Tânărul care ne-a adus oglinda
În cazul popularului conflict dintre biserică și tineri, nu e posibilă decât o singură concluzie. Nu e greu de aflat ce ne lipsește. E greu de acceptat. Și de-o parte, și de cealaltă.
Baschetul, creat pentru evanghelizare?
Sportul și religia cu greu fac casă bună, iar a invoca convertirea la creștinism prin intermediul jocului sportiv pare deja o impietate. Totuși, nu așa a gândit cel care a creat unul dintre cele mai populare jocuri sportive de astăzi.
Creştinii nu au curajul să vorbească despre credinţa lor
Puţine biserici au programe concrete de evanghelizare iar cei mai mulţi creștini, ca indivizi, nu-și promovează religia, afirmă evanghelistul Greg Laurie, citat de Christian Post.
Salvare venită din Cer
„Omenirea va dispărea până la sfârşitul acestui mileniu. Sunt şanse mari ca un virus, şi nu o bombă atomică, să nimicească specia umană”, declara în 2001 renumitul om de știinţă Stephen Hawking. Un deznodământ provocat de cauze naturale, pe care cercetătorii îl proiectează într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, trezește angoasele omului modern,...
Vaccin împotriva morţii
Ce ai face dacă cineva te-ar denigra în public? Ai putea dezminţi informaţia, dar nu este nicio garanţie că îţi vei repara astfel imaginea. Dacă lași lucrurile așa cum sunt, există riscul ca tăcerea să fie interpretată drept vinovăţie. În cazul în care te adresezi instanţei, ești totuși conștient că procesul va dura mult și...
„Transformă-ţi povestea în povestea Lui” | Mărturia creștină și eficienţa ei
Într-o cultură care apreciază povestea, oamenii sunt mai deschiși la mărturia creștină decât la alte forme de dialog religios. Pe de altă parte, împărtășirea poveștii convertirii ar putea consolida curajul creștinilor care ocolesc conversaţiile spirituale și care nu sunt deloc o excepţie – 42% dintre creștini cred că „este înfricoșător să împărtășești unui necredincios [informaţii...
2017, an record de evenimente evanghelistice pentru Biserica Adventistă
Anul 2017 este un an special pentru Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea. Și nu doar prin numărul record, 113.000, de evenimente evanghelistice pregătite să se desfășoare pe tot globul, ci mai ales prin forma pe care acestea o vor lua.
Dincolo de mormânt
Învăţătura despre nemurirea sufletului este prezentă în majoritatea religiilor păgâne și confesiunilor creștine. Deși teoria are multe versiuni, ele au același numitor comun: omul nu moare complet, ci existenţa lui continuă sub o altă formă după momentul decesului.
Marele test
Pentru unii creștini, cartea Apocalipsa are o conotaţie negativă, motiv pentru care, cel mai probabil, este mai puţin citită. În realitate, Apocalipsa, care înseamnă „descoperire”, este una dintre cele mai frumoase, profunde și valoroase cărţi ale Bibliei. Ea poate fi considerată a cincea evanghelie pentru că ea este „descoperirea lui Isus Hristos” (Apocalipsa 1:1).
Se demodează evanghelizarea?
Generaţiei tinere i s-a dus vorba că ar valoriza mai mult dreptatea socială decât evanghelizarea (transmiterea credinţei creștine unei persoane cu altă orientare religioasă). Însă un recent sondaj Barna vine să răstoarne aceasta și alte câteva prejudecăţi despre cine și cum mai evanghelizează astăzi.
Credinţa pierdută
Credinţa este un concept des folosit, dar rar înţeles în bogăţia semanticii sale și a implicaţiilor sale filosofice. Pentru a-i fi reprezentate fidel natura și conţinutul, credinţa creștină trebuie să depășească în mintea comunicatorului stadiul definirii prin intermediul listelor de doctrine, de crezuri, de principii morale, porunci și de ritualuri liturgice.
Milioane de oameni răspund evanghelizării online făcută de Billy Graham
Aproape opt milioane de oameni din toată lumea au auzit mesajul de evanghelizare în 2012, printr-o platformă online interactivă, operată de Asociaţia Evanghelistică Billy Graham, iar aproape 1,5 milioane dintre ei au răspuns cu o rugăciune de salvare.
Aproape 3.000 de oameni solicită botezul după o evanghelizare susţinută de Mark Finley
O serie adventistă de evanghelizare din Republica Dominicană este pe cale să se încheie, după 5 zile de prelegeri despre Dumnezeu, cu botezul a 3.000 de persoane.
Biblii pe străzile bombardate ale Ucrainei
The New York Times a relatat recent despre o situaţie oarecum inedită pe străzile bombardate din estul Ucrainei. Este povestea din spatele unor Biblii care sunt oferite precum pâinea caldă și care oferă suportul necesar unor oameni a căror viaţă a fost distrusă de ura înveșmântată în culori politice.
Internetul face ucenici… pentru Iisus – studiu
Evanghelizarea prin internet are efecte reale, peste jumătate dintre persoanele care au hotărât să Îl recunoască şi să-L accepte pe Iisus ca Domn al vieţii lor, datorită evanghelizărilor online, comunicând mai departe, în mediul virtual, credinţa lor.
Ultima lacrimă
Mă aflam în aeroport, în așteptarea îmbarcării. La un moment dat în difuzoare au fost rostite numele a patru persoane ce erau așteptate la o poartă de îmbarcare din apropiere. Persoanele respective au fost strigate de trei ori. La un moment dat, personalul s-a retras, iar ușa s-a închis în spatele lor. La puţin timp...
Tehnologie de traducere a Bibliei ajută la evanghelizarea rapidă
Ţinta de a traduce Biblia în fiecare limbă de pe faţa pământului tocmai a făcut un pas uriaș spre a deveni realitate, cu lansarea în magazinul Google Play a aplicaţiei TranslationStudio, un instrument care să îi ajute pe traducătorii locali să creeze o traducere a Bibliei în limba lor care să fie corectă, clară și...
Minorităţile religioase din Rusia, victime ale noii legi antitero
Creștinilor din Rusia nu li se va mai permite să le trimită prietenilor o invitaţie la biserică sau să ţină evanghelizări în propriile case - în cazul în care va fi pus în aplicare cel mai nou set de legi de supraveghere antiterorism din Rusia. Analiștii interpretează măsurile ca pe o formă mascată de protejare...
Propaganda L-a ucis pe Iisus. De la propaganda de ieri la cea de azi
În mintea noastră, propaganda face parte din peisajul celor două războaie mondiale, este ceva înţepenit în timp, care nu poate acţiona ca atare și azi, în democraţie, în era libertăţii informaţiilor garantată de internet, nici măcar într-o ţară ca România. Dar funcţionează, din moment ce în aceste zile societatea este fragmentată în grupuri care se...
Studiu Barna: E cool să fii creştin. Dar nu să vorbeşti despre asta
Adolescenţii vin la biserică și sunt activi în programele de tineret. Totuși, spiritualitatea lor vibrantă este vizibil diversă, fluidă, mulându-se după trenduri în societate, afirmă un studiu al Barna Group care conchide: Tinerii cred că e cool să fii creștin, dar nu și să vorbești despre asta.
Misiune dificilă în paradisul african
„Ziua de azi mă găsește aici, «la capătul lumii», cum ar spune mama mea, în Malawi, Africa. O zi însorită, după mai bine de o săptămână în care n-am dat jos din picioare cizmele de cauciuc. Poate nu la voia întâmplării m-am apucat să scriu astăzi", începe Loredana depănarea firului roșu care a purtat-o din...
























