De ce să ierţi? | „Dreptatea“ pe care n-o lași să moară nu te lasă să trăiești

În urma unui sondaj, Organizaţia Gallup a scos la iveală o veste bună și una rea. Vestea bună e că 94% din populaţie crede că este foarte important să ierţi. Vestea cea rea este că 85% recunosc că, prin puterile lor, nu sunt pregătiţi s-o facă.

Controversă privind o nouă traducere catolică a Bibliei

O recentă traducere catolică a Bibliei a înlocuit cuvântul „fecioară" din Isaia 7:14 cu varianta mai literală „tânără femeie", provocând critici din partea multor cercetători biblici. Aceştia consideră că o astfel de schimbare alterează valoarea profetică a pasajului, dar şi referirile lui la naşterea lui Iisus.

5 moduri în care religia a influenţat istoria în 2012

Câteva chestiuni majore de etică au atras implicarea liderilor religioşi într-o manieră care a influenţat fluxul istoriei în anul 2012. Acest impact, vizibil profund în Statele Unite, arată că religia „în mişcare" rămâne o forţă transforma„în mişcare"toare pentru societatea americană.

Weekend naţional de rugăciune împotriva traficului uman

Între 11 şi 13 ianuarie, biserici catolice şi aparţinând altor 45 de alte confesiuni din Statele Unite s-au alăturat într-un demers ecumenic pentru a pune capăt traficului de fiinţe umane şi pentru a se ruga împreună pentru victime şi agresori.

Premieră ecumenică: protestanţii şi catolicii îşi recunosc unii altora botezurile

Biserica Catolică din Statele Unite ale Americii a făcut un pas decisiv marţi, pentru îmbunătăţirea relaţiilor ecumenice cu un grup de confesiuni protestante: cele două părţi au anunţat că intenţionează să semneze un acord prin care să-şi recunoască oficial, în premieră, botezurile unii altora.

Liniștea din prezenţa unui Dumnezeu care salvează

Povestea lui Sundari este o poveste adevărată despre cum au reușit cuvintele unui psalm să salveze o persoană de la moarte, transformând-o dintr-o victimă a abuzului într-o piatră preţioasă, spre slava lui Dumnezeu.

Bicentenar David Livingstone – Misionarul cu inima îngropată în Africa

A fost misionar, explorator, medic, activist contra sclaviei și o adevărată celebritate din epoca victoriană, iar moartea lui a declanșat un doliu public de amploarea funeraliilor Prinţesei Diana. S-au împlinit 200 de ani de când David Livingstone s-a născut în Blantyre, Scoţia, relatează Religion News.

Curajul de a fi integru

Daniel și prietenii lui au dovedit, prin modul în care au trăit, că un caracter solid nu este doar produsul formării academice, ci își are rădăcinile în valorile și învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu.

Curajul libertăţii

„S-ar fi zis că trăiam ca într-o poveste cu zâne. Şi lucrul cel mai minunat era că ştiam, oricât de greu de crezut ar...

De ce ateii moderni sunt bărbaţi educaţi, bogaţi, albi și vârstnici și cum fac prozelitism?

Ateii moderni sunt în general bărbaţi educaţi, bogaţi, albi și vârstnici, susţine un studiu recent realizat pe ateii americani, intiulat „Nu există nici un Dumnezeu: Ateii din America" şi realizat de sociologii David Williamson și George Yancey, de la Universitatea din Texasul de Nord.

Poduri înșelătoare și rugăciuni mai bune

Punţile par să fi fost pentru români emblema stresului existenţial. În faţa unei situaţii-limită, românul, în înţelepciunea sa populară, recomandă chiar și un pact cu diavolul, dar, spune tot românul, doar până se trece „puntea”.

Medic: „Bebeluşii simt dureri foarte mari în timpul avortului”

În susţinerea noii legislaţii americane, care interzice avortul după 20 de săptămâni, doi medici au explicat pe larg ce presupune pentru făt un avort în al doilea trimestru de sarcină.

Obiceiuri toxice de care e bine să te eliberezi

Poate că nu ai încredere în forţele proprii sau vezi numai partea goală a paharului în orice situaţie, ori poate pur şi simplu nu te poţi abţine să nu observi chiar şi cel mai mic defect al cuiva, pe care apoi să îl dezbaţi cu prima persoană care îţi iese în cale. Sunt câteva obiceiuri...

Una dintre cele mai mari organizaţii creștine din Canada angajează non-creștini

Într-o schimbare de politică surprinzătoare, una dintre cele mai mari organizaţii creștine caritabile din Canada, Christian Horizons, nu va mai obliga niciun nou angajat să semneze „declaraţia de credinţă", prin care recunoaște și se supune Bibliei.

Lideri creștini iau poziţie contra politicii nucleare a Iranului

Organizaţia Liderilor Creștini pentru un Iran fără Arme Nucleare (Christian Leaders for a Nuclear-Free Iran) cere sporirea sacţiunilor economice împotriva regimului islamic, informează Christianity Today. Alţi lideri se tem însă că sancţiunile ar putea ricoșa împotriva credincioșilor iranieni.

Politicienii miluiesc biserica

    Pentru construirea şi repararea lăcaşelor de cult şi pentru sprijinirea activităţilor de asistenţă socială ale cultelor religioase s-a alocat, prin Legea Bugetului de Stat pe 2010, suma de 54 milioane de lei noi. Suma va fi împărţită între 1334 de biserici din întreaga ţară. Anul trecut bugetul alocat a fost dublu, 105 milioane lei...

Clericii musulmani se opun educaţiei obligatorii în India

Clericii musulmani din India se opun legislaţiei privind educaţia obligatorie deoarece se tem că aceasta ar putea scoate în afara legii funcţionarea seminarelor teologice musulmane, informează Hindustan Times.

Creștinii și musulmanii colaborează pentru combaterea sclaviei

Luni, 17 martie, Vaticanul a anunţat cel mai mare proiect interreligios de combatere a sclaviei moderne, numit Global Freedom Network. La acesta participă diferiţi lideri catolici, anglicani și musulmani, notează Huffingtonpost.

Crăciunul va fi transmis pe Twitter

Ce ar fi postat Iosif şi Maria, de Crăciun, dacă ar fi avut cont pe Twitter? Imaginaţia este limita pe care o campanie creştină urmăreşte să o înlăture, mutând scena naşterii Mântuitorului în social media.

Biserica Catolică, dispusă să elimine celibatului preoţilor

Un subiect intens dezbătut în Biserica Catolică a devenit în ultima vreme celibatul obligatoriu al preoţilor. De data aceasta, preoţii greco-catolici din America de Nord cer să li se permită să se căsătorească. Surprinzător, implicaţiile unei decizii pe acest subiect se întind până la aspecte de ordin ecumenic.

O adventistă a renunţat la zborul MH17 pentru a nu călători în Sabat

Frieda Souhuwat-Tomasoa, o olandeză adventistă, trebuia să se afle în avionul malaysian care s-a prăbușit în Ucraina joia trecută. Rezervase deja biletul însă, cu doar trei zile înainte de zbor, a realizat că itinerariul ei iniţial ar fi presupus un zbor și sâmbăta. Așa că s-a răzgândit.