Spania a renunţat la cursurile anti-creştine predate în şcoli
Din 2007, mai mult de 54.000 de părinţi au făcut plângeri împotriva guvernului spaniol care introdusese în sistemul de învăţământ public şi privat un curs obligatoriu, anti-creştin, care critica pe faţă biserica catolică. Într-un final guvernul a decis să abandoneze cursul.
VIDEO: Povestea convertirii unei creştine la … creştinism
Povestea lui McKenzie Jordan, aşa cum este spusă printr-un videoclip pe YouTube, rezonează cu experienţa de viaţă a multor tineri care, crescuţi într-o familie credincioasă, la adolescenţă decid să urmeze un alt drum. Unii dintre ei nu se mai întorc niciodată. McKenzie a făcut-o şi acum îşi spune povestea.
Liberi să fim responsabili
Mai multe experimente simple au arătat că anumite procese neuronale necesare realizării unei acţiuni se intensifică cu fracţiuni de secundă sau chiar secunde întregi înainte ca gândirea conștientă să fie informată cu privire la realizarea acelei acţiuni.
Viaţa sexuală între libertinaj și suprimare
Săptămâna trecută, un grup de experţi în sănătate s-au întâlnit pentru a dezbate ceea ce ei au numit „noua criză de sănătate publică” din America: numărul mare de copii utilizatori de pornografie și impactul acestui obicei asupra dezvoltării mentale și înţelegerii sociale a actului sexual. Concluziile lor, preluate de Christian Post, sunt îngrijorătoare și fac...
Victorie răsunătoare pentru libertatea religioasă în SUA
Curtea Supremă de Justiţie a Statelor Unite a luat luni o decizie de o importanţă majoră pentru creștinii din mediul privat, care au acuzat că legea reformei sănătăţii (Obamacare) le periclitează libertatea religioasă.
„Începe să trăiești!” – provocarea lui Lucian Cristescu
Vineri debutează „Începe să trăiești", un proiect provocator de 3 săptămâni, coordonat de Biserica Adventistă din România. Partea principală a programului transmis de postul Speranţa TV constă în 10 conferinţe televizate susţinute de Lucian Cristescu, despre 10 întrebări esenţiale care frământă omenirea.
De la luntrea lui Caron la mormântul lui Lazăr (1)
Prezentă în numeroase religii şi culturi, credinţa în viaţa după moarte a fost întotdeauna un ajutor important pentru o mai uşoară acceptare a realităţii dramatice a morţii. Totuşi, Biblia vorbeşte nu despre nemurirea intrinsecă a sufletului, ci despre viitoarea înviere a morţilor.
Tribunalul a decis: Papa nu va fi amendat
Ieri, un tribunal din orașul german Freiburg a decis să respingă acuzaţiile împotriva Papei, declarând că „nu va fi nicio amendă pentru Papa".
Papa: Secularismul nu poate construi o societate bună
În cadrul unei întâlniri cu episcopii din Noua Zeelandă, Papa Benedict al XVI-lea i-a încurajat pe aceştia să lupte împotriva secularismului, promovând o redeşteptare a spiritului misionar în Biserica Catolică. Potrivit Suveranului Pontif, Biserica reprezintă cea mai bună fundaţie pentru societate.
Biserica a stabilit oficial unde s-a arătat fecioara Maria în SUA
Biserica Romano-Catolică a desemnat, ieri, singurul loc din Statele Unite unde au avut loc apariţii ale fecioarei Maria. Este vorba despre Brown County din statul Wisconsin.
Stephen Hawking: universul are sens și fără Dumnezeu
Stephen Hawking continuă războiul cu Dumnezeu. Afirmaţiile sale, aflate în contrast cu teologia creștină, marchează o constantă a relaţiei dintre știinţă și religie. Recent, renumitul fizician britanic a acordat un interviu ziarului spaniol El Mundo, în care își exprimă deschis principiile ateiste. Pentru el, universul fără Dumnezeu este suficient de primitor.
Colocviu Naţional de Teologie Dogmatică Ortodoxă
În perioada 25-26 mai 2010 are loc, pentru prima dată la Cluj-Napoca, cel de-al III-lea Colocviu Naţional de Teologie Dogmatică Ortodoxă, având tema Revelaţie, dogmă şi spiritualitate în perspectiva misiunii Bisericii. Colocviul este organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea Babeş-Bolyai şi Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului.
India pe jar! Un potenţial conflict între musulmani şi hinduşi
Posibilitatea reeditării unora dintre cele mai sângeroase violenţe interreligioase din India ultimilor 60 de ani a pus în alertă autorităţile indiene. Aproape 200.000 de militari sunt cantonaţi în Ayodhya, iar elicopterele militare sunt pregătite pentru intervenţie în cazul în care ar izbucni un conflict între hinduşi şi musulmani.
„Ateii americani” lansează o ofensivă împotriva celor 10 porunci
După dezvelirea primului monument ateu la sfârşitul lunii iunie, organizaţia „Ateii americani" nu se opreşte aici. Aceştia intenţionează să ridice un monument ateu lângă fiecare monument ce prezintă cele 10 porunci.
Brazilia, o campioană modernă la spiritism (II)
Metodele și practicile spiritiste sunt acceptate ca veridice de brazilieni într-o asemenea măsură încât scrisori primite prin intermediul mediumurilor de la persoane decedate au fost folosite ca dovezi legale în curţile de justiţie.
Legea morţii asistate răscolește Marea Britanie
În Marea Britanie, discuţia cu privire la proiectul de lege care ar legaliza moartea asistată a luat proporţii. Proiectul de lege fost dezbătut vineri în Camera Lorzilor, timp de 10 ore. Liderii religioși nu au stat departe de dezbatere. Surprinzător, nu toţi au fost de aceeași parte a baricadei.
Creștinism înfloritor în ţara în care tipărirea Bibliei este ilegală
Probabil, celor mai mulţi le este greu să asocieze o ţară musulmană cu un număr din ce în ce mai mare de creştini, dar aceasta este realitatea Iranului. Biserica creştină din Iran este la ora actuală una dintre cele care cresc cel mai rapid, potrivit Operation World.
Peter Bergen: Ne îndreptăm spre un Orient Mijlociu post-creștin?
„În Orientul Mijlociu au existat creștini de pe vremea... lui Christos. Acum, această istorie lungă de două milenii ar putea fi în pericol", scrie Peter Bergen, analist pe probleme de securitate naţională la CNN.
Uniunea Baptistă din Ţara Galilor plănuieşte o extindere
Uniunea Baptistă din Ţara Galilor explorează ideea de a-şi alipi asociaţiile baptiste galeze active pe tot teritoriul Marii Britanii.
Europa păgână va fi cucerită de credincioşii musulmani
Europa va deveni un continent tot mai „islamizat" în cazul în care creştinii europeni nu vor face mai mulţi copii şi nu vor merge mai des la biserică, a declarat un oficial al Vaticanului. Populaţia indigenă a Europei nu numai că a abandonat creştinismul, ci devine chiar păgână, susţine monseniorul Piero Gheddo, de la Institutul...



















