Dosarul ecumenismului: Unitatea bisericească și „teroarea istoriei” (religioase) medievale (II)

Secolele tulburi care au urmat Marii Schisme, din 1054, și climatul similar din interiorul bisericii creștine au făcut loc treptat unor mutaţii profunde în...

Cum poţi avea o credinţă mai vie

Semnele par a indica faptul că lumea noastră trăieşte o criză de credinţă. Credincioşii activi se plâng de apatie, credincioşii mai puţin familiarizaţi nu ştiu la ce să se aştepte şi cum să măsoare credinţa vie. Şi pentru unii şi pentru alţii, Dumnezeu pare departe. Totul poate fi un demers plăcut şi de dorit dacă...

Religia lui Steve Jobs

Nu mai este un secret pentru nimeni că secretul ascensiunii excepţionale a Apple s-a datorat viziunii, conducerii și creativităţii lui Steve Jobs. De la Washington Post la CNN se pun întrebări despre filosofia lui Jobs și nu se evită titluri precum „Teologia lui Steve Jobs" sau „Zenul lui Steve Jobs".

Nemuritoarea Biblie

Scriptura este un cuvânt latin, care înseamnă „scriere”, în timp ce biblia este un plural neutru grecesc, care înseamnă „cărţi” (de la biblíon = carte, document, sul de papirus). Dar astăzi, în toate limbile, cuvântul Biblia este înţeles ca un singular feminin, cu sensul de Sfânta Scriptură.

Biserica Anglicană hirotonește prima femeie episcop

În ciuda unei ample mișcări de opoziţie din partea tradiţionaliștilor, Biserica Anglicană a hirotonit luni prima femeie episcop. Libby Lane are 48 de ani și a fost numită episcop de Stockport.

Crucea, svastica și tricolorul – Oare există creștinism xenofob?

Recenta comemorare a victimelor Holocaustului ne poate trezi o melancolie existenţială. Îmi amintesc strania stare aproape catatonică de la finalul vizitei mele la Centrul Mondial de Cercetare a Holocaustului „Yad Vashem“, din Ierusalim. La ieșire, unii dintre vizitatori coborau în restaurantul de la subsol, alţii... nu mai puteau mânca.

Un fost maestru Feng Shui a renunţat la geomanţie pentru creștinism

Tony Chan Chun-chuen, renumitul mastru Feng Shui din Hong Kong, a denunţat sistemul chinez de geomanţie ca fiind de la Diavol și a devenit creștin după ce a citit Biblia. El a fost botezat la începutul lunii martie și și-a luat un nou nume, care să reflecte noile sale convingeri - Peter Chan, relatează South...

China: Autorităţile efectuează descinderi pentru a stopa înmormântările cu striptease

Atunci când se combină cu sărăcia, lipsa de educaţie produce nu doar kitsch-ul, ci și non-valoarea. Oficialii chinezi iau atât de mult în serios acest pericol, încât au decis să intervină legal în proliferarea unui obicei pe cât de ciudat, pe atât de ușor de răspândit în China rurală: show-urile de striptease la înmormântări.

Video: Povestea surferiţei salvate din colţii rechinului

Bethany Hamilton este una dintre cele mai cunoscute surferiţe din lume. În 2005 s-a plasat pe primul loc în NSSA (National Scholastic Surfing Association), la doar doi ani după ce, atacată de un rechin și-a pierdut complet un braţ.

Postul (negru) ar putea creşte eficienţa tratamentului anticancer

A nu mânca nimic pe perioade scurte de timp poate ajuta la combaterea cancerului şi la creşterea eficienţei tratamentului împotriva aceste boli, susţin cercetători de la Universitatea Souther California.

Expresii dificile în Apocalipsa: „Mielul care vorbește ca un balaur”

De la începuturile lor ca mișcare, adventiștii de ziua a șaptea, care numără astăzi peste 21 de milioane de membri la nivel mondial, au manifestat interes faţă de problemele libertăţii religioase. Acest interes provine din importanţa subiectului, în general, și din alte două motive, în special.

Consumerismul creștin și turistul de biserică

Consumerismul s-a furișat în biserică. Drept urmare, mulţi creștini văd serviciile divine ca un spectacol, nu ca o comunitate. Când spectacolul nu mai place, publicul caută alt show. Așa a apărut un cunoscut efect secundar al consumerismului creștin: „turistul" de biserică.

Dilema etică a discriminării sexuale a embrionilor

Ştiinţa a făcut posibilă alegerea sexului viitorului copil cu o acurateţe de 100%. Tehnica se numeşte diagnoză genetică de pre-implantare, se face în Statele Unite şi cele mai noi paciente sunt britanicele.

Cronica vizitei papei Francisc în România (I)

Un eveniment cu paliere multiple – religios, social și politic –, vizita papei Francisc în România a avut impact pe cel puţin două căi: prin ce am auzit și prin ce am văzut. Prima parte a acestei cronici vizează mesajele pe care suveranul pontif le-a transmis pe parcursul pelerinajului său. A doua parte va trata...

Mlaștina nesiguranţei

Dintre toate dovezile că generaţiile mai tinere trăiesc sub imperiul nesiguranţei, depresia e cea mai convingătoare. Anxietatea care, unui număr record de tineri, le însoţește trăirile zilnice conturează tabloul unei generaţii care simte o lipsă de control cvasipermanentă. În familie, la școală sau la serviciu, în relaţiile interpersonale sau romantice, tinerii simt gheara incertitudinii, care...

Bulgaria renunţă la restricţionarea libertăţii religioase

Încă din toamna anului 2018, majoritatea cultelor religioase din Bulgaria au început să protesteze pașnic faţă de introducerea unor amendamente la Legea Cultelor, care le-ar fi restricţionar sever activitatea. Din fericire, rugăciunile le-au fost ascultate.

Curtea Supremă din Marea Britanie: Un mariaj nefericit nu este motiv de divorţ

Curtea Supremă de Justiţie din Marea Britanie a respins cerera de divorţ formulată de Tini Owens, o femeie de 68 de ani, care a vrut să divorţeze de soţul ei după 40 de ani de căsătorie, pe motiv că are un mariaj nefericit.

Ce cred cu adevărat credincioșii unii despre alţii

În teorie, știm ce ar trebui să credem nu doar despre alţi credincioși, ci și despre orice alt grup social. În practică însă, lucrurile sunt mai complicate. Pew Research a realizat un studiu care arată cum se apreciază de fapt grupurile religioase între ele și cum sunt văzute de publicul american.

Ghetsemani, suspinul divin

Îndată ce turiştii se îndepărtează de ţărmul durerilor tăcute ale Ghetsemanilor, viaţa lor reintră în făgaşul de mai înainte, iar grădina în care Fiul lui Dumnezeu a suspinat în durere de nedescris, neînţeles şi nesprijinit nici de ucenicii mai apropiaţi se cufundă din nou în uitare.

În România: Arsenie Boca, mai popular ca Iisus Hristos?!

Nu este nicio noutate că, la români, „credinţa este un hibrid de devoţiune și superstiţie”, după cum a scris Alina Kartman analizând un sondaj INSCOP din 2015 pe această temă. Însă un recent sondaj IRES aruncă în lumină în mod special veneraţia românilor pentru sfinţi.

Băiat sau fată? Cum vede Dumnezeu transgeneritatea?

Majoritatea copiilor îmbrăţișează în mod natural rolurile specifice sexului cu care s-au născut. Dar ce faci dacă copilul tău, chiar de la o vârstă fragedă, arată interes doar pentru lucruri specifice sexului opus? Chiar mai mult, ce faci dacă vrea să FIE o persoană de sex opus? Dar dacă vrea să manifeste aceste caracteristici în...