Revenirea lui Hristos, între curiozitate și așteptare

A doua venire a lui Iisus Hristos reprezintă o doctrină cardinală a Bibliei. Daniel, Apocalipsa și pasajele escatologice din evanghelii sunt cele mai importante surse ale escatologiei creștine. Lumea teologică este împărţită în câteva școli de interpretare, iar escatologia rămâne fascinantă prin incertitudinea pe care o generează.

Implicarea creștinului în societate și ispita lui Iuda

Vorbind despre condiţia umană cu un umor autocritic și poate autoironic, unul dintre popularele cântece gospel americane rezumă o nefericită combinare a reperelor în viziunea creștină. Titlul imnului este „This Old House” („Casa cea veche”) și în esenţă afirmă: „Nu ne permitem să reparăm casa cea veche” întrucât „mergem acasă la Domnul.”

China interzice și vânzarea online a Bibliei

Din cauza unei restricţii impuse de Beijing, retailerii online din China au retras Biblia de la vânzare, potrivit South China Morning Post. De asemenea, autorităţile chineze au în vedere implementarea de noi reguli care ar viza controlarea scenei religioase din China și limitarea influenţei creștinismului în această ţară.

Cu ucigașul în aceeași barcă

Deceniu după deceniu, Darold și Barbara Bigger și-au construit viaţa cu cinste, disciplină și devotament.

De 8 martie, despre mama și saga unei moșteniri nepieritoare

Nu am încă un an și jumătate și privesc încruntată spre fotograful necunoscut, cuibărită confortabil în braţele mamei. Mama are 21 de ani și câteva săptămâni și un zâmbet cald, abia schiţat, care topește în siguranţa lui toate fricile lumii.

Viitorul îl scriem singuri – survol deasupra profeţiei biblice

Carte profetică prin excelenţă, Biblia este interpretată adeseori greşit, profeţiile sale căpătând nuanţe fataliste sau atribuţii de sperietoare. Înţelese corect, profeţiile Bibliei, mai mult decât de a desluşi viitorul, îi pot oferi cititorului şi perspective mai clare asupra prezentului.

Strigătul contrastelor

Cu excepţia hrănirii miraculoase a celor 5.000 de bărbaţi, intrarea triumfală în Ierusalim este singurul eveniment pe care îl relatează toţi cei patru evanghelişti. În timp ce Ioan priveşte evenimentul în lumina impactului său asupra ucenicilor, Matei subliniază răspunsul mulţimii, identificând pe Iisus cu Mesia...

„Iubește-te pe tine însuţi.” Cât de biblic este conceptul self-care?

Foarte vehiculat în ultima perioadă, termenul self-care se referă, în principiu, la concentrarea pe nevoile și obiectivele care ne aduc bunăstarea. „Iubește-te pe tine însuţi” este motto-ul acestei „forme supreme a îngrijirii de sine”, pe care unii creștini o consideră o trambulină spre iubirea și grija faţă de cei din jur. Cât de biblice sunt...

Senator american: pentru creștinii sirieni e mai bine ca Assad să rămână la putere

„Cred că victoria rebelilor islamiști este o soluţie rea pentru creștini". Această declaraţie a unui senator american ridică semne de întrebare cu privire la efectele unei intervenţii militare în sprijinul insurgenţilor islamiști din Siria. Ce se va întâmpla cu creștinii dacă Assad este înlăturat?

Povestea lui „Iisus” al zilelor noastre: trăieşte ca în Biblie, desculţ şi fără bani (galerie foto)

Este tânăr, catolic, i s-a spus că arată ca Iisus, dar şi-a petrecut ultimii 20 de ani pe străzi. Nu pentru că ar fi sărac, ci pentru că doreşte să trăiască exact cum a trăit Iisus, pe care declară că Îl iubeşte.

Ateii ştiu mai multe despre religie decât cei credincioşi

Vrei să ştii mai multe despre religie? Atunci vorbeşte cu un ateu. Aceasta este invitaţia lansată de publicaţia LA Times, într-un comentariu asupra raportului Pew Forum on Religion and Public Life privind cultura religioasă a americanilor.

Schimbări majore în Biserica Mormonă, după Conferinţa Generală

O schimbare adoptată sâmbătă în cadrul Conferinţei Generale a Bisericii lui Iisus Christos a Sfinţilor din Zilele din Urmă (Biserica Mormonă) este așteptată să aibă un impact major asupra acesteia. Liderii bisericii au decis să reducă la 18 ani vârsta minimă a credincioșilor (băieţi) care pot pleca în misiune, și la...

Studiu: Ateii sunt, uneori, mai religioși decât creștinii

„Americanii sunt oameni profund religioși, iar americanii atei nu fac excepţie de la regulă. Vest-europenii sunt profund seculari, iar vest-europenii creștini nu fac excepţie de la regulă.” Cu această radiografie memorabilă, The Atlantic analiza un studiu privind identitatea creștină în Europa de Vest.

Descoperirea celui mai vechi document din Ierusalim confirmă Biblia

Cel mai vechi document scris găsit vreodată în Ierusalim a fost scos la lumină de excavaţiile realizate de o echipă a Hebrew University, informează Jerusalem Post. Datând din secolul XIV î.Chr, fragmentul conţine simboluri cuneiforme în limba akkadiană.

Copiii din părinţi divorţaţi riscă să își piardă credinţa

Numărul americanilor care se îndepărtează de religie este în creștere, iar divorţul ar părea să fie un catalist în această direcţie, conform unui nou studiu.

Semnul fiarei | Un controversat laitmotiv apocaliptic

Au purtarea măștii, vaccinul anti-COVID sau certificatul verde vreo legătură cu semnul fiarei sau cu numărul 666 din ultima carte a Bibliei, Apocalipsa?

Mărturia unei femei care a supravieţuit unui triplu avort

Se numeşte Beth, are 25 de ani şi spune despre sine că este rezultatul a trei avorturi nereuşite de mama ei. Ulterior, a fost victima unui abuz sexual iniţiat de fratele ei, coşmar care a durat un deceniu. Însă povestea ei are un final fericit.

Papa Francisc: structura mintală a fundamentaliștilor e violenţa

Într-un interviu pentru cotidianul catalan La Vanguardia Papa Francisc a făcut câteva declaraţii foarte puternice. Una dintre ele a vizat un subiect despre care se discută prea puţin la noi: fundamentalismul creștin.

Cele mai citite articole religioase din 2014

Lumea religioasă în 2014 a fost marcată de un efort ecumenic fără precedent, generat de la o scânteie puternică de la Vatican. Luptele pentru drepturi de ambele tabere, cea religioasă și cea seculară, au continuat în sălile de judecată și în afara lor, iar criza creștinilor alungaţi din Orientul Mijlociu a rămas fără răspunsuri și...

Fratele mai mare al creștinismului

„În fiecare creștin este un evreu.“ Constatarea suveranului pontif nu poate lăsa pe nimeni indiferent. Deși declaraţia pare banală, miza este profundă. Invocarea rădăcinilor iudaice de către papa Francisc face trimitere directă la originea unui creștinism căruia lungul drum în istorie i-a alterat identitatea.

Congresul Mondial Umanist cheamă la arme împotriva religiei

Cândva se spunea că secolul XXI sau va fi religios, sau nu va fi deloc. Privind la evenimentele care marchează agenda publică, observăm că și reversul poate fi la fel de valabil. Excesul de religie dăunează. Congresul Mondial Umanist, care s-a desfășurat recent la Oxford, a găsit soluţia: o secularizare accentuată a societăţii.