Mărturia unei femei care a supravieţuit unui triplu avort
Se numeşte Beth, are 25 de ani şi spune despre sine că este rezultatul a trei avorturi nereuşite de mama ei. Ulterior, a fost victima unui abuz sexual iniţiat de fratele ei, coşmar care a durat un deceniu. Însă povestea ei are un final fericit.
Studiu: Fertilizarea în vitro crește riscul de malformaţie la naștere
Copiii concepuţi prin fertilizare în vitro (FIV) au cu o treime mai multe șanse de a prezenta malformaţii la naștere decât copiii concepuţi natural, potrivit unui studiu.
Marea Britanie aprobă copiii cu 3 părinţi
Camera Comunelor a Parlamentului britanic a aprobat în această săptămână o nouă procedură de fertilizare in vitro, extrem de controversată. Dacă aceasta va fi aprobată și de Camera Lorzilor, luna viitoare, din 2017, în Marea Britanie s-ar putea naște copii cu ADN de la trei persoane diferite.
Papa Francisc a extins autoritatea preoţilor de a ierta avortul
Papa Francisc permanentizează permisiunea acordată preoţilor doar pe parcursul anului jubiliar, de a putea ierta credincioșii care au efectuat un avort. Decizia Papei modifică doar periferic practica bisericească, însă transmite lumii un mesaj central despre crezul catolic.
Născut altfel? O explorare de peste 30 de ani a etiologiei homosexualităţii
Pe 14 februarie 2014, mediile de comunicare occidentale titrau: „homosexualitatea masculină este influenţată de gene, constată un studiu american“1 sau „cercetătorii americani descoperă o legătură genetică pentru homosexualitate“2.
Echilibristica moralei publice
Uneori constatăm că ne surprinde felul de a gândi al altora în probleme care vizează morala, adică, în esenţă, felul în care discern ei binele de rău și aleg ceea ce consideră a fi bine.
Oamenii lui Dumnezeu – O hartă Pew
Este nevoie de Dumnezeu pentru a fi o persoană morală? Această întrebare, care pune în conflict religia și etica, este una care ar putea să caracterizeze preocupările relativismului postmodern. Cei de la Pew Research au realizat un sondaj în 40 de ţări, în 2011, 2013 și 2014, prin care s-a testat acest aspect mai intim...
O lume fără „indezirabili”?
Pe actriţa Sally Philips s-ar putea să o știţi din comediile „Bridget Jones”. S-ar putea să nu știţi însă că are un copil cu sindrom Down și nici că acesta este „pe cale de dispariţie”.
Elveţia va schimba legislaţia privind eutanasierea
Legislatorii elveţieni au demarat două variante ale unui proiect de lege privind eutanasierea. Una dintre ele interzice total practica, iar cealaltă ar legifera eutanasierea exclusiv în cazul bolilor terminale, în care pacienţii mai au de trăit doar câteva luni.
Înainte și după „Marșul pentru viaţă”
„Marșul pentru viaţă” a fost, într-un sens, o vivisecţie a societăţii românești. Controversele din jurul evenimentului au separat simplist două tabere acolo unde încăpeau, lejer, și alte câteva mai puţin vizibile și au readus la vedere dedesubturi matriţate ale gândirii publice.
Etica protestantă, secretul prosperităţii Germaniei?
Un articol apărut în ediţia online a ziarului The Guardian analizează etica de muncă germană, prin prisma a unei statistici care arată că Germania este ţara cu cele mai multe zile de concediu pe an şi, totodată, ţara în care numărul de ore de muncă pe săptămână este cu 6 ore mai mic de media...
Un studiu cu surprize: ateii, cei mai altruiști?
De regulă, se consideră că în familiile religioase copiii sunt mai altruiști. Așa cred și părinţii, dar și societatea, în genere. Însă această idee este posibil să nu fie tocmai conformă cu realitatea. De aici derivă provocările și controversa unui studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Chicago.
Certificatul de naștere a moralităţii
Atât teologii conservatori, cât și biologii evoluţioniști consideră că oamenii sunt fiinţe morale, iar animalele posedă o formă rudimentară de moralitate.
Eutanasia, opţiunea unei foste asistente în faţa fricii de bătrâneţe
Încă de când a început să ia formă valul legalizării eutanasiei în Europa, au existat voci experte care au avertizat că se va ajunge la un moment în care viaţa unei persoane în vârstă nu va mai avea valoare. Cazul lui Gill Pharoah, o femeie de 75 de ani, perfect sănătoasă, care a ajuns să...
Resuscitarea moralei creștine
„Cu ajutorul arhitecturii construim edificii, cu ajutorul mecanicii construim mașini; nu este oare loc printre știinţe și pentru una închinată omului? Etica este în măsură să elaboreze principiile după care trebuie să se «construiască» oamenii, pentru a fi cu adevărat oameni.”[1] (Traian Herseni)
Alegerea sexului viitorului copil este criticată ca industrie
Tot mai mulţi oameni sunt atrași în SUA de legislaţia care permite alegerea sexului viitorului copil prin procedura fertilizării in vitro. CNN notează că în Thailanda, unde costurile sunt la jumătate, se întâlnește același fenomen - „industria designului de copii".
Marea Britanie ar putea subvenţiona tratamente FIV pentru cuplurile gay
O agenţie majoră de consultanţă în domeniul sănătăţii susţine că Marea Britanie ar trebui să își extindă programul de tratament gratuit pentru fertilitate și pentru femeile de până la 42 de ani, precum și în cazul cuplurilor de parteneri de același sex. Potrivit analiștilor AP, este foarte posibil ca recomandarea să...
Avortul ca metodă de contracepţie – Scandal în Turcia, șoc în M. Britanie
Avortul a ţinut, zilele acestea, prima pagină a ziarelor europene, din două unghiuri. Pe de o parte, prim-ministrul turc, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că avortul este o „crimă” și că practicarea acestuia servește scopurilor unei agende internaţionale pentru controlul populaţiei. De cealaltă parte, statistici publicate de Serviciul Naţional de Sănătate...
Câţi copii s-au născut după FIV, în lume?
Delegaţii la o conferinţă privind tratamentele pentru fertilitate au salutat atingerea pragului de 5 milioane de copii născuţi în urma fertilizării in vitro.
Noi tehnici de fertilizare pentru femeile de 45 de ani
Noi tehnici de fertilizare pot întoarce ceasul fertilităţii înapoi cu până la 10 ani, dând femeilor de până în 45 de ani, aceleaşi şanse de a rămâne însărcinate ca femeile de 32 de ani.
Sindromul deficienţei de integritate
„Integritatea fără cunoaştere este slabă şi inutilă, iar cunoaşterea fără integritate este periculoasă şi cumplită” - Samuel Johnson.





















