare Durabilă (SDSN), un program mondial al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). Însă, pe lângă faptul că și-a pierdut poziţia de prim-lider în acest top global, Norvegia a mai primit o veste...
Marș pentru secularism în Liban
Dificultăţile născute la confluenţa intereselor religioase cu cele politice, sunt foarte serioase în unele părţi ale Globului. Pentru libanezi, de pildă, manifestarea religiei în politică nu este o opţiune, ci un prerogativ, scrie Time. Se pare că locuitorii Libanului sunt departe de a fi mulţumiţi cu această stare de...
5 schimbări de dietă pentru femei după 40 de ani
În ciuda preconcepţiei generale, nu este obligatoriu ca odată cu trecerea de 40-50 de ani să vină și kilogramele în plus. Unele femei reușesc să slăbească mai bine tocmai datorită scăderii activităţii hormonale. Dar acele kilograme în plus care se adună au tendinţa să se pună doar în zona abdominală. Iată o listă de sfaturi...
Convertirile la creştinism, o revoluţie subterană în Iran (video)
„Poporul iranian experimentează în prezent cea mai mare redeşteptare creştină din lume," este de părere Joel Richardson, autorul cărţii The Islamic AntiChrist (Antihristul islamic), invitat să îşi prezinte cartea la o televiziune creştină care emite prin satelit în Iran.















