Clinton: marile religii sunt mai puternice decât orice insultă
Toate religiile au fost sau sunt insultate și denigrate, dar aceasta nu este o scuză pentru violenţă, a declarat secretarul de stat american Hillary Clinton, într-un discurs despre religie, din timpul recepţiei Eid ul-Fitr, care a sărbătorit încheierea sărbătorii musulmane a Ramadanului.
Îi va lăsa Merkel fără burqa pe islamici?
Problema vălului musulman agită din nou apele prin Europa. De data aceasta, a venit rândul Germaniei să schimbe traiectoria. Toleranţa creștină faţă de cultura islamică pare să își epuizeze tot mai mult resursele.
Reclamă anulată pentru că apărea o Biblie în ea
Pastorul Greg Laurie, din cadrul Harvest Christian Fellowship, California de Sud, a fost în centrul unor controverse recente, după ce a fost obligat să dea jos panourile publicitare în care făcea reclamă unui eveniment religios anual.
O planetă îmbătrânită de intoleranţă
„Orice nedreptate săvârșită oriunde este o ameninţare la adresa dreptăţii de pretutindeni”, spunea Martin Luther King Jr. Lumea modernă are nevoie să-și reamintească permanent acest adevăr, în timp ce idealurile toleranţei religioase se deșiră cu repeziciune, nu doar în statele cu tradiţie în persecutarea minorităţilor religioase, ci și în democraţiile vechi din Europa și din...
Creștinii evanghelici „cea mai dispreţuită minoritate din SUA”
Climatul contemporan al ideilor e definit de tribalism intelectual, reclamă Edward Johnson, profesor de comunicare la Universitatea Campbell din Carolina de Nord (SUA). Profesorul acuză societatea că a devenit „incapabilă să înţeleagă că cineva ar putea avea o perspectivă diferită de a noastră", prin urmare, a ajuns să considere că...
Două școli creștine au fost incendiate în Kașmir (India)
Sute de musulmani din regiunea Kașmirului au protestat violent luni noapte împotriva acţiunii de profanare a Coranului în SUA. Două şcoli creştine private au fost incendiate, la fel ca și câteva clădiri ale guvernului. Nu mai puţin de 18 persoane au decedat şi 80 sunt rănite în urma ciocnirilor dintre poliţie...
Discursul anti-gay. Sunt creştinii victimele sau autorii actelor de bigotism?
Creștinii care vorbesc împotriva homosexualităţii sunt etichetaţi ca bigoţi. În schimb, există relatări care circulă despre studenţi care au fost exmatriculaţi din cauza opoziţiei faţă de homosexualitate sau profesori concediaţi pentru oferirea unei Biblii. O victimă a atitudinii anti-creștine a fost și neurochirurgul Ben Carson, nevoit să renunţe la discursul de absolvire a cursurilor de...
Întâlnire între liderii evanghelici americani și prinţul Arabiei Saudite
O delegaţie formată din lideri conservatori ai Bisericii Evanghelice din Statele Unite s-a întâlnit săptămâna trecută cu prinţul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, la o lună de la moartea jurnalistului Jamal Khashoggi.
Jena cu privire la religie
Dar nu prea ne-ai spus ce ne spui acum. Erai mai discret cu privire la lucrurile acestea atunci.
Aranjează giganţii IT agenda publică împotriva conservatorilor?
Un memo intitulat „Avem o problemă cu diversitatea politică” circulă zilele acestea printre angajaţii Facebook, care se plâng de cultura companiei intolerantă cu opiniile conservatoare.
Credinţa unuia, amuzamentul altuia. O pledoarie pentru toleranţă
„WTF! Cum se roagă tinerii în România." Sub acest titlu, o scurtă filmare de la o întâlnire de închinare a unei grupe de tineri penticostali din Cluj a provocat zilele acestea o dezbatere virală care a încins tastaturile internauţilor. Într-o mare de reacţii ironice, sau chiar ofensatoare, comentariile tolerante au fost...
Iadul nu durează pentru totdeauna
„El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” (Apocalipsa 21:4)
Musulmani vs creștini: lupta pentru hrană
Un incident petrecut duminică, 7 martie, în satul nigerian Dogo Nahauwa (localizat în sudul capitalei Jos) s-a încheiat cu moartea a aproape 200 de oameni. Un grup de etnici musulmani a atacat satul locuit de creştini, în toiul nopţii, trăgând focuri de armă în aer.
Secera, ciocanul și Biblia
La un sfert de secol de la căderea comunismului în Europa de Răsărit și în Uniunea Sovietică, interviul cu un fiu al acelor vremuri, dr. Mihail Kulakov, ne reamintește ce a însemnat să fii credincios într-un regim ateu și opresiv.
1/3 din populaţia lumii suferă din cauza ostilităţii religioase
Aproape o treime din populaţia lumii are de suferit ca urmare a intensificării restricţiilor religioase impuse de stat sau a ostilităţilor sociale generate de motive ce ţin de religie, arată un raport publicat recent de Pew Religion Forum pe site-ul organizaţiei.
Documente desecretizate: Aliaţii știau despre Holocaust încă din 1942
După 70 de ani, arhivele Holocaustului de la ONU au fost desecretizate, iar elementele care ies la iveală atestă faptul că Aliaţii au făcut prea puţin pentru a salva milioanele de victime condamnate la moarte.
Ce se întâmplă când homosexualii dau în judecată bisericile
Marea Britanie se pregătește pentru ceea ce grupările religioase se temeau de mult: lupta bisericilor în curţile de judecată, pentru libertatea de a-și urma credinţele și dogmele fără a fi penalizate. Este ceea ce se întâmplă când cupluri homosexuale încep să atace în instanţă bisericile care nu vor să le cunune, după ce au primit...
Creștinismul din Irak, „primejdios de aproape de dispariţie”
„S-ar putea să ne confruntăm cu sfârșitul nostru în ţara strămoșilor noștri. Odată cu dispariţia noastră, lumea se va confrunta cu momentul adevărului”, a declarat reverendul Bashar Warda, care a slujit în Kurdistanul Irakian, o regiune autonomă din nordul Irakului.
Preţul uceniciei creștine: pastorul pakistanez al cărui fiu a fost răpit și-a pierdut și casa
Atacată pentru a treia oară în acest an, familia pastorului pakistanez Aziz a reușit să scape cu viaţă, dar a rămas fără adăpost, ca pedeapsî pentru activitatea misionară pe care o desfășoară în zonă.
O femeie a fost arestată în Indonezia fiindcă s-a plâns că o moschee face zgomot
Singură, pe un scaun din lemn masiv tapiţat cu piele, o femeie îmbrăcată în alb plânge înfundându-și faţa într-un prosop. Tocmai și-a auzit sentinţa pronunţată de judecătorul indonezian care, în baza legii antiblasfemie, a condamnat-o la un an și jumătate de închisoare. Infracţiunea ei? Faptul că a cerut unei moschei să dea mai încet volumul...
Majoritatea germanilor cred că islamismul nu e compatibil cu Occidentul
Gruparea germană antiislam PEGIDA a denunţat atacul care a avut loc în redacţia Charlie Hebdo drept o confirmare a ipotezelor pe care mișcarea de extremă dreaptă le promovează. Un sondaj comandat de fundaţia germană Bertelsmann în luna noiembrie arată că majoritatea germanilor sunt gata să susţină și ei o parte dintre aceste ipoteze.





















