Demisie în bloc: 2.000 de medici slovaci renunţă la serviciu

Ministerul Sănătăţii din Slovacia a anunţat luni că aproape 2.000 de medici au anunţat că își vor înceta activitatea pe 1 decembrie, ca urmare a menţinerii salariilor mici și a condiţiilor dificile de muncă.

Sute de militanţi islamiști uciși în Mali

„Câteva sute” de militanţi islamiști au fost uciși în urma ofensivei lansate de Franţa în Mali, luna trecută, a declarat ministrul francez al apărării.

6 august 1945: ziua care a schimbat lumea pentru totdeauna

La ora locală 8:15 AM, supravieţuitorii, rudele celor decedaţi, oficialii şi delegaţii străini prezenţi în Hiroshima au păstrat un moment de reculegere la fix 68 de ani de la prima explozie a unei bombe atomice. Ziua de 6 august este una dintre zilele care au schimbat lumea pentru totdeauna.

Banglandesh: Tribunalul a hotărât spânzurarea liderului islamist Abdul Kader Mullah

Un tribunal din Bangladesh a hotărât spânzurarea unui lider islamist, Abdul Kader Mullah, la câteva luni după ce a primit sentinţa de moarte.

După 9 ani de război, infernul abia urmează

Preşedintele Barack Obama a declarat că rămâne la planul de a retrage trupele americane de pe frontul din Afganistan, deşi în lunile care urmează se aşteaptă unele dintre cele mai dificile confruntări armate ale acestui conflict care durează de aproape nouă ani.

Reţeta de succes a lui Nelson Mandela

Ziua de 18 iulie este ziua Nelson Mandela, stabilită de ONU în 2009. Săptămâna aceasta liderul sud-african Nelson Mandela a împlinit venerabila vârstă de 93 de ani. Modul său de a conduce ţara de la război civil la democraţie a fost rezumat de CNN în lecţiile de conducere ale lui Mandela.

Clinton cere eliberarea pastorului iranian

Hillary Clinton a cerut Iranului să îl elibereze pe pastorul creştin condamnat la moarte din cauza credinţei lui. 200.000 de americani au semnat petiţia care face apel la eliberarea pastorului Youcef Nadarkhani.

Africa de Sud şi-a înmormântat „cel mai de seamă fiu”

Nelson Mandela, supranumit cel mai faimos şi iubit fiu al Africii de Sud, s-a întors pe pământul natal, din orăşelul Qunu, pentru a fi înmormântat în cadrul unei ceremonii restrânse.

Esenţiale azi, 5 octombrie

România vrea un împrumut extern de 2,5 miliarde de euro

65.000 de oameni s-au rugat la Moscova pentru binele religiei

Nu mai puţin 65.000 de ruși s-au adunat ieri în faţa celei mai importante catedrale din Moscova, pentru a-și arăta sprijinul faţă de biserica Ortodoxă Rusă, criticată aspru la nivel internaţional pentru modul în care a răspuns protestelor punk-rock", cu ţintă politică, petrecute în chiar în interiorul catedralei.

Italia și Germania, împreună către o Europă federală

Noul premier al Italiei, Enrico Letta, a făcut o călătorie la Berlin pentru discuţii cu Angela Merkel, la doar câteva ore după ce a fost confirmat în funcţie de către senatul italian.

ONU: Sute de copii morţi în Siria, din martie 2011, până în prezent

Sute de copii au murit în Siria, din martie 2011, până în prezent, în urma conflictelor, potrivit unui raport ONU.

„Nu Assad a dat ordinul atacurilor chimice”

Conform ultimelor informaţii parvenite în presa germană de la serviciile secrete germane, nu președintele Bashar al Assad ar fi fost cel care a dat ordinul pentru atacul cu arme chimice de pe 21 august.

Afganistan, Coreea de Nord şi Somalia, cele mai corupte ţări din lume

Afganistan, Coreea de Nord şi Somalia sunt percepute ca cele mai corupte ţări din lume, iar Danemarca şi Noua Zeelandă, ca cele mai puţin corupte, după cum reiese din Indexul Transparency International (IT) din 2013.

Polonia, certată cu democraţia

La două luni de la preluarea guvernării, naţionaliștii polonezi au intrat în vizorul Comisiei Europene, care a demarat o anchetă cu privire la unele noi reforme ce ar încărca valorile democratice ale Uniunii Europene. Este pentru prima dată când se recurge la o asemenea acţiune împotriva unui stat membru și este o situaţie tristă pentru...

Puciul din Turcia, explicat în patru scenarii

Situaţia politică pe scena internaţională se destabilizează vizibil pe zi ce trece. După ce ne-am trezit doar acum câteva zile cu o tragedie în Nisa de natură să dea peste cap ce credeam că știm despre teroriști, sâmbătă dimineaţa ne-am trezit cu știri despre o tentativă de lovitură de stat care era în derulare în...

Aproximativ 600.000 de copii ar putea muri de foame în zonele de război

În cele mai fierbinţi zone de conflict ale lumii, 4,5 milioane de copii sub 5 ani necesită tratament pentru malnutriţie, cu 20% mai mulţi comparativ cu anul 2016.

CPI: Mandat de arestare pe numele lui Gadhafi

Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis un mandat de arestare pe numele lui Muammar Gadhafi. Alte mandate de arestare au fost eliberate pe numele lui Seif al-Islam, fiul lui Gadhafi, şi Abdallah Al-Senoussi, şeful serviciilor de informaţii libiene. Aceştia sunt acuzaţi de crime împotriva umanităţii.

Premiul Nobel pentru pace: O decizie cu multe subînţelesuri

Vineri dimineaţă, Comitetul norvegian al premiilor Nobel, din Oslo, a luat o decizie neobişnuită. În loc să acorde premiul Nobel pentru pace unei persoane, sau unei organizaţii, a fost premiată Uniunea Europeană, o instituţie internaţională care de trei ani de zile trăieşte o criză existenţială care nu întrevede niciun final.

Topul celor care cer azil în UE

Uniunea Europeană primește cel mai mare număr de cereri pentru azil politic din partea cetăţenilor ruși, pe locul doi fiind cei din Siria.

Bilderberg 2014 și noua ordine mondială

Reuniunea Grupului Bilderberg 2014 s-a desfășurat la Copenhaga învăluită, ca de obicei, într-o atmosferă de mister. Una care pare să încingă și mai mult suspiciunile celor care acuză grupul de conspiraţii la nivel mondial. Clubul Bilderberg este acuzat că ar conduce lumea din umbră şi că se reunesc anual pentru a construi scenarii geopolitice sau...