Ultimul dictator al Europei câștigă alegerile cu 80%
Alexander Lukashenko, președintele republicii Belarus, a câștigat alegerile de duminică din primul tur, cu 80% dintre voturi.
Premiul Confucius pentru Pace, alternativa la Nobel
China va înmâna Premiul Confucius pentru Pace, alternativa estică a Premiului Nobel. Evenimentul va avea loc azi, cu o zi înaintea ceremoniei de la Oslo, la care China nu va participa.
Julian Assange, fondatorul Wikileaks, a fost arestat
Julian Assange a fost arestat marţi la Londra și va apărea în faţa magistraţilor curţii din Westminster. Assange este acuzat de autorităţile suedeze de viol și molestare sexuală, fapte comise în august 2010.
Summit al ţărilor arabe împotriva Iranului
În Abu Dhabi au început luni discuţiile între șase naţiuni arabe, aliate SUA, cu privire la planurile de dezvoltare nucleară ale Iranului.
Iranul are „prăjitura galbenă”
Iranul poate produce acum toate elementele de care avea nevoie pentru fluxul de producţie nucleară. Anunţul a venit din partea șefului Organizaţiei Energiei Atomice din Iran, care a susţinut că programul nuclear al ţării este auto-suficient.
WikiLeaks produce valuri uriașe de reacţii
Majoritatea știrilor din aceste zile, din politica și diplomaţia mondială, au la bază informaţii provenite din scurgerile de informaţii ale WikiLeaks. Reacţiile celor implicaţi sunt din cele mai diferite, de la confirmare totală la negare absolută.
WikiLeaks dezvăluie cealaltă faţă a Americii
Wikileaks a început publicarea unui set de mesaje diplomatice care au fost expediate din diverse ambasade ale SUA către instituţiile centrale americane. Informaţiile dezvăluie o altă faţă a Americii, implicată activ în jocurile de culise ale lumii.
Rio este sub asediul tancurilor (foto+video)
Rio de Janeiro este de câteva zile centrul unor violenţe fără precedent. Confruntările de stradă dintre forţele armate și clanurile de traficanţi de droguri au fost soldate cu morţi, răniţi, incendieri de mașini și clădiri. Pe străzile din Rio circulă acum tancurile armatei.
Premierul turc vrea un spaţiu Schengen islamic
Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a propus joi ţărilor arabe formarea unui spaţiu similar cu zona Schengen.
StopBanque propune retrageri de masive de cash pe 7 decembrie
Data de 7 decembrie 2010 ar putea fi ziua unei masive retrageri de cash din bănci, pentru falimentarea sistemului bancar. Sugerată de fostul fotbalist Eric Cantona, iniţiativa a fost preluată de alte organizaţii și promovată în reţelele de socializare.
Summit crucial NATO – un nou concept strategic
Azi și mâine are loc la Lisabona summitul NATO. Evenimentul a fost considerat „unul dintre cele mai cruciale" din istoria de 61 de ani a alianţei.
China conduce boicotul decernării Nobelului pentru Pace
Ambasadorii din 6 ţări refuză să participe la festivitatea de decernare a Premiului Nobel pentru Pace, ca urmare a presiunilor şi ameninţărilor venite din partea Chinei.
Marea Britanie mituiește victimele torturii
Guvernul britanic va plăti despăgubiri în valoare de milioane de lire sterline mai multor persoane care spun că au fost reţinute ilegal în centrul de detenţie de la Guantanamo Bay. Aceste persoane au declarat că suspectează trupele britanice că ar fi participat la torturarea lor.
Legea care interzice clonarea a trecut de Senat
Legea privind interzicerea clonării şi a aplicaţiilor biomedicinei care încalcă drepturile omului şi demnitatea umană a trecut ieri de votul Senatului.
SUA și Iranul vorbesc despre război
Un atac împotriva Iranului ar avea efectele contrare așteptărilor Occidentului, e de părere șeful Pentagonului. În același timp Iranul face cele mai ample exerciţii militare de răspuns la un atac aerian.
Grecia, capitala europeană a terorismului
Grecia este ţara europeană cu cel mai ridicat grad de risc terorist. Ea este încadrată la categoria „risc ridicat" şi a urcat pe locul 24, de pe locul 57, în Indexul Riscului Terorist (IRT). Somalia este ocupanta primului loc, depăşind Pakistanul, Irakul şi Afganistanul.
Premiata Nobel Suu Kyi a fost eliberată
Activista pentru democraţie Aung San Suu Kyi, din Myanmar, a fost eliberată, sâmbătă, din arestul la domiciliu. „Libertatea de exprimare este temelia democraţiei", a declarat Suu Kyi, ieri, în faţa celor 10.000 de susţinători ai democraţiei care s-au adunat să o asculte.
Președintele UE: era statelor naţiuni s-a sfârșit
Epoca statelor naţiuni s-a sfârșit, iar ideea că ţările se pot descurca singure este o „iluzie" și o „minciună", a afirmat președintele UE, Herman Van Rompuy.
Video: Studenţii au asaltat sediul PC din Londra
Zeci de mii de studenţi și profesori au protestat astăzi în faţa sediului Partidului Conservator din Londra. Aproximativ 100 dintre aceștia au pătruns cu forţa în clădire, în ciuda eforturilor din partea poliţiștilor care încercau să îi îndepărteze folosind bastoane.
Libertatea presei este tot mai restrânsă
Libertatea presei este încălcată din ce în ce mai frecvent, jurnaliştii fiind bătuţi, ameninţaţi, persecutaţi de autorităţi şi condamnaţi la ani grei de detenţie. Un jurnalist rus se află în comă după ce a fost bătut cu o rangă, iar Comisia Europeană a criticat restrângerea libertăţii de exprimare în Turcia.
Video: Protest anti-nuclear în Germania, eșuat
Poliţia germană a fost nevoită să intervină pentru a dispersa circa 3.500 de activiști de mediu care au protestat duminică de-a lungul căilor ferate, încercând să blocheze o livrare de deșeuri atomice provenind din Franţa. Transportul a reușit să ajungă la destinaţie în ciuda protestelor din partea activiștilor.










