Lapidarea azi – o practică tulburător de răspândită
Legea Sharia își demonstrează din nou cruzimea. O tânără însărcinată, în vârstă de 25 de ani, a fost ucisă cu pietre de către membri din propria familie, pentru că a îndrăznit să se căsătorească din dragoste. Nu este singurul caz în care această formă de lapidare se aplică din raţiuni religioase.
Daniel – pe soclul istoriei
Pe soclul istoriei și cu flacăra libertăţii în mână. Aşa fost cartea lui Daniel, de la apariţia ei, cu peste 2500 de ani în urmă, şi aşa a rămas până astăzi. Ea este o introducere divin-inspirată la cartea Apocalipsei şi, împreună, reprezintă extinderea Evangheliei dincolo de generaţia apostolică, până la întoarcerea Domnului Christos. Apocaliptica biblică...
Vinde poze furate de pe Instagram cu 90.000$ și numește asta „artă”
Ce se întâmplă pe internet nu rămâne, aproape niciodată, pe internet. O știm cu toţii, însă parcă nu ne-am aștepta totuși ca lucrurile pe care le postăm noi pe internet să ajungă într-o galerie de artă, spre a fi vândute, pe bani frumoși, de altcineva.
Cât te costă nopţile fără somn
În încercarea de a învăţa pentru examenul din ziua următoare, de a pregăti un proiect important pentru serviciu sau de a rezolva activităţi de care nu ai avut timp pe parcursul zilei, ajungi să îţi pierzi întreaga noapte. Află care sunt costurile acestui obicei negativ.
Greu de ghicit: reconfigurarea creştinismului în Marea Britanie
După ce premierul britanic David Cameron a declarat public că Anglia este o ţară creştină, iar arhiepiscopul de Canterburry, Justin Welby, i-a dat dreptate, fostul arhiepiscop, Rowan Williams, i-a contrazis pe amândoi: „Anglia este o ţară post-creştină”. Un raport al Unităţii de Cercetare a Armatei Bisericii Anglicane care a documentat transformarea bisericilor creştine din Marea...
Cum înlături simplu și eficient efectele sedentarismului
La serviciu, acasă, chiar și în oraș, oamenii ajung să petreacă ore în șir stând jos, fapt ce are urmări dramatice asupra sănătăţii. Consecinţele stilului de viaţă sedentar pot fi însă anulate sau diminuate printr-o metodă la îndemâna oricui, indiferent de cât de aglomerat este programul său.
Fotografia prin care Dumnezeu a răspuns rugăciunii unei mame
„De departe, acesta este cel mai uimitor exemplu al dragostei lui Dumnezeu și cea mai grozavă intervenţie divină pe care am experimentat-o. Nu sunt în stare să exprim în cuvinte ceea ce simt", spunea Michelle Simmons, după ce a văzut poza făcută de cei de la Associated Press.
Două spitale adventiste, premiate pentru calitatea serviciilor medicale
Anul acesta, Centrele medicale adventiste Hanford și Selma, din statul american California, au fost premiate pentru excelenţă în serviciile medicale de chirurgie pentru înlocuirea articulaţiilor și îngrijirea acordată pacienţilor cu probleme gastrointestinale, informează publicaţia locală Hanford Sentinel.
„Insula de plastic” din Pacific este mult mai mare decât se estimase
„Insula de plastic”, o suprafaţă enormă de gunoi care plutește în Oceanul Pacific, este mult mai mare decât se crezuse iniţial, atrăgând atenţia asupra faptului că oceanele sunt din ce în ce mai sufocate de resturi de plastic. Până în anul 2050 vor exista mai multe deșeuri de plastic în mare decât pești, au estimat...
Cine se scoală de dimineaţă e mai vesel
Desfiinţează butonul Snooze al ceasului tău fiindcă, spun oamenii de știinţă, cei care se trezesc devreme sunt mai fericiţi și mai sănătoși decât persoanele care se trezesc mai târziu. Cel mai rău o duc „păsările de noapte" ale căror obiceiuri îi costă atât starea fizică bună, cât și dispoziţia psihică pozitivă.
Iisus Christos, încoronat ca rege al Poloniei
Polonia s-a îmbrăcat în haine de sărbătoare. „Încoronarea” lui Iisus Hristos le-a oferit polonezilor prilejul să își exprime fidelitatea faţă de principiile religioase apelând la o practică desprinsă de undeva din negura vremurilor.
10 minciuni în care cred femeile şi bărbaţii și cum se pot remedia
Pentru a combate minciunile pe care o persoană le crede despre el însuşi, trebuie găsit adevărul în Scripturi, sugerează pastorul Ron Edmondson, care a publicat pe bogul său 2 liste cu câte 10 minciuni pe care bărbaţii şi respectiv femeile, le cred despre ei înşişi şi care sunt foarte dăunătoare în special căsniciilor lor.
De ce se plâng tinerii că sunt „posedaţi de demoni”
Un număr însemnat de tineri americani au început să afirme că sunt posedaţi de demoni, cei mai mulţi neştiind ce anume îi face să se comporte neobişnuit. Opiniile acestora au fost împărtăşite şi autoarei creştine Jennifer LeClaire de câţiva tineri, pe blogul acesteia, explicaţia rămânând un mister.
Cele mai importante relaţii de viitor: SUA-Rusia-China
Tot mai mulţi experţi militari şi politici sunt de acord că relaţiile între SUA şi Rusia şi între SUA şi China devin un factor cheie pentru relaţiile internaţionale la nivel mondial. Este un nod strategic în care Statele Unite par a fi cele mai defavorizate.
Durerile nevăzute ale medicilor
Orientarea către oameni, înclinaţia spre a face bine și spre a munci cu sens sunt adesea principalele forţe motivatoare pentru cei care decid să urmeze o carieră în medicină. Cei mai mulţi nu anticipează însă impactul pe care îl va avea expunerea constantă la suferinţa celor pe care doresc să îi ajute. Olga Khazan dezvăluie...
De ce vrea Bayer să preia Monsanto și de ce ne interesează asta
Grupul german Bayer a făcut o ofertă surprinzătoare pentru preluarea companiei americane Monsanto. Dacă tranzacţia ar avea loc, ar fi una dintr-un trend recent de preluări care duce la formarea unor giganţi agricoli de producere a pesticidelor și seminţelor.
Utilizatorii Facebook, subiecţii unui experiment secret
Un experiment desfășurat în secret de reţeaua de socializare Facebook a demonstrat că emoţiile utilizatorilor pot fi manipulate prin expunerea la diferite tipuri de informaţie. Compania a fost criticată dur pentru acest demers.
Pledoaria pentru duminică, ziua oficială de odihnă a Europei
În inima Europei, dar departe de microfoanele curioase ale presei, o alianţă care promovează echilibrul dintre activitatea profesională şi familie s-a întâlnit pe 21 ianuarie la Bruxelles pentru a pune din nou în discuţie stablirea, la nivel european, a unei zile libere. Alianţa se numeşte „Alianţa Europeană a Duminicii" şi urmăreşte promovarea unei legislaţii europene...
NYT: Care este diferenţa dintre frică și anxietate?
New York Times a publicat duminică un editorial în care profesorul Joseph LeDoux de la Universitatea New York face o distincţie între frică şi anxietate. Autorul face o trecere în revistă a principalelor cauze şi remedii pentru frică, o diferenţiază de anxietate prin relaţia cu stimulul periculos şi prin strânsa legătură...
Studiu: Creştinii care dau zecime stau foarte bine din punct de vedere financiar
O analiză comparativă a stării financiare a creştinilor care oferă a zecea parte din veniturile lor bisericilor sau organizaţiilor caritabile şi a creştinilor care nu au acest obicei a arătat, că din punct de vedere financiar, cei dintâi stau mult mai bine.
Capcanele filmelor religioase
Anul 2014 se anunţă a fi anul producţiilor cinematografice cu temă religioasă. Vom putea vedea pe marile ecrane filme precum „Son of God", „Noah", „Exodus", care implică mari actori și regizori și care ajung să coste și sute de milioane de dolari. Marile companii producătoare investesc și se luptă să cucerească segmentul de public creștin,...






















