Rugăciune și așteptare: Lecţia încrederii în timpul ales de Dumnezeu
Puţini dintre noi iubesc așteptarea. Trăim într-o lume a clipei: a mesajelor trimise într-o secundă, a mâncării fast-food, a obţinerii lucrurilor dorite printr-un simplu click. Răbdarea ni se pare o superputere la care nu avem acces. Și totuși, Biblia ne arată că unele dintre cele mai mari lucrări ale lui Dumnezeu în noi se săvârșesc...
Cercetașele britanice modifică jurământul pentru a fi mai incluziv
După ce, timp de 100 de ani, Cercetașele Britanice au jurat loialitate lui Dumnezeu, ţării și Reginei, conducerea organizaţiei a decis să renunţe la referirile la Dumnezeu, fapt care a generat aprecierea grupărilor seculare.
Catolicii au plătit unui grup pro-avort 13 milioane de dolari
O agenţie a Bisericii Catolice, denumită Catholic Relief Services (CRS) a donat în anul 2012 aproximativ 13 milioane de dolari către organizaţia CARE, care promovează dreptul la avort. Presa a preluat datele din raportul fiscal întocmit de agenţie și care este deschis către inspecţie publică.
Doar 1 din 5 americani crede în evoluţia complet independentă de Dumnezeu
Numai unul din cinci americani crede că omenirea a evoluat până la nivelul actual fără nicio direcţionare din partea unui Dumnezeu, în timp ce o majoritate de 62% crede că Dumnezeu a avut un anumit rol în crearea umanităţii.
109 de morţi la o festivitate hindusă
Cel puţin 109 persoane au decedat şi peste o sută au fost rănite ieri, în India, în cadrul festivalului hindus Navratri, desfăşurat lângă un templu din regiunea indiană Datia.
Eutanasia în rândul minorilor ar putea deveni legală în Belgia
Partidul Socialist al Belgiei, aflat la guvernare, a propus un proiect de lege pentru extinderea dreptului de eutanasie în rândul persoanelor sub 18 ani, scrie Associated Press. Decizia finală va fi luată abia peste câteva luni.
Fiii risipitori din familiile clericilor
Când vine vorba de copiii pastorilor, stereotipurile abundă. Pe de o parte, se crede că ar trebui să fie copii-model care trăiesc potrivit cu normele părinţilor săi. Pe de altă parte însă, stereotipul dominant este că fiul/fiica pastorului se comportă ca un copil rebel care dorește să trăiască în acord cu propriile decizii. Cel mai...
Ce ar trebui să știe bisericile despre cei care le părăsesc
„Oile rătăcite” sunt departe de a se considera „pierdute” sau lipsite de credinţă. Un sondaj Barna Group arată că 61% din adulţii care nu merg la biserică se consideră totuși creștini. Ei fac parte din cele 83 de procente dintre americani care declară despre sine că sunt creștini.
Moschee într-o clădire avariată de atacurile de la 11 septembrie
Două organizaţii musulmane au primit miercuri aprobarea pentru a construi o moschee în cartierul newyorkez Manhattan, în apropierea locului unde au avut loc atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001. Moscheea urmează să fie construită într-o clădire de 13 etaje, care a fost avariată în evenimentele de la 11 septembrie, aflată foarte aproape...
Edinburgh 2010: Misiunea creştină în următorii 100 de ani
Conferinţa „Edinburgh 2010" începe azi, cu scopul de a oferi direcţii pentru misiunea creştină în secolul XXI, anunţă The Christian Post. Sute de lideri creştini din întreaga lume se adună, în Scoţia, la aniversarea unui secol de la prima conferinţă misionară internaţională (Edinburgh 1910). „Mărturisind pentru Christos, azi" este tema majoră a evenimentului.
Când păcatul lumii e prea mare…
... Poţi să o lași în spate și să devii un pelerin modern. Asta a hotărât să facă Mark Byerly, un american în vârstă de 49 de ani, care a luat decizia să facă tot ceea ce poate mai bine pentru această lume, prin rugăciune, post și pelerinaj.
Ce ar spune Iisus despre visul american
Se spune că la baza Statelor Unite stă pilon visul american. În același timp, Statele Unite s-ar afla sub protecţia lui Dumnezeu, după cum scrie pe fiecare bancnotă și pancartă cu deviza „God Bless America". Atunci se pune întrebarea: „Chiar ar binecuvânta Dumnezeu visul american?".
Vaticanul a anunţat crearea unui Minister al Economiei
Papa Francisc a anunţat luni crearea unui Minister (secretariat) al Economiei, care va superviza activităţile economice şi administrative, va oferi credibilitate şi transparenţă în ceea ce priveşte conturile şi patrimoniul Vaticanului şi va investi mai mult pentru oamenii săraci şi marginalizaţi.
Biserica Ortodoxă Rusă nu-l iartă pe Tolstoi
Biserica Ortodoxă Rusă a refuzat să îl reabiliteze pe autorul rus Lev Tolstoi, iar autorităţile guvernamentale au decis să ignore centenarul morţii celebrului scriitor.
Statul român dă liber la înmormântare
Cimitire private, posibilitatea pierderii aspectului confesional al cimitirelor, libertate la incinerare sau înmormântare fără preot, toate aceste aspecte, sensibile pentru Biserica Ortodoxă Română, vor fi legiferate prin intrarea în vigoare a noii legi a cimitirelor, promulgată în iulie.
Comunicat BOR: nu promovăm rasismul
Patriarhia Română a respins criticile apărute în presă vizavi de lipsa ei de reacţie faţă de promovarea unor manifestări cu simbolistică legionară, la Mănăstirea "Petru Vodă" din judeţul Neamţ.
Modificarea privind ora de religie – obligatorie și confuză
Dezbaterea publică privind predarea religiei în școli, accelerată în ultimele zile de apropierea termenului până la care părinţii pot depune cererea de înscriere a elevilor la ora de religie, a scos la iveală riscuri pe care actualul sistem de învăţământ nu pare nicicum pregătit să le depășească.
Băiatul care a fost în Ceruri şi… s-a întors
Iisus are „ochi frumoşi”, iar Ioan Botezătorul este un tip „drăguţ” căruia îi place să joace cărţi şi care, din din când în când, trişează. Detaliile sunt oferite de un puşti care susţine că a fost în ceruri, iar cartea în care ne spune tot ce a văzut acolo este, deja, bestseller în America.
Manuscrisele din Iordania pot fi cele mai vechi ale creştinismului
O colecţie de cca. 70 de manuscrise descoperite în Iordania ar putea să includă cele mai vechi documente creştine descoperite vreodată, descoperirea lor fiind mai importantă decât aceea a manuscriselor de la Marea Moartă.
Un paradox istoric: terorismul „salvează” creștinismul
Tot mai mulţi musulmani trec la creștinism. Surprinzător este faptul că ceea ce stimulează convertirile este tocmai terorismul. Musulmanii sunt dezamăgiţi de atacurile barbare ale radicalilor islamici. În consecinţă, unii migrează spre ateism, dar majoritatea devin creştini. Această situaţie nu ar trebui să genereze euforie printre creștini, argumentează unii. Ar trebui să fie îngrijorător?
Candidaţii americani la președinţie îmbină politica și religia
Doi potenţiali candidaţi la președinţia Americii au îmbinat recent politica cu religia, vorbind despre convertirea lor sau despre modul în care Dumnezeu i-a condus să ia decizii politice.
















