Efectul nebănuit al crizei: dispariţia oraşelor
Numeroase oraşe americane rămân pustii, iar situaţia devine din ce în ce mai gravă cu trecerea timpului.
Ce ar trebui să știe bisericile despre cei care le părăsesc
„Oile rătăcite” sunt departe de a se considera „pierdute” sau lipsite de credinţă. Un sondaj Barna Group arată că 61% din adulţii care nu merg la biserică se consideră totuși creștini. Ei fac parte din cele 83 de procente dintre americani care declară despre sine că sunt creștini.
Doi români la seminarul privind drepturile omului în Africa
La sfârşitul lunii iunie, Casa Mişcărilor de Acţiune Catolică din Burundi (Africa) a găzduit un seminar cu motto-ul "Sâmbăta a fost făcută pentru om şi nu omul pentru sâmbătă; pentru că Fiul Omului este stăpân şi al sâmbetei" (Mc 2:27-28).
Armura modernă împotriva camerelor de supraveghere
Artistul londonez James Bridle a creat un dispozitiv care poate fi purtat „ca o armură" ce detectează camerele de supraveghere și-l avertizează pe purtător de prezenţa acestora, informează The Atlantic. Proiectul a luat naștere în urma constatării lui Bridle că amricanii trec zilnic prin faţa unor camere de supraveghere, apărând în sute de minute de...
În Vietnam telefoanele creștinilor sunt ascultate
Oficialii vietnamezi achiziţionează aparatură pentru ascultarea convorbirilor pe telefonul mobil ale creștinilor, afirmă organizaţia internaţională de monitorizare a libertăţii creștinilor International Christian Concern. „Ori de câte ori o conversaţie internaţională abordează subiecte precum drepturile omului sau libertatea religioasă, conexiunea este întreruptă", afirmă Jeremy Shull, manager regional al ICC. „Este o măsură recentă care...
Pagube de 38 de miliarde de dolari la BP Deepwater Horizon
Pagubele provocate de explozia platformei petroliere BP Deepwater Horizon cresc în continuare, la doi ani de la accidentul care s-a soldat cu moartea a 11 persoane din echipajul platformei și cea mai gravă deversare de petrol din istorie.
Decret sud-corean: embrionii nu sunt forme de viaţă
Curtea Constituţională din Coreea de Sud a emis o hotărâre prin care decretează că „embrionii umani rămași în urma tratamentelor de fertilizare nu sunt forme de viaţă, prin urmare pot fi folosite pentru cercetare, sau distruse,” informează AFP.
Expert Oxford: Fundamentalismul religios ar putea fi tratat ca boală mintală
Fundamentalismul religios și cruzimea faţă de copii ar putea fi tratate într-o zi în același mod ca bolile mintale, afirmă un cercetător în neuroștiinţă de la Universitatea Oxford.
Video: anchetă privind avorturile forţate în biserica scientologică
O investigaţie a ziarului St Petersburg, din Statele Unite, prezintă mărturiile a patru foste membre ale bisericii Scientologice care spun că au fost forţate de congregaţie să avorteze. Femeile povestesc pe rând că teama de a nu fi izolate în comunitatea religioasă, sau de a nu suferi pedepse din partea acesteia...
Strategii eficiente pentru un sistem imunitar puternic
Un sistem imunitar puternic este esenţial atât pentru a te proteja de afecţiunile sezonului rece, cât și de bolile cronice care îţi pot periclita viaţa. Iată câteva metode prin care îţi poţi întări imunitatea.
Bisericile etichetate cu Energy Star vor să încetinească încălzirea globală
Lambriuri din secolul XVIII şi dotări avizate „Energy Star" - asta observă cu ochiul liber oricine păşeşete în biserica First Parish din Needham, Massachussets (SUA).
La ordinea zilei: caniculă, furtuni, cutremure
Caniculă şi furtuni, secetă şi cutremure. Acestea sunte elementele care au conturat peisajul natural global în ultimele săptămâni.
Ce e dăunător la multitasking?
Avem atâtea lucruri de rezolvat şi atât de puţin timp la dispoziţie, încât ajungem în situaţia în care lucrăm concomitent la îndeplinirea mai multor task-uri. Fie că gătim în timp ce vorbim la telefon sau conducem în timp ce trimitem e-mailuri, obiceiul multitaskingului ne poate face mai mult rău decât bine.
Personajul aproape necunoscut din istoria creștinismului global
Cine a fondat creștinismul? Întrebarea este banală, iar răspunsul, pe măsură. Iisus, în primul rând, și apoi apostolii Pavel și Petru au avut un rol incontestabil în dezvoltarea noii religii. Însă, conform unul jurnalist britanic, răspunsul este incomplet. Lipsește un personaj al cărui nume este mult prea puţin cunoscut și care...
WikiWorship: un concept inovator de predicare
Jumătate de predică lăsată pe mâna enoriașilor. Asta înseamnă, în mare, WikiWorship. Platforma inventată de pastorul Philip Chryst se constituie într-o metodă nouă de evanghelizare și comunicare a mesajului Evangheliei, ajustată societăţii post-moderne în care trăim, care susţine că orice adevăr este relativ.
Șomajul: frica mondială cu cea mai mare creștere
Teama de șomaj este îngrijorarea care a înregistrat cea mai mare creștere într-un sondaj efectuat, la nivel internaţional, de Globescan, la comanda BBC World Service. Sondajul anual, intitulat „The World Speaks" („Lumea vorbește"), însumează răspunsurile a 11.000 de oameni din 23 de ţări.
Plăcerea de a citi, benefică odată cu înaintarea în vârstă
Practicarea exerciţiilor mentale pentru îmbunătăţirea capacităţilor creierului a devenit o acţiune la fel de comună, precum practicarea exerciţiilor fizice. În acest scop au apărut şi site-uri pe care, contra cost, oricine poate face exerciţii pentru îmbunătăţirea creierului, dar experţii susţin că obiceiuri mai puţin costisitoare, precum cititul, sunt la fel de eficiente.
Dispozitivul care poate detecta cancerul în 20 de minute
Cercetătorii britanici lucrează la un dispozitiv de ultimă tehnologie, care are scopul de a diagnostica cancerul în doar 20 de minute şi de a propune doctorilor cel mai bun medicament pentru tratament.
Tristeţea, așa cum nu ai privit-o niciodată
Nimănui nu-i place să trăiască sentimente de tristeţe, însă în loc să fugi de aceste trăiri, poţi învăţa să le privești cu alţi ochi, pentru că oamenii de știinţă au descoperit că ele pot aduce beneficii și avantaje surprinzătoare celui care le experimentează.
Meditaţia mindfulness ar putea ajuta în tratarea anxietăţii (studiu)
Participarea la un program de meditaţie de tip mindfulness de opt săptămâni pare să modifice modul în care creierul procesează amintirile legate de momente în care ne-a fost frică. Într-un studiu care va apărea în numărul viitor din jurnalul Biological Psychiatry, o echipă condusă de cercetătorii de la Spitalul General din Massachusetts (MGH) raportează că...
Locuitorii din Sri Lanka se mândresc cu obiceiul donării ochilor după moarte
„Ochii acestui tânăr decedat au fost transplantaţi fiului meu. Tânărul e mort, dar încă trăieşte. Ochii lui încă văd lumea", spune Admon Singho, referindu-se la donatorul care și-a oferit ochii organizaţiei Eye Donation Society, din Sri Lanka.














