Referendumul, o discuţie încă neterminată

Și dacă la final, indiferent de rezultatul referendumului de săptămâna viitoare, vom constata că România a ratat lecţia?

Relicvele – miracolul credinţei sau iluzia ei

13 octombrie 1247. La catedrala Westminster, din Londra, mulţimea aștepta cu sufletul la gură dezvăluirea unui mare mister.

Creștinul lovit de agresivitate

Recent, am descoperit că un prieten din copilărie s-a călugărit. Și nu este primul. Acum vreo 15 ani, un alt prieten a pornit pe aceeași cale.

Preoţia femeilor: O imposibilitate în ortodoxie

Problema hirotonirii femeilor rămâne una spinoasă, fiind mult mai disputată în Occident decât în Răsărit. În spaţiul ortodox, nu par să fie ridicate probleme de acest gen, conservatorismul teologic, tributar orientării tradiţionale, rezolvând dilema mai degrabă prin ignorarea ei. Sporadice, discuţiile cu privire la preoţia femeilor apar în cercuri restrânse, departe de interesul opiniei publice....

Precaritate de proporţii – recenzie a filmului Sieranevada, de Cristi Puiu

„Dacă cinema-ul nu este acolo pentru a provoca dialogul și pentru a alimenta acest dialog infinit și această solidaritate absolut necesară între semeni, între membrii unei comunităţi, atunci nu are ce să caute. Nu am nevoie de niciun film care să-mi spună cum stă lumea, câtă vreme ajunge să alimenteze conflicte și să hrănească răul....

Rusaliile, o sărbătoare a depășirii barierelor

Duminică, pe 27 mai, creștinii ortodocși din România sărbătoresc Rusaliile, la o săptămână distanţă faţă de sărbătoarea catolică. Luni, 28 mai, va fi zi liberă de la stat, așa că topul căutărilor Google legate de sărbătoare oferă preponderent idei de călătorii. Însă, mai mult decât a oferi prilej pentru încă o minivacanţă, această sărbătoare ne...

În România: Arsenie Boca, mai popular ca Iisus Hristos?!

Nu este nicio noutate că, la români, „credinţa este un hibrid de devoţiune și superstiţie”, după cum a scris Alina Kartman analizând un sondaj INSCOP din 2015 pe această temă. Însă un recent sondaj IRES aruncă în lumină în mod special veneraţia românilor pentru sfinţi.

Ecumenism cu două feţe, sau unitate în diversiune

Se întâmpla pe data de 10 mai 1973. Prima întâlnire dintre conducătorul Bisericii Romano-Catolice, pe atunci papa Paul al VI-lea, și omologul său, papa Shenouda al III-lea, conducătorul Bisericii Ortodoxe Copte, întâlnire ce avea să pună capăt unei perioade de 15 secole de înstrăinare.

Credinţa la români: un hibrid unic de devoţiune și superstiţie

Nu mai puţin de 96,5% dintre români cred în Dumnezeu, a arătat cel mai recent sondaj INSCOP pe această temă. Statistica lasă loc unei interpretări contraintutive cu privire la motivaţia din spatele acestei credinţe.

Decizie istorică – Biserica Ortodoxă Ucraineană s-a separat de Moscova

După mai bine de trei secole în care s-a aflat sub tutela Patriarhiei Moscovei, Biserica Ortodoxă Ucraineană s-a declarat independentă și autocefală.

Acord surprinzător între guvernul grec și Biserica Ortodoxă

De secole, Biserica Ortodoxă Greacă a avut un rol important în ţară, iar conform Constituţiei ortodoxia este religia oficială. Pentru mulţi greci, identitatea naţională este strâns legată de religia lor.

Un Sinod panortodox cu de toate, mai puţin cu unitate

Liderii ortodocşi nu s-au mai reunit într-un mare sinod de la schisma din 1054. Iată că, după aproape un mileniu, au reușit să o facă, însă într-un context tensionat ca și precedentul. Nici nu a început bine reuniunea, că a ieșit la suprafaţă lipsa de unitate a unei ortodoxii măcinate de sentimente naţionalist-politice suprapuse peste...

Patriarhul Daniel: „Iadul este starea sufletului care nu a răspuns la iubire cu iubire”

Patriarhul Daniel, al Bisericii Ortodoxe Române, a participat ieri la slujba de sfinţire a Bisericii „Sfinţii arhangheli” din Huedin. În discursul susţinut cu acest prilej, înaltul prelat a făcut câteva afirmaţii provocatoare pentru credinţa populară: Iadul nu înseamnă nici „cazane cu smoală”, nici „foc material, văpaie”, ci un chin de mustrare a conștiinţei pentru binele...

Conciliu ortodox istoric avertizează cu privire la persecutarea creștinilor

Primul conciliu al liderilor ortodocși, de la Marea Schismă încoace, a avut loc în Creta, între 19 și 26 iunie, și a reunit șefii a 14 biserici autocefale din sânul Comuniunii Ortodoxe în jurul unei teme arzătoare: persecuţia creștinilor din Orientul Mijlociu.

Scade influenţa Rusiei asupra lumii ortodoxe

După ce patriarhul Bartolomeu a dat semne că va accepta autocefalia Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, cu alte cuvinte independenţa canonică a Kievului și detașarea de influenţa Moscovei, Biserica Ortodoxă Rusă a anunţat că suspendă relaţiile cu Patriarhia de la Constantinopol.

Zeci de mii de ortodocşi caută ajutor la racla Sf. Parascheva

La racla cu moaştele Sfintei Parascheva s-au închinat deja peste 40.000 de pelerini, majoritatea din zona Moldovei. Moaştele Sfintei Parascheva sunt însoţite în acest an de cele ale Sfântului Maxim Mărturisitorul, aduse din Grecia, de la muntele Athos.

15 decembrie: data de înfiinţare a unei biserici ucrainene independente

Președintele Petro Poroșenko a anunţat că în data de 15 decembrie Catedrala „Sfânta Sofia” va fi gazda unui sinod bisericesc, ce se va întruni pentru înfiinţarea unei Biserici Ortodoxe independente şi pentru alegerea liderului ei, anunţă Agerpres.

Separarea Bisericii Ortodoxe Ucrainene adâncește conflictul cu Rusia

Patriarhul de la Constantinopol, Bartolomeu I, şi cel de la Moscova, Chiril, s-au întâlnit vineri, la Istanbul, pentru a discuta despre eforturile conducerii Ucrainei de a obţine autocefalia pentru întreaga Biserică Ortodoxă Ucraineană, care ascultă încă în cea mai mare parte de Moscova.

Cele 6 ipostaze ale creștinului din România

Publicaţii fără apartenenţă religioasă au oferit zilele acestea suplimente explicit religioase. De la publicaţii sportive și tabloide la ziare quality, acestea le-au oferit cititorilor cărţi pentru copii, filme religioase sau chiar Biblia. Și revista Historia vine cu un conţinut editorial de sezon, o analiză a contextului religios românesc care să vină ca un răspuns la...

Iniţiativă a patriarhului ortodox crește natalitatea în Georgia

Patriarhul Bisericii Ortodoxe din Georgia a oficiat un botez în masă. Sute de copii au fost creștinaţi ortodox în catedrala de la Tbilisi, ca parte a unui efort despre care se spune că ar ajuta la creșterea ratei natalităţii în ţara fostă sovietică.

Esenţiale azi, 18 octombrie

România, ţara cu cele mai mari creșteri de preţuri din UE