SUA: procentul femeilor din cler a crescut semnificativ în ultimele decenii
Proporţia femeilor prezente în rândul clerului american s-a dublat, ba chiar s-a triplat în cadrul unor confesiuni, pe parcursul ultimilor 20 de ani, arată un raport statistic publicat luna aceasta.
Religia ameninţată de „apocalipsa zombie”
Sociologul și psihologul german Erich Fromm a caracterizat istoria recentă a relaţiei dintre societăţile umane și Dumnezeu astfel: „Dacă în secolul al XIX-lea problema a fost că Dumnezeu este mort, în secolul al XX-lea problema este că omul e mort.”1
Evreii maghiari se bucură de sprijinul acordat de creștini
Evreii și romii din Ungaria suferă discriminări puternice și cu origini neașteptate. Pe 4 mai, Budapesta a fost scena unui rally care a reunit sute de suporteri ai mișcării politice de extremă dreaptă, care au lansat sloganuri anti-semite și anti-rome. Mai trist este că, în spatele acestei mișcări a stat, inclusiv,...
Dosarul „Revenirea” : O anchetă de 2000 de ani (I și II)
Orice religie are sau nu căutare în funcţie de beneficiile promise. Pe om îl interesează beneficiile imediate în viaţa aceasta, dar îl interesează în mod special viitorul, speranţa pe care i-o aduce propria religie şi cât este ea de sigură.
Românii care Îl aduc pe Dumnezeu în societate
În săptămâna 21-27 septembrie, Alfa Omega TV va prezenta o serie de povești unice în mass-media românească de astăzi. Sunt poveștile impresionante ale unor români tipici care au ales să trăiască o viaţă atipică, implicând valorile şi credinţa lor în deciziile de zi cu zi și reprezentând calitatea de creștin acolo unde se află.
De ce a avea mai mulţi creștini în societate „nu va influenţa neapărat cultura”
Timp de secole, creștinii au crezut că vor putea schimba cultura dacă vor avea mai mulţi creștini implicaţi în cultură. Istoria a dovedit însă că această presupunere a fost falsă. Cultura este definită de un număr relativ mic de agenţi de schimbare, care operează în partea de sus a sferelor culturale...
11 medalii și niciun foc de armă
În mijlocul tensiunii și confuziei legate de posibilul summit SUA – Coreea de Nord, o istorie incredibilă de eroism și credinţă, petrecută în războiul coreean de acum aproape 7 decenii, iese la suprafaţă și impresionează o lume întreagă.
De ce cred în Dumnezeu
„Totuşi stau pe malul acestui râu; acesta este un fapt. Şi din moment ce mă aflu aici, trebuie să fi venit de undeva.” Wistawa Szymborska
„Dincolo de fenomenele care se prezintă ca atare, după cum obişnuia să spună vechiul şi cerebralul meu prieten Chauncey Wright, marele empirist de la Harvard al tinereţii mele, nu există nimic.”...
De ce li se întâmplă lucruri rele oamenilor buni?
Întrebarea din titlu este un protest exprimat sub forma unei nedumeriri acuzatoare la adresa lui Dumnezeu. Nu este altceva decât o condamnare voalată a lui Dumnezeu și a acţiunilor Lui. Este expresia ciudată a rebeliunii unei lumi care se vede pe sine superioară lui Dumnezeu. Oamenii uită cuvintele Scripturii din cartea lui Iov: „Supărarea să...
Medalia de aur pentru locul patru
„Pilda semănătorului“ pare a fi cheia tuturor celorlalte pilde rostite de Iisus. Nu e tainică și nici parolată. Ci, pur și simplu, de la ea se pleacă. Dumiriţi și nu prea, apostolii și toţi cititorii de azi ai pildei sunt întrebaţi de Iisus Christos: „Nu înţelegeţi pilda aceasta? Cum veţi înţelege atunci toate celelalte pilde?“...
Mlaștina nesiguranţei
Dintre toate dovezile că generaţiile mai tinere trăiesc sub imperiul nesiguranţei, depresia e cea mai convingătoare. Anxietatea care, unui număr record de tineri, le însoţește trăirile zilnice conturează tabloul unei generaţii care simte o lipsă de control cvasipermanentă. În familie, la școală sau la serviciu, în relaţiile interpersonale sau romantice, tinerii simt gheara incertitudinii, care...
Papa Francisc, luat dur în colimator la Dublin
Papa Francisc nu a avut un sfârșit de săptămână reușit. După o primire călduţă în Irlanda, care a inclus pe alocuri și proteste la adresa sa „ca lider al celei mai mari grupări de pedofili”, în conferinţa de presă organizată la bordul avionului papal, la întoarcerea spre Vatican, papa a trebuit să răspundă acuzaţiilor fostului...
Vatican: Creștinii, cel mai persecutat grup
„Respectul pentru libertatea religioasă este calea fundamentală pentru construirea păcii, recunoașterea demnităţii umane și salvgardarea drepturilor umane," a declarat arhiepiscopul Dominique Mamberti, secretar pentru departamentul Relaţii cu Statele în cadrul Vaticanului, prezent la întrunirea ONU în calitate de observator.
Dincolo de pește și undiţă
„Asemenea sclaviei și apartheidului, sărăcia nu este naturală. Este ceva produs de om și ceva ce poate fi învins și eradicat prin acţiunea fiinţelor umane. (...) Învingerea sărăciei nu este un act de caritate. Este un act de dreptate.”[1] (Nelson Mandela)
Aproape 70% dintre britanici sunt creştini
Aproape 70% dintre britanici se consideră creştini, conform unui raport al Biroului pentru Statistici Naţionale din Marea Britanie. Acelaşi raport arată că doar 1,5% dintre britanici declară că sunt homosexuali sau bisexuali.
China interzice și vânzarea online a Bibliei
Din cauza unei restricţii impuse de Beijing, retailerii online din China au retras Biblia de la vânzare, potrivit South China Morning Post. De asemenea, autorităţile chineze au în vedere implementarea de noi reguli care ar viza controlarea scenei religioase din China și limitarea influenţei creștinismului în această ţară.
Surprinzător de mulţi nord-americani nu cunosc niciun creștin
Unul din cinci necreștini din America de Nord nu cunoaște niciun creștin. Aceasta este concluzia unei noi cercetări a Centrului Gordon-Conwell pentru Studierea Creștinismului în Context Global. La nivel mondial, cifrele exprimă o situaţie mult mai rea: mai mult de 8 din 10 necreștini nu cunosc personal niciun creștin, în condiţiile...
În mijlocul dezbaterilor, Biserica Adventistă își reafirmă poziţia pro necombatanţă
Președintele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea la nivel mondial, Ted Wilson, a publicat recent o declaraţie pe site-ul oficial de știri al Bisericii, Adventist News Network, în care explică poziţia oficială a Bisericii faţă de rolurile pe care adventiștii ar trebui sau nu ar trebui să și le asume în cazul înrolării în armată.
Mâna care mișcă mâna președintelui
Președintele american, Donald Trump, a declarat Ierusalimul capitală a Israelului, iar proclamaţia sa a fost catalogată de Los Angeles Times drept „una dintre hotărârile...
Cinismul ca neputinţă
Evenimentele lunii iulie adâncesc prăpastiile sociale care au devenit o marcă a secolului al XXI-lea. Într-un dialog al violenţei, din ce în ce mai absurd, combatanţii se radicalizează. Unii devin fanatici religioşi, alţii, naţionalişti. Unii devin terorişti, alţii, xenofobi. Constanta e spirala resentimentelor. Pe de altă parte, continuă spectacolul dezarmant al imposturii politicului. Trump şi,...
Relicvele – miracolul credinţei sau iluzia ei
13 octombrie 1247. La catedrala Westminster, din Londra, mulţimea aștepta cu sufletul la gură dezvăluirea unui mare mister.


























